Arhive lunare: ianuarie 2022

Înțelepți ca șerpii, dar blânzi

Publicat pe de

Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți dar înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Matei 10:16

Ce NU înseamnă înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii: referința Mântuitorului la înțelepciunea șarpelui nu a însemnat și nu va însemna NICIODATĂ ipocrizie, prefăcătorie, șarlatanie, corupție, prosteala, viclenie, trișare, trădare. Foarte ușor un om dotat intelectual poate folosi deformat abilitățile sale, manipulând, dominând și încercând să profite de cei naivi. Iar referința la blândețea porumbelului nu a însemnat și nu va însemna vreodată: a fi bleg, defensiv, nepăsător, indiferent, obedient. Blând, dar cu fermitate și coloană vertebrală bazată pe apologetică, adevăr și argumentare inteligentă.

Ce înseamnă de fapt a fi înțelept ca șerpii? Șarpele este o ființă foarte inteligentă atât în atac, dar și în defensivă. Asta ar însemnă să fim vigilenți, iscusiți, destoinici, înțelepți, pricepuți, competenți, agili, tenace ca șerpii. Prin capacitatea sa analitică, prin răbdarea cu care își așteaptă prada, metodele hipnotice, coordonarea corpului său, stă nemișcat și ore întregi. Fără mâini, fără ghiare totuși reușește să vâneze, să trăiască prin înțelepciunea lui.


Și prin îndemnul fiți fără răutate ca porumbeii, ar însemna inofensivi, necombatanți, neconflictuali, nescandalosi. Porumbeii umblă doar în stoluri(referire la comunitate, prezența la biserică) sunt printre puținele păsări care nu mănâncă nici un fel de carne, viermi, insecte, nimic de origine animală (nu promovez veganismul, mănânc carne). Ei, porumbeii, sunt 100% vegetarieni. Ei nu știu să muște, ei nu pot fi vampiri, sunt cele mai blânde păsări, chiar Teofania Duhul Sfânt a preferat porumbelul la botezul lui Isus. Și de atunci, porumbelul cu aripile deschise are simbolistica păcii.

Concluzii

Cine citește Biblia, se roagă, meditează, merge la biserică, face milostenie, nu se va găsi niciodată în conflicte inutile, abordarea lui va fi una echilibrată și hristologică. O oaie poate rezista în mijlocul lupilor numai prin plinătatea ei de Hristos. Prin înțelepciune, vigilentă și blândețe. Se poate coabita cu lupii dacă știi să fii vertical, să nu împrumuți comportamente lupești, să rămâi la caracterul tău de oiță a lui Isus. Dacă te iei la mușcat cu lupii, au caninii mai mari decât tine. Aici Hristos sugerează neutralitatea politică, neamestecată în afaceri cu lupii, evitarea meselor lor, ei au „altfel” de meniu.

Logic e greu de asumat supraviețuirea între lupi, dar de aceea avem credința în protecția lui Dumnezeu. Fiți înțelepți, dar blânzi. Cum? Fiind plini de Duh!

Leul și mielul din noi

Publicat pe de

Apocalipsa
(5:5) Și unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei.
(5:6) Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.

Ioan teologul începe să plângă, preocupat că nu se găsește nimeni vrednic să ia Cartea și să-i rupă pecețile. Pe de o parte unul dintre bătrâni îi prezintă Leul din seminția lui David, apoi zice că s-a ridicat un Miel care părea jungheat.

Leul ca simbolistica puterii, curajului, regalității, tăriei, invincibilității. Leul nu urlă niciodată când atacă, sau când este atacat. Glasul i se face auzit din când în când pentru a-și face simțită prezența, pentru a ști animalele din teritoriu că este acolo, că e viu, că nu a abdicat, ca o avertizare să nu își facă de cap în regat, dar tăria lui este incontestabilă și inegalabilă. Sunt animale mai masive decât el, dar leul e rege datorita prestanței, datorita curajului și atitudinii lui regale.

Mielul ca simbolistică a smereniei. Mielul este o ființă plăpândă, necombatantă, neconflictuală, el nu se impune prin forță, te cucerește prin blândețe și tandrețe, prin gingășia lui inegalabilă. Orice imagine verde care afișează un miel transmite pace, amintiri plăcute, liniște, odihnă.

Practic, puterea Leului este în tăria lui interioara de a tăcea, de a se înfrâna, de a îndura, de a rabdă, iar puterea mielului este dată de statutul său de Rege, ascuns tainic în caracterul său, capacitățile sale delegate de Tatăl, smerenia și supunerea Sa descrise prin chenoză, Galateni 6. Faptul că S-a dezbrăcat de slavă și a luat chip de rob, făcându-se ascultător până la moarte ca un miel, pentru o vreme, Dumnezeu i-a întărit mai mult statutul, și L-a înălțat nespus de mult, iar în Numele Lui (al Regelui Isus, Leul descendent din David) să se plece orice făptură din ceruri, de pe pământ și de sub pământ.

