Între leagăn și sicriu

Suntem stăpâni pe viață. Puternici stăpâni!

Ne naștem pe pământul acesta fără alegerea noastră, într-o țară pe care nu noi o alegem, nici părinții, nici frații nici culoarea, nici înălțimea, nici limba, nici numele. ( De fapt și frații sunt niște străini apropiați pe care am avut impresia că îi cunoaștem). Primim un certificat de naștere pe care îl folosim foarte puțin în viață apoi unul de căsătorie și altul de deces care ajută pe alții să întocmească nuș’ ce dosare, fără de care nu pot scăpa de noi, dosindu-ne sub un morman de pământ.

Creștem într-o casă mai luxoasă sau mai modestă, tot fără alegerea noastră.
Trăim pe pământ în spațiul pe care ni-l hotărăște divinitatea, respectăm legi de alții întocmite, pe care chiar dânșii le încalcă. Și dau apoi altele să le acopere nelegiuirile.

Nu știm aproape nimic despre ce ne rezervă viața și viitorul, apar în viața noastră persoane pe care nici măcar nu le-am invitat și după ce ne-am atașat de ele ne părăsesc fără preaviz sau vreo notă informativă. Dar, din fericire apar și îngeri pe care nu am visat că îi vom cunoaște vreodată. Mângâierea lor vindecă rănile celorlalți. Până și dintre aceștia sunt destui care se transformă în demoni.

Alegem o carieră și partenerul de viață, pe care decidem să îl iubim și să împărtășim bucuriile și dramele vieții. Dacă în tot acest decor nu ar fi și paleta celor două veșnicii, ar fi sinistru. Cel mai important lucru dintre toate acestea este dat de faptul că Dumnezeu ne lasă libertatea de a alege veșnicia. Oferindu-ne chiar harul de a fi cu Sine în cer.

Apoi îmbătrânim, iar fazele incipiente se repetă. Alții ne schimbă pampersul (puțin mai mare de data aceasta), ei ne hrănesc cu mâncarea de ei aleasă, ne spală, ne îmbracă, ne duc la azilul pe care doar ei îl decid.

În cele din urmă vor comanda un sicriu pe ce culoare vor ei (am auzit că se poartă sicriele ieftine, care pot fi acoperite de casa de pensii, că orice cheltuială „inutilă” trebuie evitată), apoi niște garoafe ofilite sunt aruncate peste un morman de pământ aerat, o cruce pe care scrie ceva foarte sumar, doi ani despărțiți de o cratimă (ce reprezintă viața ta), atât e viața cât cratima de pe crucea funerară. Apoi dispari, întâi de pe pământ, apoi din minți, din inimi, din dor și nu mai știe nimeni nimic despre tine. Ba, pe cruce mai scrie și că: „nu te vom uita niciodată”, iar la 400 de zile de la înmormântare sunt buruienile de doi metri peste sicriu. Voi chiar credeți în vorbele scrise pe cruci?

Și…Cam asta e tot…Pe pământ!
Ce bine că există nădejde și înviere și cer și Hristos și cruce!

Oare cât de stăpân ești pe viața ta? Să te crezi oare mai stăpân decât ești? Nu merită. E o iluzie. „Încredințează-ți soarta în mână Domnului” abia atunci ești în siguranță!

Isus din pușcărie

…am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.’ Matei 25:36

Știai că există o parte a Bisericii lui Isus Hristos în pușcărie? Știai că acolo se întorc oameni la Dumnezeu? Se căiesc de faptele lor și se botează? Și varsă lacrimi amare de pocăință? Sau nu ai auzit despre asta?

Sâmbătă la ora zece sunt invitat de fratele pastor Duțu Mărgaian (capelan penticostal al penitenciarului de femei din Arad), la Biserica Micalaca. Într-o atmosferă deosebită, un program adevărat de biserică, un număr considerabil de femei împreună cu gardienii și consilierii lor au primit liber de a veni la biserică. Nu am mai participat la așa ceva până acum, și am serioase motive de regret.

