Manierele folosirii telefonului

Reprezentativ

Dacă pe vremea copilăriei mele exista un singur telefon în sat, alții mergeau la posta să vorbească dând la manivelă, astăzi lucrurile s-au schimbat radical, iar telefonul a devenit piesa indispensabilă. Telefonul este un mini computer cu mail, conturi de socializare, afaceri, aplicații care știu să facă aproape orice, însă umblând puțin pe pământul acesta am văzut cate ceva și găsesc necesar să împărtășesc câteva sugestii, recomandări, care nu sunt absolute, sunt cel puțin perfectibile, dar demne de lecturat.

1. Telefonul nu are voie să sune în public. Lucram în Marea Britanie cu oameni care au telefon de multă vreme, zice că ar fi stipulat în normele noi ale manierelor că e de prost gust să sune telefonul pe melodie în public. Are logică. Cum ar fi să sune 30 de telefoane o dată într-un autobuz de 50 de persoane? Deci telefonul meu de ani de zile este pe modul vibrație.

2. Nu se strigă la telefon. Am văzut oameni care nu știu că telefonul are microfon foarte finuț, chiar în șoaptă dacă vorbești vei fi auzit de interlocutor. Nu trebuie să audă nici măcar a treia persoană de lângă mine convorbirea. Unii ridică cotul în sus la nivelul urechii și când încep să strige, te termină psihic. E specific celor cu putină educație.

3. Nu se folosește opțiunea speaker în public. Convorbirile sunt private. Nici tu nu ai fi comod să afli că interlocutorul te vulnerabilizează celor prezenți cu el. Deci aceasta opțiune este pentru tine, când ești singur și chiar e recomandată, să fie telefonul cât mai departe de cap.

4. Nu ești agent de securitate. Telefonul nu este menit să înregistrezi cu el pe un prieten, profesor sau altă persoană, pentru a o face de minune mai târziu. Cine face asta este lipsit de caracter. Persoana respectivă are încredere în tine să discute unele aspecte, iar dacă tu îl divulgi, izolează-te în munți să nu mai dai ochii cu el, ar trebui să îți crape obrazul de rușine.

5. Nu te uita pe telefon în timp ce altcineva vorbește cu tine. Ai vreme pentru aplicații și poze după, câtă vreme ești la masă, e bine să acorzi respect și atenție maximă. Dacă și serviți câte ceva nu este deloc recomandat să tastezi. Nu de puține ori am trăit această lipsă de respect din partea șefilor și nu te simți bine.

6. Telefonul nu are ce căuta în dormitor. Locul de dormit este locul de repaos fizic, psihic, emoțional și spiritual. Telefonul este și un factor generator de stres, iar înainte de culcare ai nevoie de o liniștire a minții, drept urmare nu se recomandă deloc prezenta telefonul în dormitor. Cu atât mai grav este să adormi cu el pe piept sau la cap. Trebuie alocat acest timp partenerului de viață, dialog, discuție, tandrețe, etc.

7. Nu îl folosi pentru validare socială. Este specific oamenilor slabi și mediocri să folosească bunuri: mașină, poșetă, telefon, smartwatch, ceas, etc. pentru a impresiona pe alții. Nu am nevoie de accesorii, girez cu ceea ce sunt o relație, nu apelez la artificii care ar putea oferi nădejdi false.

8. Aproape interzis copiilor. De ce aproape? Nu putem fi absurzi, oricum copiii se joacă pe telefon, dar trebuie monitorizați cu strictețe timpul și conținutul materialelor folosite de cei mici. Ei nu au discernământ, nu au capacitatea de a face deosebirea între conținuturi, adulții sunt responsabili de supravegherea lor.

9. Timpul alocat telefonului. Dacă timpul petrecut pe telefon este mai mare decât cel petrecut cu familia, copiii, soț/soție, înseamnă că ești operator collcenter, altfel aveți probleme în plus. Trebuie o chivernisire serioasa a timpului că nu: „fugit ireparabile tempus”, asta spuneau latinii și le dăm dreptate astăzi că da, trecerea timpului este ireversibilă.

10. Interzis la volan. Asta este lege deja, încălcarea ei e contravenție și poți rămâne fără permis sau și mai rău, eu era să rămân fără viață. Deconectarea de la planul traficului și conectarea virtuală, te poate afecta iremediabil. Eventual pe GPS, pe boxele mașinii, dar nimic mai mult.