Cu toții ne credem niște lei la un moment dat. Noi trebuie să ne asemănăm cu Hristos. Suntem puternici, dar nu trebuie să strigăm asta prin portavoci. Puterea noastră stă în rugăciune, post, fapte, cuvânt, credință, pentru că puterea noastră este tainică dată/delegată prin Duhul Sfânt. Tari nu suntem noi, Tare în noi este Duhul lui Dumnezeu. Puternici nu suntem noi, puternic în noi este Hristos, Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu. Trăim ca mieii smeriți, ascultători, supuși lui Hristos, dar conștienți că suntem puternici prin Leul din seminția lui David, prin Hristos cel răstignit, prin Duhul Său din noi.

Avem atitudine, avem verticalitate, demnitate, curaj, dar ne ascundem cu smerenie, cu umilință și pace în spatele crucii.

Mântuirea circumstanțelor atenuante

Publicat pe de

1. Poate fi mântuit un om fără să fi mers la biserică vreodată? Da. Se poate! Exemplul eunucului etiopian. Dar, el nu a mers la biserică pentru că nu avea. Biserica era în travaliu, atunci se năștea, era în primul veac de istorie. Biserica=oamenii, credincioșii născuți din nou, copiii lui Dumnezeu prin mărturisirea personala a credinței urmată de botez. Dacă ai în preajma ta ocazia să fii la părtășie cu frații, trebuie să respecți legile harului, „să dai năvală” nu aștepta circumstanțe atenuante.

2. Se poate mântuire fara botez? Da. Se poate! Exemplu Tâlharul de pe cruce, invocat de cei mai mulți ignoranți care iubesc viața și plăcerile ei efemere. Da prieteni, dar mântuirea lui a fost urmată de o viață de maxim jumătate de oră de chinuri groaznice. Praxisul botezului ar fi fost imposibil pentru un răstignit pe cruce, care avea deja spasmele unui muribund, care la scurt timp a și murit. Câtă vreme ai piscină în curte, trec râuri cu apă curată pe lângă casa ta, locuiești pe malul mării și a oceanului, spune ca famenul: „uite apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?” Nu te potrivești circumstanțelor atenuante!

3. Se poate mântuire fără roade? Da. Se poate! Sunt mărturii ale soldaților creștini luați cu sila pe front. Care implorau răniții și muribunzii să accepte pe Hristos. Mulți erau „botezați” în propriul sânge. Își dădeau suflarea în mâinile propovăduitorilor. Ei nu mai aveau șansa trăirii în credință, rodirii neprihănirii. Sunt convins că Dumnezeu i-a primit pe baza credinței lor. Dar dacă ai șanse, ai ocazia să faci bine, ai oportunități unice și trăiești în mod egoist și indiferent, nu uita că există și adresarea: „rob viclean și leneș!” Cât avem prilej să facem bine și nu îl facem, săvârșim păcate. Dacă ești sănătos, ai resurse, să știi că nu te încadrezi la circumstanțe atenuante.

4. Se poate mântuire fără să citești Biblia? Da. Se poate! Am botezat mulți oameni pe patul morții. Avem în Ghioroc un spital în care sunt transferați oamenii în ultima lor fază de viață. La multe capete de muribunzi am fost chemat. Mulți au primit pe Hristos în ultimă instanță. Cred în puterea lui Hristos de a mântui muribunzi. Dar dacă ai 24 de ore pe zi, și alegi să petreci șapte ore pe internet, vreo patru pe la serialele preferate, vreo două bătând câmpii, iar Biblia e închisă, vei fi judecat pentru fiecare fărâmă de har irosit. Matei 25:41-46 ne lămurește că orice ignoranța și lenevie spirituală și evitare cu bună știință a binelui va fi aspru condamnată. Nu implora la nesfârșit circumstanțele atenuante, că nu te încadrezi!

Dacă ești tânăr sau nu. Dacă ești sănătos, ai oportunități, ai har, ai Biblie, ai biserică, ești în deplinătatea facultăților mintale, am niște răspunsuri și la întrebările tale:

5. Se poate mântuire fără pocăință? Nu!

6. Se poate mântuire fără Hristos? Nu!

7. Se poate mântuire fără sfințire? Nu!

8. Se poate mântuire fără biserică? Adică, să fiu în piață duminică de duminică, sau la pescuit, sau pe ștrand? Categoric nu!

9. Se poate mântuire fără Biblie? Dacă nu ești analfabet, și ai Biblia în casă, iar tu citești horoscopul și ziarul în fiecare dimineață, iar Biblia e prăfuită pe dulap. Categoric nu!

10. Se poate mântuire fără reguli? Dacă te lași în voia pornirilor sentimentale păcătoase, a mâniei, a urii, a neiertării, și nu mergi la mărturisire și nu te căiești de stările și persistentele tale, nu exista mântuire personalizată pentru tine. Dumnezeu nu vopsește peste rugină.