Între ele vezi femei condamnate la multi ani de închisoare, care privesc în gol, fără un obiectiv anume, toate vârstele, toate culorile, aceste femei care au apucat pe ‘o cale’ ce li s-a părut bună inițial, dar au realizat că această cale promițătoare, siropoasă, duce la moarte (o moarte cu zile între zidurile reci și întunecate ale închisorii). Dar cinci femei îmbrăcate în alb, care plâng și se căiesc înaintea lui Dumnezeu, stau pregătite de a intra în apă pentru botez. Privirea lor arată altfel, chipul lor strălucește, pentru că astăzi se logodesc cu Hristos prin botez.

Mi s-a acordat harul să le botez și eu împreună Cu Dani V. Un mare har! Mulțumesc fratelui păstor Mărgăian pentru privilegiul acordat. Obosite de viață la 20 de ani, lămurite de prieteni, ruinate de păcat și minciună, manevrate de alții care se cred mai străluciți (interlopi, proxeneți, pești sau mai știu eu ce), aceste femei și fete aleg să pună capăt păcatului și vieții mizere. Am văzut lacrimi reale de pocăință, Sara plânge la predică, mărturisește plângând, intră în apă plângând, iese plângând, sărbătorește plângând. Nu sunt lacrimi depresive, e acea descătușare a eliberării de sub blestemul păcatului și a fricii morții oferită de Isus.

Am luat cina împreună cu ele. Apoi am servit o masă îmbelșugată. Cinste organizatorilor, cinste slujitorilor implicați, felicitări bisericii pentru aceasta lucrare bună.

Deci Isus are copii și în temniță. Practic Isus este în temniță. În Matei ne arată că el fericește pe cei care L-au vizitat în pușcărie. Tot timpul a avut copii în pușcărie. În China dacă ești prins cu Biblie la tine ești condamnat la pușcărie. Gem temnițele asiatice de copii ai lui Dumnezeu. Iosif a fost în pușcărie, Ieremia, Daniel, apostolii, Pavel a stat mai mult prin pușcării decât noi în concedii, Wurbrand, N. Moldoveanu, Traian Dorz și alții, chiar dacă toți aceștia erau condamnați pe nedrept.

Ia-ți o clipă, o ora, o zi, o rugăciune, un program de biserică și gândește-te la Biserica lui Isus din subterană, încarcerată pentru credință. Isus are nevoie de vizita noastră. E nevoie de voluntari pentru această slujire. Acești oameni sunt deprimați, unii depresivi, au nevoie de încurajare, de consiliere, de părtășie. Regret enorm că nu am mers până acum!

Ne bucurăm că Împărăția lui Dumnezeu se extinde dincolo de zidurile cu sârmă ghimpată ale închisorii, dincolo de porțile de fier și gratiile de la uși și geamuri, acolo avem oameni liberi, eliberați de Hristos prin pocăință. Cum de asemenea avem mulți oameni ‘liberi’ printre noi, în libertate dar condamnați la: ură, neiertate, frică, iubire de bani, lăcomie, mândrie, dependențe, patimi, legături demonice, alcool, tutun, toate aceste lanțuri demonice pot pica doar prin credință în jertfa lui Hristos și voință.

Te salut Biserică a lui Isus din penitenciare! Ori unde ai fi în lume, vine o zi când ne vom bucura în slavă, toți dictatorii vor primi condamnările veșnice, iar cei liberi în Hristos din închisori vor zbura spre Patria Cerească. Te iubim Isuse, inclusiv acea sămânță de urmaș din închisoare!

Permiteți-mi să salut personal pe frații și surorile care se implică direct de atâția ani în reabilitarea acestor ființe care au chipului lui Dumnezeu în ele: fratele Duțu, Sami și Estera S, Lili, sora Mia, Viorel, Dacian. Sunt convins că echipa este mult mai mare, dar pe voi v-am văzut, vă cunosc și sunt bucuros să avem oameni cu inimă atât de mare. Vă mulțumim pentru acceptarea colaborării cu voi și a Bisericii noastre.

Cetățean de onoare penticostal. Pastor Moise Ardelean

Reprezentativ

Într-o atmosferă elegantă, cu o adunare de lux, lumea bună a orașului, nobilimea Aradului și-a cinstit elitele: elevi de nota zece, olimpici naționali și internaționali, inventatori, doctori, multe cadre didactice, oameni care își merită locul de cinste pe lista onoarei în orice gală. Vorbim de oameni muncitori, talentați, geniali care și-au depășit condiția umană demonstrând că performanțele sunt rezultatul efortului, al muncii cinstite, al darului divin și al voinței de fier.