11. Folosirea camerei. Este ridicol să vezi demnitari, oameni cu vază, profesori, jurnaliști care nu știu folosi camera. Regimul online a câștigat mare teren în viața noastră, trebuie să știi să folosești camera telefonului. Oricât de greu ți s-ar părea privește fix în cameră! Nu te uita la tine, la mustață ta, știu că ispita e mare să faci asta, dar pierzi contactul vizual cu cel care te ascultă. Privind în cameră, privești în ochii lui, chiar dacă virtual, îi este mult mai ușor să te urmărească. Nu e obligatoriu să te instalezi în bibliotecă! Cum fac cei mai mulți, crezând că vor fi considerați erudiți, stai calm, cărțile trebuie să le ai în cap nu la ceafă!

12. Parolarea telefonului. Aici rămâne la latitudinea fiecăruia. Dacă avea parolă rămânea fără iPhone-ul XI o doamnă pe litoral. I-am găsit telefonul la 10 cm de valuri, am căutat ultimul apel și am dat de proprietar. Dacă avea parolă rămânea fără el. Chestia cu aplicațiile bancare nu este un argument pentru că fiecare aplicație are parola ei.

13. Telefonul nu suplinește cartea NICIODATĂ! „Am Biblia pe telefon” spun muti semeni, iar eu îi întreb cinstit: și când ai citit ultima data în ea? Prieteni, să nu ne amăgim! Așa este cu orice. Accesul nelimitat la motoarele de căutare nu garantează știință. Informația stocata pe Wikipedia nu e inteligență, de aceea trebuie să memorăm, să citim, să exersam, să ne dezvoltăm creierul prin antrenamentul cititului.

14. Cât mai puțin utilizat noaptea. O dată cu lăsarea serii creierul uman intră într-o stare de somnolență, el știe că urmează somnul. Navigarea pe telefon, care e și mic, lumina destul de tare(asta se poate și ajusta, sigur), dar creierul e dat peste cap. Nu mai știe ce e zi sau noapte. Atunci se aglomerează, și generează, oboseală, frustrări, anxietate, depresie, nervi, etc. De aceea este recomandat cât mai puțin pe timp de noapte.

15. Să nu fie foarte scump. Poate îți permiți cele mai scumpe, nu e nimic păcătos, dar poate ai putea ajuta un semen cu diferența. Cert este că telefoanele sunt construite comercial. Nu durează mai mult de doi ani. Vorbim de soft, carcasă, baterie, tastatură, ele nu se mai fac din plastic, ci din sticla, să se spargă ușor, să fie stimulat consumul. Atunci, dacă tot trebuie schimbat, atunci de ce să înmormântez multi bani în el. Știu cazuri care s-au împrumutat din bănci numai să aibă telefon de top. Atenție sporită la competițiile acestea specifice celor neevoluați intelectual.

16. Folosiți opțiunea SMS. Telefonul are o încărcătură de stres în jurul lui. Să suni pe un om doar să ceri un număr de telefon este de asemenea lipsă de orientare. Trimite un SMS, cere numărul prin mesaj și eviți și nivelul de radiații și cel de stres.

17. Doar între orele 10:00-22:00. Fiecare are programul lui. Nu este de bun gust să sune telefonul mai repede de ora zece dimineața. Poate doarme un copil, poate există alt program, dimineața trebuie evitat orice telefon inutil. De asemenea seara. Ora zece este limita de discreție recomandată de bunele maniere, depășirea acestei ore înseamnă lipsa de inițiere. Majoritatea se pregătesc de odihnă, nu mai au dispoziție pentru telefon.

Toate acestea sunt niște recomandări generale, care pot fi prelucrate, amendate, criticate, apreciate, modificate, ignorate, dar reflectarea atentă asupra lor și aplicarea te pot ajuta să fii considerat un om educat, manierat chiar un model pentru alții. Prin simpla folosire inteligentă a telefonului.

Coleg de🔥foc🔥cu Dumnezeu

Reprezentativ

Daniel 3:23-25 Dar acești trei oameni: Șadrac, Meșac și Abed-Nego au căzut legați în mijlocul cuptorului aprins.

 Atunci, împăratul Nebucadnețar s-a înspăimântat și s-a sculat repede. A luat cuvântul și a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legați?” Ei au răspuns împăratului: „Negreșit, împărate!”

 El a luat iarăși cuvântul și a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând* slobozi în mijlocul focului și nevătămați, și chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu** de dumnezei!”