Puterea lui Dumnezeu este mare. Poate te afli pe patul morții, sau la ATI, sau în temniță, condamnat pe viață, sau sub roțile mașinii, sau în picaj cu parașuta, sau sub apa, sau la reanimare. Tu invocă mila lui Dumnezeu, dragostea Sa, e net superioară puterii noastre de înțelegere. Crede și atunci, roagă-te, cere-i îndurare. Dar nu te culca pe urechea indulgentei divine cu orice preț. Ia măsuri pertinente astăzi! Mâine s-ar putea să fie prea târziu!

Să mijlocim pentru misionari

Publicat pe de

Misionarul este omul care arde pentru Hristos. El s-a născut pentru călătorie, pentru a face bine altora. El este soldatul zilnic preocupat de cucerirea noilor teritorii pentru Hristos. Misionarul este evanghelistul care biruie rutina, își asumă războiul spiritual cu toate riscurile lui. Merge cu un curaj nebunesc în linia întâi, luptă cu fiarele, se bate cu hienele infernale, biruie prejudecățile culturale, el ia Evanghelia și o predă ca un pedagog minuțios fiecărei etnii pe limba și înțelesul lor.

Nu oricine este chemat să fie misionar. Nu e greu de a face deosebirea. Pe unii prima expediție misionară îi sperie atât de tare că nu vor să mai audă, dar pe ei(misionarii chemați de sus) prima expediție este doar dinamita care le aprinde sufletul pentru răspândirea Evangheliei. Apoi își sacrifică viața pentru asta. Practic ei nu mai exista pentru lumea aceasta, ei trăiesc pentru alții, pentru Împărăția lui Dumnezeu. Se luptă cu vize, mănâncă hamburgeri pe fugă, aleargă prin aeroporturi, bagă în ei vaccinuri, biruiesc malaria.

Nu sunt supraoameni, ei doar accepta umplerea cu Duhul lui Dumnezeu, respectă literalmente porunca lui Hristos de a merge până la marginile pământului, nu căutând plajele și resorturi allinclusiv, ci cu Evanghelia în mâna, ei caută cele mai sărace zone(fizic și spiritual), hrănesc cei mai flămânzi săraci cu pâine și cu evanghelie. Oare nu asta este datoria oricărui credincios?

Cu respect față de autorități, cu înțelepciunea șarpelui și blândețea porumbelului atacă spații geografice neatinse cu Evanghelia și dominate de infern. Apoi cu o inexplicabilă forță a Duhului Sfat pun bazele unei oaze în pustie, construiesc școli, spitale, orfelinate, apoi ca niște mame grijulii hrănesc flamanzii, de pâine și de Biblie. Ca Maria din India care a crescut generații de copii culeși de printre ruine și mahalale, le-a dat nume, le-a făcut buletine, îi hrănește, îi școlarizează și prin ei răspândește lumina evangheliei printre Hinduși. (Am fost personal între ei în 2019)

Sau Marius Chelmagan care toată viața lui a fost misionar. Un om care a investit în atât de mulți oameni și țări, cu alonja unui vultur siberian zboară peste continente ca un înger păzitor. A crescut în ultimii 20 de ani generații întregi de misionari. Sau ca fratele Ghiță Rițișan care a plantat atâtea biserici și a trimis prin APME (Agenția Pentru Misiune Externa) misionari pe termen scurt, mediu și lung, cât nu a trimis mai multe culte la un loc adunate. Numai în Dobrogea a plantat vreo 15 biserici. Rugați-va pentru acești oameni!

Misionarii sunt și foarte inteligenți. Vorbesc bine mai multe limbi, învață limba locală, se adaptează culturii și seamănă cuvântul Evangheliei cu dibăcia unor maeștri. Iubesc misionarii. Ei sunt oameni normali care ne arată puterile supranaturale ale lui Dumnezeu, experimentate prin credință pe câmpul de misiune.

Suntem obligați de Biblie, ca Biserică locală să îi susținem prin rugăciune, încurajare, ajutoare și prin banii noștri. Nu ar trebui să lipsească din programa rugăciunilor noastre la fiecare întâlnire pe care o avem în biserică. Asta ne învață Domnul Isus în tot Noul Testament, asta au făcut apostolii, asta au înțeles părinții bisericești, asta au făcut bunicii noștri și asta trebuie să facem și noi: MISIUNE ȘI EVANGHELIZARE. De aceea Biserica noastră Betleem, prin definiție ne dorim sa fie o biserică misionară.

Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.
Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” Matei 28:18-20

Autoritate și autoritarism în familie

Publicat pe de

Dar vreau să știți că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este capul lui Hristos.
(1 Corintieni 11:3)

Plecăm de la premiza că Dumnezeu a lăsat niște principii consistente, fundamentale, care dacă sunt înțelese corect, apoi respectate cu bucurie, aduc fericire și pace. Creatorul a lăsat o ordine, care nici măcar nu este ierarhică, ci mai degrabă logică. Nu este una clasificabilă: (superior/inferior, tare/slab, principal/secundar, despot/supus, stăpân/sclav). În acest caz familia ar fi un mare dezastru și un cuib de nefericire.