Spre finalul ceremoniei, este anunțat unul dintre cetățenii de onoare ai municipiului Arad în persoana pastorului Moise Ardelean. Pentru merite deosebite privind contribuția dumnealui la binele urbiei, construind relații armonioase de pace și dialog între bisericile și cultele din Arad. De asemenea prin munca sa și coordonarea eficienta a echipei Comunității regionale, pastorul Moise Ardelean, a contribuit și la decorul arhitectural al orașului prin cele două clădiri remarcabile construite concomitent.

Coborând pe strada Dâmboviței în jos nu ai cum să nu observi impunătoarea clădire din față, Biserică Penticostală Gloria, Bujac. O biserică frumoasă, cu arhitectură modernă, care asemenea unui soldat de strajă așteaptă să găzduiască oameni indiferent de confesiune, oferindu-le speranțe pentru viața veșnică prin învățăturile slujitorilor ei. Este ca un templu de altă dată în care sute și chiar mii de oameni vin să se închine săptămânal la cele 4-5 slujbe. Această clădire în fața căreia se întinde verde și plin de viață terenul de fotbal al Liceului Sportiv, schimbă considerabil imaginea cartierului Bujac. Cinste slujitorilor Bisericii și echipei manageriale care au lucrat cu hărnicie și devotament.

De asemenea, pe strada umbrită de copacii ornamentali ai parcului pădurice, la capătul romanticului parc de pe malul lacului podgoria, în inima orașului Arad, în spatele clădirii Consiliului Județean observi impunătoarea clădire a sediului administrativ al Comunității Regionale Penticostale Arad. Pe vremea când era președinte, fratele Moise Ardelean a dirijat cu măiestrie construcția minunatei clădiri.

După ani de zile în care am fost jigniți, prigoniți de sistemele politice fără Dumnezeu, umiliți și stropiți cu noroi de propaganda religioasă, astăzi, Dumnezeu alege să onoreze pe aleșii săi spălându-le ocara în văzul oamenilor inteligenți, în prezența și datorită unui consiliu local municipal aerisit, dinamic și cu ochii deschiși, care realizează capacitățile spirituale ale unui cult religios reprezentativ în oraș, care are oameni competenți și devotați în toate funcțiile și ministerele municipiului și care fac cinste Bisericii Penticostale și instituțiilor pe care le reprezintă.

Prin aplauzele lor prelungite, deputați, europarlamentari, lideri religioși, actori, profesori universitari, preoți, protopopi, episcopi, pastori, politicieni, recunosc meritele unui om care a muncit pentru urbie. Fratele Moise Ardelean, smerit, vizibil emoționat și recunoscător lui Dumnezeu pentru onoarea oferită, arată încă o dată că Biserica Penticostală nu este o comunitate de „sectari”, „spălați pe creier”, peiorativ numiți „pocăiții”, ci are creștini veritabil care se luptă zilnic să placă lui Dumnezeu, se luptă să împlinească Biblia și să trăiască frumos, ca sarea care se dizolvă spre a da gust mâncării/societății.

Nu, nu suntem sectari, nu suntem rătăciți, nu suntem inventați de americani, suntem creștini, îl iubim pe Dumnezeu, credem în jertfirea Mântuitorului pe cruce pentru păcatele noastre, acceptăm revărsarea Duhului Sfânt ca prezență vie, vibrantă în viețile noastre, ne luptăm să trăim viața curată, în sfințenie, să fim utili societății, să răspundem nevoilor curente ale oamenilor, trimitem tiruri de alimente în zonele de război, mobilizam zilnic serii de convoaie umanitare, găzduim refugiați, avem misionari pe toată planeta. Îi ajutăm necondiționat, iubim oamenii indiferent de confesiune, ne rugăm pentru toți, predicăm Biblia, respectăm familia și valorile sfinte și așteptăm pe Hristos să revină construind activ Împărăția Sa.

Suntem mulțumitori lui Dumnezeu că ne-a oferit onoarea publică de a demonstra lumii bune a orașului Arad că suntem harnici, slujitori ai Domnului, care zilnic îngrijim bolnavii orașului, hrănim săracii cartierelor mărginașe, ignorați de alții, construim case și condiții decente de viață fără a privi la fața omului, facem evanghelizări și activități spirituale pentru oameni și copii prin care încercăm să îl prezentăm oamenilor pe Dumnezeu și dragostea Sa manifestată prin Hristos. Avem clădiri ecleziale generoase, aerisite, printre cele mai dotate clădiri din orașe și sate, pentru că așa onorăm noi pe copiii Domnului.