Când se ridică furtuni de nisip împotriva ta, când țunami violent amenință barca siguranței tale, când văpăi infernale încearcă să învăluie mintea ta, când flăcări învăpăiate aglomerează psihicul și spectrul emoțional: NU UITA! DUMNEZEU ESTE DEJA ACOLO! Este același Vegheator pe care îl vede Ieremia păzind Cuvântul Său până la împlinire în viața ta. NU TE TEME!

Fiul lui Dumnezeu a trecut înaintea ta pe acolo, a făcut cărare printre stări, depresii, datorii și probleme. Așa se face că drumul tău este bătătorit, șoseaua este pregătită, iar calea lui Isus nu e labirint fără ieșire, ea are refugiu, are exituri, are o destinație clară și orice problemă are o soluție.

E chestiunea de zile și vei ieși afară din situația ridicolă în care ai intrat, poate chiar victimă colaterală, vei scutura praful de pe tine și toți vor mirosi un parfum al iubirii divine, o aromă a protecției Sale, iar noroiul aruncat de semeni, se va întoarce împotriva lor.

Sunt plin de bucurie și încredere să trăiesc lângă Isus, are așa un fel aparte al Său de a stinge puterea focului, de a trimite îngeri care „tăbărăsc în jurul celor ce se tem de El și îi scapă din primejdie”, dar pentru aleșii Săi vine personal să îi salveze, să îi umple de Duh Sfânt, să se proslăvească salvându-i, să îi îmbrățișeze iubitor, să le organizeze ospețe de nuntă pe când dușmanii așteaptă să mănânce sarmale pe mormântul lor.

Te iubesc Isus! Sunt bucuros să mă știu rodul mântuirii Tale! Îți mulțumesc pentru că mă iubești! Te ador pentru purtarea Ta de grijă! Te implor să fii lângă mine! Cu tine biruiesc și slăbiciunile mărunte și incendiile furtunoase, dar și pe cele emoționale care uneori mocnesc în oasele mele!

Îți mulțumesc Doamne că Te-ai făcut coleg de 🔥 foc 🔥 cu mine!

Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite. Isaia 57:15

1-0 în favoarea copiiilor normali!

„Prin votul din Camera Deputaților, decizia pentru educația sexuală a copiilor în școli, rămâne în responsabilitatea părinților și a reprezentaților legali.
Să ne rugăm pentru tot mai mulți părinți care cred în Dumnezeu și arată respect față de învățătura Lui prezentă în Sfintele Scripturi” Viorel Iuga

Cred în Dumnezeu! Cred în Biblie! Cred în România! Cred că mai există oameni, părinți cu frică de Dumnezeu și iubitori de valori. Câtă vreme familiei i se dă credibilitate și valoare, nu face decât să sporească gradul de responsabilitate al părinților, iar dacă în formulă este implicat Decalogul (cele zece porunci), suntem candidați la pace și prosperitate.

Binecuvântează Doamne Romania, binecuvântează țara mea! Noua ideologie de gen poate fi păguboasă, dar oamenii înțelepți vor avea suficient discernământ sa rămână de partea lui Dumnezeu. Abia ai i suntem în siguranță!

In memoriam Marcel Codreanu

Reprezentativ

Pe Marcel îl cunosc de ceva ani, încă de când se ocupa de tineret la biserica Elim. Am slujit împreună cu el destul de puțin, dar suficient cât să observ caracterul lui aparte. Fratele Marcel avea caracterul la vedere, inima lui era deschisă interlocutorilor, se putea vedea prin el, pentru că sinceritatea purifică sufletul.

Tot timpul cu zâmbetul pe buze, un om călduros și frecventabil, nu îmi lasă niciodată impresia că este cu niste ani buni mai mare decât mine, dimpotrivă m-a rugat să îi spun pe nume, să nu îl abordez cu dumneavoastră. Cu o voce domoală și călduroasă,pe tonul specific cu vibrațiile vocii lui, un om blând și cu duhul potolit, talia lui uscățivă și tenul albicios îl avantaja cu niște ani buni. Pasionat de zicale evreiești și vorbe cu tâlc, iubitor de înțelepciune cu o zestre genetică de calitate moștenită de la un titan ca tatăl său.