1. „Poziția” de autoritate. Nici măcar nu este poziție, asta ar implica un scaun sau funcție care așteaptă onoruri și vasalitate. Bărbatul nu este pe poziție de autoritate, este în slujba de preot, care cu smerenie, umilință, maturitate, iubire și devotament voluntar face slujba de preot al casei. Da, Dumnezeu îi dă autoritate de a mijloci pentru familie, de a binecuvânta copiii, de ai proteja de cursele străine, de a menține echilibrul teologic al familiei. Asta nu este poziție este mai degrabă o obligație.

2. „Statutul” de autoritate. Trebuie să recunoaștem faptul că tendința de impunere rudimentară, abuzivă, neargumentate e mai mare la bărbat. El este „sponsorul” principal al familiei (în majoritatea cazurilor), este mai robust, structura solidă, trăsături impunătoare (voce dură, forță, putere, etc.) Toate aceste trăsături prin care Dumnezeu a dotat pe bărbat, pot fi folosite ca arme împotriva propriei fericiri, dar și a membrilor familiei. De aceea unele soții devin cicălitoare și independente, aceasta este o formă de contraatac în situațiile de austeritate pentru a face față abuzurilor „nedomnilor, neinteligenți, neciopliți” care se impun fără argumentație și eleganță. Acest statut trebuie să confere familie încredere, curaj, siguranță, protecție, iar nu frică și teamă.

3. Autoritate DELEGATĂ. Bărbatul nu poate fi în sine forul suprem de autoritate în casa lui, ci în colaborare cu Hristos, care este Capul său, în colaborare cu toți membrii familiei, în urma dezbaterii și argumentării inteligente din punct de vedere: teologic, logic, social, emoțional, rațional, echidistant, se acționează decizional. Această autoritate nu este intrinsecă, ea este delegată, încredințată de altă autoritate mai mare de cât el, de la Dumnezeu care ne ajută în situațiile de constrângere și dificultate.

4. RESPONSABILITATEA autorității. Dincolo de „personajul alfa” al familiei, bărbatul trebuie să fie asumat, cerebral, responsabil și conștient de clauzele delegării autorității. Ok, „eu comand in casa asta!” Și tremură paharele pe masă, atât prin ton, cât și prin pumnul încordat, dar este justificat fiecare membru al familiei să pună periodic întrebarea: „De acord, tu comanzi, dar putem ști încotro!?” Care are direcția? Planul de atac? Obstacolele? Inamicii? Scopul? Destinația?

Oare de ce ne ofticăm atunci când primim aceste întrebări din partea soției sau chiar a copiilor mari? Ne ofticăm din cauza neinteligenței și a orbirii minții cu iluzia „atotputerii” Nu prieteni, nu suntem ași, nu suntem absoluți, nu suntem tirani, ci doar prin negociere, mediere, dialog cu toți membrii echipajului, prin respectarea tuturor senzorilor cu care este dotată o ambarcațiune se ajunge pe malul celălalt.

5. SOCOTEALA autorității. Oricare caporal are sergentul lui, apoi locotenent, colonel, general, guvern, președinte etc. Fiecare este pasibil de pedeapsa sau vrednic de răsplată. Toți ispravnicii trebuie să de-a socoteală într-o zi de isprăvnicia lor. În fața scaunului de judecată al lui Hristos se vor verifica toate diagramele bărbaților. Acolo se va sancționa orice formă de abuz, de violență (verbală, fizica, psihica sau emoțională). Nu uitați că putem avea opinii și filosofii de viață diferite, dar judecata este una singură. Iar filosofia care implică violență, e autoritarism ieftin, opresiv, abuziv, care umilește și condamnă, dar în final va fi condamnată și ea. Așa cum ne arata imagine cu umbrelele: Hristos, bărbat, femeie, copii. Roluri protective nu de subjugare. Cel de sus îl protejează pe cel de lângă el.

Concluzii

Din umila experiență de la consiliere spirituală, am observat că orice femeie inteligentă adoră să se supună unui bărbat inteligent, competent, duhovnicesc, supus lui Hristos. Nu pot pretinde soției și copiilor să mă asculte până la limitele ridicolului și absurdității, atât timp cât eu nu mă supun voinței divine. Dacă membrii familiei nu mă văd implicat în slujire, pe genunchi, preocupat de binele lor, activități comune, jocuri, plimbări, atunci nu pot pretinde supunere. Dumneavoastră doamne, nu aveți nici un avantaj dacă vă umiliți sau desconsiderați soțul, rămâneți fără acoperiș, fără protecție, vulnerabile în fața furtunilor. Iubiți-l, respectați-l, apreciați-l și trimiteți-vă bărbatul să rezolve problemele alea grele. Nu poate? Ajută-l! Înlocuirea sau substituirea lui nu este o soluție inteligentă. (Trebuie să recunosc faptul că am întâlnit și cazuri în care soția/familia chiar ajunge de râpă dacă ar asculta de soț).