Mulțumim domnului primar Calin Bibarț și consiliului local pentru sprijinul considerabil față de comunitatea penticostală, reprezentată în consiliul municipal de cei doi frați Florin Ilioni și Cristian Galea, oameni care se luptă să ne reprezinte cu cinste.

Felicitari frate Moise Ardelean, președinte al Cultului Creștin Penticostal, pastor al Bisericii Gloria și care a primit astăzi distincția de cetățean de o oare al municipiului Arad. Acest titlu arată imaginea creștinilor adevărați ai comunității care se luptă zilnic să aducă onoare Regelui acolo unde i-a așezat Dumnezeu în societate. În curând cerul își va decora eroii pentru merite deosebite ascunse în taina de pe cruce, iar Hristos își va începe nunta cu invitații Săi de onoare (Biserică celor răscumpărați).

Din volumul CONTEMPORAN CU SFINȚII

Reprezentativ

Vizionând cele două filmulețe veți înțelege mai mult decât am încercat să cuprind în cele trei fraze, referitor la fratele Ioan Cernat.

Film 1. Marturii
Film 2. Prezentare, introducere

Coborând cu motocicletele pe Transalpina spre Sebeș Alba, pe un decor de poveste, se găsește comuna Șugag. O localitate pe o întindere destul de mare, în mijlocul localității găsești un indicator turistic, Biserică Penticostală Șugag, unde facem un popas. O clădire modestă, în spatele căreia se află o casă din bușteni, lemn natural, fără tencuială, fără structurată, așa cum se construiau cândva casele. Niște ferestre vopsite în verde, cu perdele de atunci cu trandafiri brodați, o imagine care te întoarce în timp, culege amintirile care au divin în formulă, cuibărite în inimi calde, i-au amintirile și le aduc în prezent. Și ce amintiri!

Fratele Ioan Cernat a fost un om al lui Dumnezeu. Povestind cu fratele Adi Mihuța, care se consideră binecuvântat de Dumnezeu să îl fi cunoscut pe fratele Cernat, să îl găzduiască de multe ori la dânsul acasă, să meargă în slujire împreună. Din mărturiile fratelui Adi înțeleg că acest om a fost un adevărat apostol al lui Isus Hristos.

Este foarte important ce amintiri lăsăm în urmă noastră. Fiecare gest, vorba, decizie, faptă sunt amintiri pe care le presărăm în urma noastră. După câțiva ani oamenii vor scuipa sau vor varsă o lacrimă pe mormântul nostru. Fratele Adi și fratele Ilie au plâns ca niște copii sprijiniți pe stâlpul de aducere aminte de la mormântul fratelui Cernat. Un decor de poveste. Doi oameni mari, maturi care își amintesc cu o considerație aparte despre un om al lui Dumnezeu.

Nu trebuie sa faci multe lucruri în viață, nu trebuie să fii băgat în toate, trebuie doar să fii în voia lui Dumnezeu și să umbli în faptele neprihănirii pregătite de Dumnezeu pentru tine. Așa a făcut fratele Cernat. Nu a fost dres cu prea multe alifii, nu a fost om de afaceri, nici politician. El și-a înțeles rolul de om al lui Dumnezeu, iar acest lucru i-a adus harul de a face minuni în numele Regelui sau mai bine zis Regele ( Isus) a făcut mari minuni prin robul său: vindecări, învieri din morți, profeții, minuni și semne.

Mai multe detalii despre acest om al lui Dumnezeu, cel care a fost Ioan Cernat veți citi în cartea în curs de apariție CONTEMPORAN CU SFINȚII. O carte care îl onorează pe Dumnezeu păstrând memoriile sfinților care au trăit printre noi și pe care i-am cunoscut personal, pe cei mai mulți dintre ei.

Presărați amintiri plăcute în urma voastră! Istoria va judeca oricum faptele noastre. Dar să le dăm motive de considerație la adresa lui Dumnezeu.