Marcel era un om bun, dar și oamenii buni pleacă, parcă mai repede decât alții. Dar când pleacă un pastor, rămâne o turmă cu multe întrebări, lacrimi și multă durere. În urma fratelui Marcel nu trebuie să rână dramă, e evident că Tatăl ceresc și-a revendicat fiul de pe masa de operație, dintre suferințe și dureri, el nu a fost răpus de cancer, el a fost chemat de cer. Nu a avut de ales decât să meargă în cerul pe care îl iubea atât de mult.

Eram în dimineața zilei de examen pentru păstor în luna Martie a anului trecut. Veneam de la înmormântarea fratelui meu. Primul care m-a întâmpinat a fost el, fratele Marcel. Empatic, amabil, plin de compasiune, mă prezintă colegilor lui de la Elim, vreo 5 viitori păstori și le dă niste detalii despre mine, nemeritate, dar poate că aveam nevoie de ele în acele momente cumplite.

În octombrie mă întâlnisem cu el și îmi spunea că încă nu avusese loc slujba de investire în slujire. Între timp a fost investit păstor în decembrie. M-am mai văzut o dată cu el în Februarie și nu e ultima, ne vom vedea în curând în cer.

La revedere dragă coleg, slujitor, tată, soț și om de mare caracter. Stimați colegi, șă avem atitudini rezonabile, nobile, sfinte, în scurtă vreme alții vor scrie despre noi. Să presărăm amintiri plăcute în urma noastră, până la urmă răsplată o primim în cer, dar amintirile astea rămân în urmă pe pământ ca niște petale de crin pentru descendenții noștri.

Pe curând dragă Marcel!

Mă duc să ud florile la Mamy în deal!

„Aș mai lucra puțin, dar trebuie să plec. Trebuie să ud florile pe deal la mamy.” Și o cred că ar mai fi stat, pentru că domnișoara R. P. a fost acolo pe șantier ori de câte ori a fost nevoie de voluntari. A luat în mână șpaclu, lopata, roaba, mătura, soluția de curățat geamurile sau toaletele, oricând a fost nevoie de apă, suc sau alte lucruri. Acum e cald afară și grija ei este să nu se ofilească florile mamei, din deal, din dormitorul rece.

R. a iubit-o foarte mult pe mama ei. Toată lumea vedea asta. I-a fost aproape câțiva ani în suferințele create de boala necruțatoare. Era tot timpul aproape. A renunțat la jobul ei bine plătit, la înțelegere cu tatăl ei, fratele E. care lucrează din greu pentru familie. Ea era vizibil afectată, implicată, plină de dragoste, răbdare și compasiune pentru mama ei. A iubit-o, a avut grijă de ea, a ingrijit-o până la capăt, dar Dumnezeu a decis să o cheme acasă. Acum, îi udă florile….pe deal!

Dragă cititorule! De ce trebuie să așteptăm zilele acestea negre și oribile. Dacă Dumnezeu ți-a dat părinți, oare e foarte greu să le spui o vorbă frumoasă, un zâmbet călduros, un telefon, o îmbrățișare? În curând vor fi o amintire. Vor fi depuși sub deal pentru totdeauna și vei merge sau nu să îi uzi tu florile. Ia un buchet de flori mamei tale acum cât le poate mirosi, cât le poate uda singură, cât se poate bucura de ele. Acum, până nu e prea târziu.

Mulți bani se irosesc în van pe la înmormântări. Roabe de flori oferite de oameni care nu sunt obișnuiți să le cumpere, pentru niște oameni care nu le mai văd, nici nu le mai pot mirosi. Cum spune prietenul Puiu Chibici în una dintre cântări: „Dacă mai ai pe lume azi o mamă, s-o prețuiești și vei fi fericit…. Nu la mormânt îi trebuie trandafiri!” Câtă dreptate!

Atâtea reproșuri avem pregătite pentru părinții, atâtea replici tăioase, „nedreptăți” ale lor față de noi pe care li le reproșăm, sfaturi specialiste, sugestii matrimoniale, etc. Parcă ne-am născut noi înaintea lor. Îi punem la zid, îi taxăm, îi mustrăm, îi amenințăm cu multe. Stimați oameni, îmbătrânibili, ce s-a întâmplat cu noi? Dragi copii, am uitat că ei ne-au născut, ne-au hrănit, ne-au dus pe brațe, ne-au mestecat mâncarea cu dinții lor până le-au picat toți din gură, au schimbat scutece și pamperși, au așteptat ore în șir pe ploaie și soare la porțile grădinițelor, școlilor și centrelor de examen, au fost internați cu noi prin spitale, a pregătit mii de pachetele și au spălat vagoane de haine, iar acum mușcăm din ei fără milă! Nu uitați că în curând vine factura! Vom fi în curând părinți de copii mari și vom plăti orice atitudine. Înțelept a fost Dumnezeu că a atârnat fericirea în viață în cuiul cinstirii părinților. (Vezi porunca a 5-a).