Slujește-ți familia cu credincioșie și frică de Dumnezeu, iar aceasta te va adora, te va iubi și le va face deosebită plăcere să asculte de tine. Prefer mai degrabă să lupt pentru vrednicie mai mult decât pentru cinste, pentru securitatea/siguranța familiei mele, astfel ca ei să vină să îmi ceara sfatul, ca unui preot sau profet, decât să mă isterizez impunandu-mă într-un mod isteric apropiindu-mă de frontierele ridicolului.

Să fim fericiți cu toții. Cu prețuire și dragoste pentru Adevăr! Onisim Botezatu.

Nu stingeți mucul fumegând!

Publicat pe de

Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. Isaia 42:3

În jurul nostru sunt foarte mulți oameni care se luptă la limită de disperare/de supraviețuire, ei au nevoi de alții să se poată ridica. Așa ne-a lăsat Dumnezeu, dependenți unii de alții. Cu toții am ajuns în situația de a avea nevoie de sprijin emoțional și tare am fost dărâmați când tratamentul nu a fost propice, deasemenea am fost în al nouălea cer atunci când ni s-a livrat o vorbă bună, o îmbrățișare. De ce nu am practică și noi tratamentul corespunzător când vine vorba de alții?

Pe rana deschisa a aproapelui tău, poți face mult mai mult decât să pulverizezi un polonic de sare, fie ea și „fină” aceasta va amplifica și mai mult usturimea și suferința. Mai degrabă suflă o vorbă bună și răcorește rănile celor din jur. Ce înțelept este Dumnezeu! El când vede un muc fumegând, nu îl calcă în picioare, așa cum suntem noi tentați, să evităm chipurile un posibil incendiu. El suflă Duh Sfânt și resuscitează mucul fumegând transfirmându-l direct în jar, apoi o flacără pâlpâind ușor, apoi un foc🔥în stare să aprindă și pe alții.

Dacă noi aruncăm la foc trestia frântă, Hristos îi pune atele, o îngrijește și se vindecă. Dacă am fi plini de Hristos, vai câte suflete ar fi zidite în jurul nostru! Câte răni emoționale vindecate! Câți tăciuni aprinși! Câte trestii pansate! Câte inimi mângâiate! Câți morți înviați!

Haideți să fim ca bețele de chibrit, să ne aprindem unii de la alții. Dacă suntem răsfirați și dezbinați, fiecare se va pierde singurațic în propria dramă, dar dacă suntem uniți și aproape, ne vom aprinde ca o flacără, capabilă de a duce la limită de clocot și apa din vase, fie ele și ruginite.

Ascultă-mă tu cel dărâmat. Oare nu pentru tine este această profeție? Nu mai sta cu fața aplecată în jos, ridică-te, trăiește demn, fii plin de încurajare, primește viață. Dacă ai văzut de șapte ori și te ridici doar de șase ori, vei fi dărâmat, dar dacă ai căzut de șapte ori? Nu ești păcătos, ești neprihănit! Trebuie să te ridici de opt ori și vei fi din nou în picioare. Numai, nu renunța!

Nu ai vrea să fim parteneri împreună cu Hristos, resuscitând suflete pierdute? Ar o slujbă fascinantă!

❤️Inima❤️ poetului e în clocot

Publicat pe de

Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimăși zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!”Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu ești cel mai frumos dintre oameni,harul este turnat pe buzele tale,de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. Ps. 45:1-2

Poetul e un om cinstit. Inima lui tot timpul e în clocot, ea arde pentru frumos, preocupat de genial, de sublim. Poetul nu are limite. Joaca golf cu planetele, inversează polii când vrea, ascunde soarele între palme, întretaie văzduhul, urcă în cer, aduce de acolo lumină. Poetul este o taină ascunsă în lut!

El se adaptează la vremuri, scrie cântări pe zidurile reci și ude ale pușcăriilor, ia notițe pe șervețele, scrijelește pietre, zgârie vase ceramice, el nu are frontiere. Când e prigonit ironizează inteligent tiranii, îmbracă în slavă simplitatea care ar trece neobservată. El rămâne ancorat în natură, zboară pe crestele munților, bea apă cu cerbul din izvoarele limpezi, împletește cununi de floricele. Iubesc poeții!

Poezia radiografiază onest vremea în care se naște. Nu privește la fața omului. Transmite epopeea și limbajul poporului peste milenii. Fără iubire, Dumnezeu, flori și prezență feminină, poezia este seacă, cenușie, crispată și îngustă. Dacă iubești poezia trebuie să fii un calofil (iubitor de frumos) convins! Nu exista poezie fara frumos.

Fiii lui Core au rămas orfani încă de mici. Nimeni nu le mai dădea vreo șansă. Cu tată impostor care savura filosofia divide et imperam, a ajuns sa fie înghițit de pământ ziua în-amiaza mare. Dar ei nu s-au lamentat. Nu și-au plâns de milă și nu s-au diluat printre blocuri. Au ajuns poeți. Și ce poeți! Canonizați de Biblie. Practic, poeții sunt produsul suferinței unei generații pierdute. Sunt comorile ascunse printre ruinele apuse ale unei lumi în declin, vorba lui Țuțea. Poeții sunt eroi!

