Sora Ileana de la Vâlcele a ajuns PE MUNTELE SIONULUI

O femeie simplă, o bătrânică de la țara care nu avea ceva deosebit care să îți atragă privirile. Dar chipul lui Hristos din inima ei strălucea atât de tare, încât Clujeanul, ziarul local au numit-o: „vedeta comunității ei”

Sora Ileana nu a fost o vedetă, nu a fost un star în felul secularist vorbind, dar puține voci ar fi putut concura cu ea. Nu știu câtă pregătire muzicală a avut, dar când lua microfonul în mână și începea să cânte, nu doar că ți se ridica părul pe mâini, dar simțeai fiorii prezenței lui Dumnezeu.

Îi plăcea tare mult cântarea Pe Muntele Sionului va fi cada Domnului. O cântare ce avea altă rezonanță prin vocea ei. Acum a ajuns acasă, urcă treptele tronului spre Cetatea lui Dumnezeu. A colindat țara în lung și în lat lăudând Numele Domnului. Acum, același Domn, a chemat-o să o premieze. Pe la evanghelizări, evenimente, inclusiv televiziunea CREDO TV, difuza înregistrări și videoclipuri cu sora noastră minunată. În livadă, la țară, în biserici, sora Ileana știa un singur lucru: să preamărească pe Regele Suprem.

Nu a primit vreun glob de aur, nu a lansat nici vre-un disc de platină, nu avea nici formație, ca mulți dintre cei care poate au astfel de realizări, dar veșnicia nu va pomeni nimic despre ei. Sora Ileana în schimb avea acel har deosebit, însoțirea Duhului Sfânt, când își deschidea inima să cânte, o făcea cu atâta pasiune.

Sora Ileana, o să ne fie dor de dumneavoastră. Ce bine că există youtobe, care arhivează unele amintiri. Dar îm curând nu vom mai avea nevoie nici măcar de internet, pentru că Dumnezeu însuși va sursa bucuriei noastre eterne.

Am cunoscut un bătrân înțelept. Pastor Ghițu Ghiurca

Avem organizată seară prelungită, o dată pe lună. De această dată prietenul nostru Beni Cibu a făcut echipa. Au venit mulți frați, între care și fratele Ghițu. Înainte de începerea programului am avut consiliere spirituală. E drept am avut niște cazuri complicate atunci. Harul mare pe care Dumnezeu mi l-a dat a fost să invit la consiliere și pe fratele Ghițu.

Un om simplu, cu freza albă, aranjată peste cap, dsacoperind o frunte lată, sub care stau doi ochi de o blândețe ca a Domnului Isus. Când a preluat cazul, cu niște cuvinte înțelepte și o bunătate exemplară, experiența sa de slujire descoperă priceperea sa.

La slujbă l-am pus la o rugăciune. O rugăciune atât de înfocată în mijlocul căreia tresaltă vocea lui Dumnezeu care transmite mesaje. Așa foc al rugăciunii nu am văzut la oameni de 30 de ani. Ne tot frământam cum să procedăm, având în vedere că în sală era și fratele Dragoș Croitoru. Beni mă atenționează să nu mă tem a-l pune pe fratele Ghițu ultimul la Cuvânt, că sigur nu o să regret.

Conducea Florin programul, diaconul Bisericii. I-am prezentat situația, iar fratele Ghițu a avut ultimul mesaj. Nu a avut decât 20 de minute, dar, sincer nu am auzit predică la noi în biserică atât de puternică. Cu o forță ieșită din comun, vibra sala de prezența lui Dumnezeu. Rafale de amin și aleluia, cutremurau parcă din încheieturi biserica. Tare mi-aș fi dorit să merg măcar o dată în viață cu domnia sa în misiune. Să povestesc cu el, să mă spovedesc, să mă sfătuiască.

A fost un fel de cântec al lebedei, pentru că la trei săptămâni după asta fratele Ghițu a plecat acasă! Mi-am amintit că în timpul slujirii a avut un mesaj de la Dumnezeu: bătrâne! pregătește-te, că scurtă este vreme și te voi chema acasă. Atât a fost. Și a plecat în aceeași lună. Pastor pensionar, nu știu detalii despre familia dânsului, dar intuiesc faptul că eate vorba de oameni minunați.

Frate Ghițu, nu ați trăit degeaba, dimpotrivă, viața dumneavoastră dedicată pentru Hristos a fost o pildă demnă de urmat. Ce mult ne dorim și noi să îmbătrânim la altar, dacă nu vine Domnul.

Fratele păstor Viorel Candreanu a plecat #acasă

#stațiacasă este sloganul zilelor noastre, pe care vă recomand să îl respectați cu mare responsabitate. Când e vorba de locuința pământească putem respecta, închidem poarta, intrăm în casă și ne păzim de primejdie, din respect pentru noi, pentru semeni, dar și pentru autoritățile îngăduite de Dumnezeu: guvern, armată, poliție, etc.

Dar când glasul marelui Păstor te cheamă la adevărata Casă, împărăția Sa, pleci cu bucurie. Noi privim ca o durere pierderea unui om mare, un predicator care ne-a hrănit copilăria și tinerețea cu predicile lui pline viață, rostite cu mare pasiune. Și noi predicăm astăzi, dar fratele Candreanu predică de pe vremea când noi poate nu eram născuți.

Cu adevărat un mare om a căzut în România. A pășit în lumină, obosit de drumuri, nesomn, mâncat pe apucate, vorbiri de rău pe alocuri (cam asta este soarta unui păstor). Dar bucuria mea este că nu se oprește aici, pentru că cerul nu ține cont de părerile mulțimii.

Fratele Candreanu nu spunea niciodată nu! Cu avântul său tineresc, vivacitate și duhul înfocat, atunci când se ridica la altar, se cobora Dumnezeu în adunare. Acum se înalță spre tronul răsplătirii în Paradis, pe care l-a predicat, în care a crezut și spre care a condus mii de oameni.

Atașez o cântare a grupului Speranța, care l-a îndrăgit mult pe fratele Candreanu și au slujit mult împreună pe la Case de Cultură, stadiane, biseruci, pe unde au răspândit Vestea Bună a aEvangheliei: Mântuirea.

Aici sunt pentru-o vreme,
Nu ştiu cât mai am de stat,
Şi unde locuiesc,
Nu-i nici bordel sau vreun palat.
Pe acest pământ, eu am o locuinţă
Casa mea e sus, o văd prin credinţă.

R: /: În cer îmi este casa
Unde S-a dus Hristos
Să-mi pregătească un loc atât de frumos
În oraşul de aur, acolo e şi casa mea
Unde pe veci voi locui, când de aici voi pleca. :/

2. Casa pe care-o am
Nu e casa-adevărată
De nu mai plăteşti la ea, 
Banca ţi-o ia pe dată.
Poate să o ardă focul,
Şi nu mai e de trebuinţă
Dragul meu să ştii, aici eşti doar la locuinţă.

3. E bine să ai un loc
Ca vântul să nu te bată
Dar nu uita să-ţi faci 
O casa-adevărată.
O casă ca-n poveşti,
Să fie a ta reşedinţă
Fiindca pe pământ, tu esti doar la locuinţă.

Să știți că după cum se arată lucrurile, vine Domnul nostru și pentru noi, iar în curând vom fi împreună.