Cinstiți-vă părinții! E gratuit să le vorbești frumos și călduros. Mai un pic și vei zice bună dimineața unui trup rece și rigid, iar din pat nu îți va mai răspunde… nimeni! „Apoi începe drama”, vorba lui Petrescu. Încep remușcările, amintirile, regretele, lacrimile, dar din păcate va fi prea târziu!

Vis împlinit! BMSG

Da, ziua mult așteptată a sosit! Iată că munca asiduuă, perseverența și voința puse la dispoziția lui Dumnezeu, au menirea de a produce minuni. ȘI ASTAZI!!! O credință mică te duce în cer, o credință mare aduce cerul în inima ta, o credința cât un bob de mustar mută munții, spunea Isus, dar o credința cât un bob de porumb construiește munți, de fapt așa s-a construit #BisericaMunteleSionuluiGhioroc

Am pornit cu o mână de oameni, fără nici un ban, fără sponsorizare, fără meseriași, fără nimic, doar cu credință. Dar Dumnezeu, pentru a se proslăvi pe Sine, face ceva magnific din lucruri mici, cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi. Așa se face că în 100 de zile, din care am lucrat doar 50, s-a înălțat mirific înspre cer edificiul nou al bisericii din Ghioroc. O bijuterie arhitecturală (așa cum au spus cei mai mulți).

Programul inaugurării începea la ora 10:00. De pe la 8:30 încep să vină oameni. Mulți oameni! La 09:30 deja curtea bisericii, care este destul de generoasă, este plina de oameni frumoși, eleganți, curioși și atenți la detalii. Înainte de ora zece ajung invitații speciali: fratele Moise Ardelean (președintele Cultului Creștin Penticostal), fratele pastor David Mărgăian (omul căruia îi datorez mare parte a slujirii mele, omul care m-a promovat în slujire, de la diacon la păstor), fratele păstor Nelu Kovacs, Domnul primar Popi-Morodan Corneliu, grupul de cântăreți Betleem, corul bărbătesc Gloria, Ilie Puha (omul care ne-a zidit biserica).

În susur de fanfară ne pregătim pentru ceremonia de tăiere a panglicii și de intrarea în noul lăcaș de închinare. Slava Domnului plutește la fiecare răsuflare, fiecare luare de cuvânt, iar cântările deschid cerul ca odinioară pe vremea profetului Elisei. Sublimul plutește în aer, un soare strălucitor oferit cadou de Dumnezeu în a doua zi de Rusalii, în răcoarea templului din interior se simt vibrațiile aripilor de îngeri care întrețin slavă Domnului, care da, umple cortul întâlnirii.

Pare desprins din vis, din altă galaxie totul. Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu pare a fi real, și nici nu este, practic toată atmosfera a fost asimilată spectrului duhovnicesc, iar sărbătoarea migrează cu totul spre spirit, iar sufletele care exprimă bucuria mântuirii în sinergismul laudelor duhovnicești sunt mai puternice decât un vulcan. Când Ilie Puha ia acordeonul în mână, Manu Negrea microfonul, Sem trece la clape, Beatrice și Vali îi susțin vocal din spate, simți că sufletul ți se odihnește pe un petec de cer.

Luările de cuvânt au fost pe măsură, atât frații păstori, cât și domnul primar au găsit rapid frecvența, iar la final fratele Moise Ardelean, a încoronat predicarea cu rugăciunea de consacrare. Atât de mare este vibrația rugăciunii dumnealui, și așa măsură de Duh Sfânt a lăsat Dumnezeu că simțeam cum se ridică de la podea în timp ce implora divinitatea să aprobe închinarea, să o împodobească în slavă prezenței Sale Dumnezeu.

Din nou curtea bisericii e plină de mese încărcate cu bunătăți de tot felul. Oamenii fericiți și voioși servesc cele puse înainte, zâmbindu-și reciproc, povestind și admirând harul lui Dumnezeu în fața unei clădiri minunate.