Opera lirică, dă un aer de nemurire poetului. Doar un aer, că nemurirea o dă doar Hristos. Poetul vorbește și când i s-au închis gura, el există și după ce a murit. Vocea sa răsună prin versurile sale. Poeții despică atomul în șapte bucăți, pansează celule cordiale, nu le stă nimeni împotrivă. Cu cât e mai prigonit, cu atât strălucește mai tare. Nopțile lor sunt albe, viață este o continuă jertfă pe altarul slujirii altora. Ei se topesc, se diluează spre a oferi următoarelor generații o umbră de speranță. Un ecou din trecut. O oaza de viață. Poetul are har turnat în ❤️ inimă❤️ și pe buze, iar limba lui este ca pana unui scriitor iscusit.

Dacă poezia îl are pe Hristos în centru, atunci cântările sunt nemuritoare, conduc pe mulți la nemurire, și ai șanse de a te saluta cu autorul în cer. Poetul creștin este un străjer vigilent, el profețește în rime, el cântă slavă lui Dumnezeu dintre cioburi, aduce un hectar de cer pe pământ, cu îngeri cu tot. Oare nu asta s-a întâmplat la nașterea lui Hristos?

Nu mă consider un poet. Sunt doar un licurici printre metafore. Îmi place să scriu poezie. Iar ea, lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul. Gândesc uneori printre rime, iubesc măsura, mă exprim în catrene, și mă joc de-a v-ați ascunselea dosit ca iedul cel mic al caprei lui Creangă, dar nu după hornul cocioabei, ci în spatele eului liric.

Mi-e dor de tine copilărie

Publicat pe de

Mi-e dor de tine copilărie!

Mi-e dor să fiu iar copil!
Mi-e dor de cuptorul de lut
Al bunicii de la Orbeni,
Unde ne înghesuiam ca puii de arici,
Zgribuliți și chirciți
După ce alergam după struguri
Cu tălpile goale pe lutul clicos
Din dosul Orbenilor.
De mirosul acelor struguri,
Era un deliciu când urcam pe vale în sus
În căruță la tataia.
Mirosul de Nohan negru
Nici gustul lor,
Nu l-am mai întâlnit niciodată de atunci,
Nicăieri în lume.

Mi-e dor de zilele toride de vară
Când o plimbam pe sora cea mai mică
Pe drumurile betonate
În spate la D.G.R.S (nu am știut niciodată ce înseamnă această abreviere)
Eram convins că se va stâmpăra copila
Plimbând-o cu căruciorul,
Dar nu era așa,
Atunci credeam că duce lipsa de plimbare
Acum realizez că era toropită de soare,
De sete și uneori și de foame.

Așteptam să ajungă mama la capăt
Cu rândul de porumb,
Alăpta copilul în grabă,
Apoi pleca obosită,
Pe un alt rând la prășit
După ce mai lua câteva înghițituri
De apă fierbinte de la soare,
Nu era umbră pe acolo.

Mi-e dor de coliba de porumb
Încălzită de o butelie cu gaz,
Unde ne îngrămădeam așezați
Ca lingurile în rastel
Pentru a nu îngheța de frig,
Că brumărelul se instalase de-a binelea
În dosul dealului la Drăgușeni.

Mi-e dor de balta Siretului
Unde urmăream cârduri de rățuște
Abia ieșite din ou,
Și ne adunam „să facem gagici pe apă”
(Aruncam cu lespedea pe oglinda apei,
Iar cel care lovea de mai multe ori apa,
Era câștigătorul triumfător)

Mi-e dor de nopțile petrecute în căruță
Numărând stelele căzătoare,
Și vagoanele marfarelor
Care curgeau pe valea Trotușului în jos
Și pe valea Siretului.
Și concursul pe care îl făceam
Cu fratele meu Adrian (adormit)
Când ne alegeam fiecare partea de drum
Cel care număra mai multe mașini
Era învingătorul.
Nu am înțeles niciodată de ce
Lui îi ieșeau totdeauna mai multe;)

Mi-e dor de serile de colindă
De prăjiturile vanilate,
De susane din zahar ars,
Covrigi, colaci, nuci, mere
Și bani pe care ni-i dădeau la grămadă
Bătrânii încovoiați de boli,
Dar care ne primeau cu bucurie.
Iarăși nu înțelegeam de ce Adrian
Avea tot timpul dublu
De cât noi la bani,
Avea curs valutar bun de Crăciun;)

Mi-e dor de partea mea de zahăr cubic
Primit de la „mamaia de lângă noi”
Recompensa pentru jumătate de car,
De lemne crăpate,
Iar dacă mai doream un cub
Trebuia să le și așez.
O! Cum nu merita!?
Pentru încă o pătrățică de zahăr
Eram gata să le car din pădure.
Acesta era singurul ciubuc dulce
Al vremii…

Mi-e dor de călătoria cu boii,
Vai! Una era să se sfârșească dramatic.
Boii apucaseră „streche”
Un fel de nebuneală de primăvară.
Au luat-o la goană cu căruța,
Cu roți de lemn.
Ne-a presărat de-a binelea
Până în curbă la Costăchel.
Câte doi, câte trei…
Până nu a mai rămas unul în car.

Mersul cu vaca era un calvar,
Nu pentru noi, ci pentru părinți.
Ajunsesem performanța de a merge
Trei pentru a paște o vacă,
Dar joaca ne fura pe-ndelete,
Și ajungea vaca înaintea noastră acasă.
Iar noi ne luam „porția de răsplată”

Pe islaz ne făceam bâte,
Desenam nume pe copaci,
Așa am rămas cu o cicatrice în obraz,
Eram asistentul
Fratelui mai mare,
Care a scăpat bine intenționat
Cu scopul de a mă feri
A scăpat briceagul de pe ciomag
Și mi-a străpuns obrazul ca pe o hârtie.

La fragi?
Nu încape îndoială
Că era o călătorie exotica
De toată frumusețea.
Mergeam prin defrișările pădurilor
Unde găseam minunate frăguțe de munte
Pe care le prepara mămica
Așa cum numai ea știa…
Cu smântână de vacă
Și mămăliguță fierbinte.

De fân și greble și coase
Și furci și topoare și sapă
Nu prea îmi e dor.
Eram tot timpul cu palmele crăpate,
Bătătorite, uscate, deshidratate
Zgâriate și obosite
Ca un bătrân ostenit de treburi.

Mi-e dor de dulboanele (mici baraje pe șanțul străzii, din glod pe care le construiam după ploi, apoi ne scăldăm desculți în ele)
Mi-e dor de ghiolurile (baraje mai mari construite pe pârâul Doftenița, un fel de „ștranduri” sezoniere până la următoarele ploi)
De unde veneam acasă
Mai murdari de cum plecam la scăldat.

Nu am înțeles niciodată de ce noi, copiii eram cu derdelușul, preocupați să îl facem cât mai alunecos, iar bătrânii obosiți de muncă și griji erau cu sarea și cenușa, și muream de ciudă că nu ne puteam împotrivi.

Mi-e dor de pescuitul
Pe același pârâu, Doftenița
Unde mergem câte o zi întreagă
Dar nu știu cum se face
Că niciodată nu am venit cu pește acasă.

Mi-e dor de biserică,
De Biblia aceea veche
Cu o copertă vișinie
Cealaltă nu am văzut-o niciodată
Citită de vre-o zece ori.
Ciufulită, dar care nu apuca să se depună praf pe ea,
De rugăciunile lungi,
De nopțile de veghe,
De bătrânii care acum
Sunt în „groapa mașinii” (așa se numește locul unde este amplasat cimitirul).

Mi-e dor de pădure,
De alune,
De gradina cu flori,
De cununile de păpădie,
De cireșile furate;)
Și de căpșuni,
De mărul de Sfântul Ilie din ogradă,
De Lutul Roș,
Dealul Bârnelor
Predoaia,
Dosul „capul chiscului”
De Comori,
De Argelușa,
De Ciunget și Sălălarie,
De barajul de la Dărmănești
Unde ne scăldăm,
De gașca de tineri
Cosași ai Bisericii,
De grămezile cu vechituri
Din iarmarocul de la Dărmănești.

De familie,
Cu iubirea de atunci
Mai fierbinte ca cea de azi.
Pe atunci stăteam
Mai mult la povesti,
Aveam vreme mai multă
Timp mai dispus unii cu alții.
Ne vorbeam mai des
Trăiam mai ca frații.
Dar după ce am plecat de la glie
Ne-am depărtat
Și nu doar în distanțe…
Of!
Mi-așa de dor de tine…
Copilărie!…

Pulsul pieței. #furduifamily

Publicat pe de

Afară ninge ca în povești. Oamenii curg spre Piața Avram Iancu din Arad. Solidaritatea și compasiunea pentru familia Furdui învinge frigul, ninsoarea, confortul și teama. Mame și tați, tineri și copii cu bunici de mână vin în piață să își manifeste prețuirea pentru familie. Decorul este mirific!

Pastorul Nelu Filip (președintele Comunități Regionale Arad) a condus impecabil toată acțiunea care a durat o oră și un sfert. Președintele Uniunii Baptiste din România, pastorul Viorel Iuga a avut o cuvântare istorică, demnă de consemnat într-o carte. Tabloul cu văduvă săracă și judecătorul nedrept zugrăvește cel mai pregnant realitatea pe care o apărăm în piață. Pastorul Moise Ardelean (președintele Cultului Penticostal din România) are un mesaj clar, ferm și argumentat biblic și constituțional. Cu Biblia în mână și cu constituția țării a reușit să combată orice formă de abuz asupra unei familii de români de pe teritoriul altor state. Domnul primar Călin Bibarț, de asemenea a stat în frig cu noi până la sfârșit și ne-a impresionat prin discursul domniei sale de solidaritate cu noi.