Au venit oameni din multe locuri. Nu voi reuși să îi nominalizez pe toți, dar mă bucur că am reușit să vă pozez. Vă știu, iar pe măsură ce mă întâlnesc cu voi vă voi oferi o îmbrățișare. Sunteți minuni trimise pe pământ să fiți semeni.

Mulțumesc lui Dumnezeu, Bisericii Betleem pentru susținere necondiționată, atât emoțional, dar și spiritual, financiar și prin muncă fizică. Mulțumim celor care au contribuit financiar, copilași, bătrâni, oameni săraci, dar și înstăriți, bisericile care au făcut colecte (fără să cerem acest lucru), meseriașilor: Ilie Puha, Sever, Andrei Zaborilă, Ovi Urs, Timotei Stefan, Ianis, Oni Bodea care lucrează cu inima, nu doar cu mâinile, Codrin, pentru aportul său considerabil, Tatiana și Eli care ne-au hidratat cu apă și gustări, Ionela, o bucătăreasă desăvârșită, care ne-a făcut câteva zeci de kilograme de mâncare, surorilor care au împodobit biserica, oamenilor care au sponsorizat și au dorit să fie anonimi, vecinilor pentru curent, apă și alte unelte, fratele Doru care ne-a dat lumină. Mulțumesc familiei pentru înțelegere și susținere.

La un moment dat îmi spune Briana, fetița noastră: „Tati, dar tu cât mai mergi la șantier? Eu nu mai vreau să mergi! <<Dar de ce>>? Continui eu. Și răspunsul vine rapid „Să te joci cu mine.” Nimic frumos și important nu se face fara sacrificiu. Iar tot ce se realizează fără sacrificiu și muncă, e nerelevant. Lista mulțumirilor poate continua, dar e prea lungă, iar nu aș vrea cumva să umbrim slava lui Dumnezeu.

Vă îmbrățișăm, vă iubim, vă așteptăm la slujbele noastre săptămânale, și dorim prezența lui Dumnezeu să nu ne ocolească la nici una dintre întâlnirile noastre. Vă așteptăm cu bucurie să ne treceți pragul bisericii, ori de câte ori Dumnezeu vă îndeamnă să ne vizitați.

Mulțumim Tată, că ai zidit o Casă, în care ne-ai dat harul să ne închinăm!

La revedere, copiii mei!

Povestea începe undeva în urmă cu patru ani la Școala Gimnazială Agrișu Mare, când am acceptat provocarea de a fi diriginte al clasei a cincea. O clasă mare de copii, cea mai mare din ultimii zece ani, 25 la număr. Am început atunci o aventură, un maraton al cunoașterii și al auto-depășirii profesionale.

Am pornit cu elan mare, cu speranțe și planuri noi și reformatoare, dar procesul ne-a fost întrerupt brusc de pandemie. Doi ani care au fost decupați din viața noastră cu o foarfeca înroșită în foc, care a tăiat fără milă prin foile mâzgălite de stări neînțelese, care au lăsat leziuni usturătoare în câmpul emoțiilor noastre șubrezite. Tăietura a produs multe răni care au rămas deschise până în ziua de astăzi și probabil vom mai avea nevoie de niste ani pentru vindecare deplină.

Praxisul didactic este unul onorabil, sfânt, nobil, dar din cale-afară de pretențios. Este o luptă contracronometru pentru salvarea unor oameni mari, îngrămădiți în niște trupuri mici și firave de copii, implementarea unei conduite morale și cinstite în mintea acelorași oameni mici, iar asta se face cu dăruire și iubire. Procesul implică și eliminarea unor piroane ruginite ale neștiinței, iar procesul devine cu atât mai greu cu cât acestea sunt înfipte în caracter, în inimă, sau uneori în sufletele copiilor.

Dar acei copii mici au devenit mari și foarte mari. Toma, Pocio, Monalisa, voi aproape că m-ați întrecut. Sunteți mari. Dumnezeu a rânduit pentru mine o clasă de copii frumoși, îngrijiți, talentați, cuminți și inteligenți. Am fost dirigintele vostru patru ani, din care doar doi împreună. Bătuți de covid, hărțuiți de probleme uneori, presărați cu excursii (puține), cu bucurii și mustrări, printre necazuri, adeverințe medicale, absențe și note (de tot felul), printre stări și mici nemulțumiri, am ajuns la final. Mulțumim și ție, Rebeca, pentru că am avut harul să oferim premiantul scolii în fiecare an. Cu mediile tale foarte bune ai adus onoare clasei și scolii. Rebeca este o fată decentă, ea nu vorbește mult, este retrasă, deschide gura rar, dar cu rost și doar atunci când trebuie.

Mă uitam cu luare aminte la voi, la masa de final, unde ne-ați invitat și vă mulțumim. Printre gânduri și amintiri, lăcrimam. Știu eu ce vă rezervă viitorul? Vor veni examene și mai grele, necazuri, nunți, călătorii și probleme. V-aș fi luat cu mine acasă, să am grijă de voi, dar nu pot, că sunteți mulți. Îl rog pe Dumnezeu să vă ia de mână, să vă lumineze cărările, iar acolo unde vă împotmoliți, să vă ia în brațe.

Ne despărțim în curând. Viața ne va duce departe unii de alții. Familia noastră (clasa a 8-a) se va împrăștia în lume, ne vom dizolva spre cauze la fel de nobile. Nu uitați să rămâneți drepți și cinstiți. Să nu compromiteți adevărul și principiile sfinte. Să nu acceptați „comerțul” cu oameni, e ofertant, dar pe atât de dezonorabil. Mai țineți minte un sfat: pentru a ști să stai drept înaintea oamenilor, trebuie sa înveți să stai pe genunchi înaintea lui Dumnezeu!

Sunt convins că Dumnezeu are pentru fiecare dintre voi rezervat un viitor binecuvântat și o nădejde vie a permanentei Sale însoțiri. O! Dacă ați putea înțelege cât de bine v-ar fi să rămâneți între frontierele sfintelor virtuți, să ne stabilim principii și priorități clare, multe greșeli ale noastre (adulților) nu ar mai trebui repetate și de voi!

Vă iubesc! Am învățat de la voi multe. Am pornit în învățământ cu impresia că știu multe, am încheiat al 13-lea an cu impresia că am învățat multe și mai am de învățat foarte multe. Există în sufletul nostru acel nerv al speranței că veți înțelege ce am vrut să vă transmitem, chiar dacă pe moment ați dezaprobat unele sfaturi. Va veni vremea când veți deschide sertărașele amintirilor și veți găsi perle de mare preț, pe care le-am investit în mintea voastră, de altfel cea mai eficientă investiție. Noi, profesorii, nu avem mulți bani, dar cine a zis că nu suntem bogați? Suntem! Câtă vreme vă avem pe voi, când ne veți face cinste ocupând funcții importante în societate, cu mândrie și satisfacție vom povesti: „Mi-a fost elev!”

Dragi colegi profesori, iertați-mi îndrăzneala de a mă oferi din oficiu mijlocitorul copiilor mei(clasa a 8-a). Iertați-ne! Pentru indisciplină și teme nefăcute, pentru întârzieri la ore și răspunsuri puerile. Iertați-ne pentru nervii încordați și firele albe generate de comportamente copilărești, pentru necazurile create și gălăgia noastră. De multe ori temele nefăcute, poate notele mici și absentările nejustificate v-au creat disconfort. Dragi profesori, vă iubim! Ne-ați pus în mână creionul și radiera, ne-ați învățat literele și propozițiile, cunoaștem slovele, socoteala și măsura, plusuri și minusuri, iar pentru asta vă mulțumim și vă suntem pe viață recunoscători!

Iar noi profesorii, am fost pentru voi ca părinții aceia uneori exigenți, alteori prea permisivi, poate aspri, dar credem că în viață ne veți înțelege bunele intenții, veți constata că nici noi nu suntem desăvârșiți, dar ne-am străduit din răsputeri să vă aruncăm mai sus decât am ajuns noi, să ne depășiți cu viteză, iar când veți fi mari, să fiți mult mai buni ca noi. Iar dumneavoastră, părinții, ați fost la înălțime. Am avut o colaborare și o comunicare foarte bună. Mă bucur că am conlucrat atât de frumos.

Și, da, ultima frază o scriu lăcrimând: trebuie să punem punct aici relației noastre cotidiene. O să îmi fie dor de melodioasele voastre apelative: „diru”, „domnu’, profu’ sigur nu le meritam, dar îmi ungeați sufletul când vă auzeam. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că v-am avut pe voi. Ați fost prima promoție a mea ca diriginte. Am învățat împreună ce înseamnă asta, cu siguranță următorul mandat ar putea fi îmbunătățit. Vă iubesc! La revedere, dragii mei! Nu ne uitați!