Fanfara din Bujac (pe care am admirat-o tot timpul) a fost la înălțime. Doru Onița a strălucit la umbra harului divin. Cântecele intonate de corul bărbătesc și fanfară, sub căderea mirifică a fulgilor de nea îți lasă impresia că ești la ieslea lui Isus împreună cu îngerii. Rugăciunea Tatăl nostru rostită de aproape două mii de oameni îți dă fiori pe șira spinării.

Iar finalul a încununat cu farmec tot ce a fost mai frumos. Zeci de copii cu baloane albe umplute cu heliu care au fost slobozite după citirea manifestului de către pastorul Nelu Filip, simbolizând eliberarea celor șapte copii ai familiei Furdui din ghearele de acvilă abuzivă (așa cum e zugrăvită pe benerele manifestanților), ale instituției Jugendamt. Jocul de baloane albe pe sonorul fanfarei care intonează imnul României te poartă pe crestele sublimului.

O atmosferă reverențioasă. Nimeni nu strigă, nimeni nu e violent. Toată lumea e pașnică, se roagă, cântă și manifestă liniștit, fiecare familie chircită sub umbrela lor. Nu știm cât de mult va conta manifestația noastră pentru Jugendamt, dar pentru noi a contat foarte mult. Nu s-a mai ținut cont de garduri religioase sau ziduri dogmatice, toți am fost solidari și uniți pentru o cauză comună. APĂRAREA FAMILIEI la general și susținerea familiei Furdui în particular. Oare nu asta este esența creștinismului?

Mă bucur că am luat parte. Pentru astfel de evenimente pline de pace, iubire, compasiune, bun simț și motivații sfinte voi fi primul care se înscrie. Merită! Felicitări organizatorilor: Comunitate Regionala Arad prin implicarea directă a fraților: (pastor și consilier municipal, Florin Ilioni și pastor Miron Popan, dar și tuturor pastorilor din municipiu și județ care și-au încurajat enoriașii și i-au însoțit în piață). Iar pe voi dragă familie Furdui, vă iubim și vă dorim cât mai curând îngerașii în sânul familiei.

Dragă soră Camelia, „ca nevastă și viță roditoare în sânul familiei tale” înțelegem că vrăjmașul ți-a tăiat cei șapte „lăstari din jurul mesei tale.” Nu vă întristați ca cei care nu au nădejde. Vom striga la Dumnezeu plângând până când familia voastră se va reîntregi, iar lăstarii vor fi răsădiți în viță, în sânul cald al familiei voastre. În curând Creatorul le va arăta și celor de la cârma Jugendamtului cine este Stăpân pe univers și familie!

Cu prețuire Onisim Botezatu!

Alături de familia Furdui. Piața Avram Iancu Arad.

Publicat pe de

Redau cuvintele fratelui păstor Miron Popan, care a discutat cu familia Furdui. Înțelegem că situația este dramatică.

[08.01, 08:06] „Popan Miron: Iubiți frați pastori, după ce aseară împreună cu soția mea Simona am vorbit la telefon mai mult de o ora cu Petru si Camelia Furdui, sunt mai convins ca oricând că Dumnezeu ne cheamă să dăm la o parte orice piedică și astăzi la ora 12.00 să fim în număr cât mai mare în Piața Avram Iancu!
Să ne îmbrăcăm gros, să purtăm și mască și să înțelegem că n-avem dreptul să stăm nepăsători în acest război împotriva familiei creștine, și dacă astăzi plânge familia Furdui, mâine vom regreta noi că nu ne-a păsat!
[08.01, 08:13] Popan Miron: Chiar dacă vremea e rece și umedă, îmbrăcați corespunzător, mesajul nostru va fi unul cu atât mai important, dacă vom fi prezenți la manifestație în număr cât mai mare! Doamne ajută, Doamne da izbândă!” 🙏

Mergem la acest manifest pro-normalitate. Nu știm dacă va conta foarte mult, dar având în vedere că pe lângă rugăciune și post e minim din ce putem face că manifestație publică, merită să acționăm. Cine știe dacă Dumnezeu nu va lua în considerare sacrificiile noastre. Ne vom ruga, vom cânta, vom manifesta pașnic așteptând îndurare.

Afară este mirific. Ninge ca în povești. Este un prilej perfect să ne întâlnim cu frații noștri în piață și să avem gânduri bune. Oricât de greu ți s-ar părea, gândește-te că o mamă și un tată trăiesc cu disperarea drama confiscării copilașilor binecuvântați. Este o manifestație pașnică, liniștită. Fără gornițe, fără strigăte, ci cu blândețe și compasiune. Cu blândețea porumbelului și înțelepciunea șarpelui ne adunăm împreună. Dacă binele ne dizolvă dogmatic, necazul me unește din nou.

Hai în piață!