Duhovnicești pentru neprihăniți

(Prov 24:16) Căci cel neprihănit de șapte ori cade și se ridică, dar cei răi se prăbușesc în nenorocire.

Nu te arunca pe scaunul de judecător înaintea lui Dumnezeu. Hristos, astăzi stă pe scaunul harului, asta înseamnă milă, iertare, reabilitare, ridicare, dacă vede remușcare și pocăință. Nu te grăbi să bagi nici în rai prea repede pe nimeni, nici în iad, că ești doar om și deocamdată nici destinația ta nu e pecetluită. Judecata noastră înseamnă că un păcătos judecă pe un alt păcătos pentru că a păcătuit în mod diferit de cum a păcătuit el.

Personal am păcătuit de multe ori judecând oameni neprihăniți, pe care inconștient i-am catalogat ca fiind oameni firești și păcătoși. Biblia spune că cel neprihănit cade, alunecă, este prins în cursă, se poate amesteca fără voie, poate fi trișat, amăgit, descurajat, dezgustat. Cine? Cel neprihănit. „E păcătos frate, uite ce a putut să facă?’ De unde știi că e păcătos? Ai vorbit tu cu Dumnezeu? Și dacă e neprihănit?

Om neprihănit = curat, imaculat, nepătat, pur, fără vină. Din definiție înțelegem că și cel neprihănit este la fel de expus căderii, chiar dacă se face uneori fără voia lui, fără vină, poate este mânjit de alții sau chiar într-o secundă neveghere se pătează voit pe hainele sale albe. Atenție cum îl abordați?

(Gal 6:1) Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți ca să nu fii ispitit și tu.

Cea mai mare problema a generației noastre este că se apucă oameni neduhovnicesti, firești, fără experiență, fără milă, fără caracter, fără Dumnezeu să „ridice”, să critice pe cei care cad. Dacă nu ești un om neprihănit nu te băga, picați amândoi în groapă ca „orbul care călăuzește pe un alt orb”.

Omul duhovnicesc = spiritual, sufletesc, preoțesc. El reabilitează cu milă, compasiune, răbdare, bunătate, înțelegere, pentru că el are un caracter ales, are inimă ca a lui Isus, are dragoste și bune intenții, are menirea și chemarea de a face reabilitare.

Ai auzit tu ceva anume despre cineva anume, lasă-l pe mâna oamenilor neprihăniți, altfel îl trântești mai jos decât este și s-ar putea sa îl omori. De ce să fii acuzat de Împărat pentru omor calificat „din culpă” sau chiar în culpă?

Dacă ești un om neduhovnicesc nu te băga la lucruri neprihănite!

Tulburarea și victimele colaterale

Reprezentativ

Iosua 7:24-26
Iosua și tot Israelul, împreună cu el, au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii și fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui și tot ce era al lui și i-au suit în valea Acor.
Iosua a zis: „Pentru ce ne-ai nenorocit? Și pe tine te va nenoroci Domnul azi.” Și tot Israelul i-a ucis cu pietre. I-au ars în foc, i-au ucis cu pietre
Și au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi. Și Domnul S-a întors din iuțimea mâniei Lui. Din pricina acestei întâmplări s-a dat până în ziua de azi locului aceluia numele de valea Acor (Tulburare).

Tulburările nu fac bine. Tulburările crează confuzie și ucid oameni vinovați și nevinovați, pentru că răul trebuia stârpit din țară. Asta era în Vechea Rânduială. În Noul Legământ doar sufletul care păcătuiește, acela va muri. „În zilele acelea, nu se va mai zice: ‘Părinții au mâncat aguridă, și copiilor li s-au strepezit dinții’, ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om care va mânca aguridă i se vor strepezi dinții! Ieremia 31:29-30

Dragi părinți fugiți de tulburare, s-ar putea să nimiciți liniștea și încrederea copiilor. Stimați slujitori fugiți de tulburare la alegerile ecleziale, s-ar putea să creați rupturi și să frângeți inimi, pentru că tulburările fac victime colaterale. Orice nelegiuire mascată, orice păcat cosmetizat și împachetat în folia înflorată a intențiilor bune, ascunde în sine blestem și groază, e calul troian care aduce moartea.

S-ar putea să fii victimă colaterală. Nu e vina ta că au divorțat părinții, că ai fost mințit de prietenii cei mai buni, că ai fost nedreptățit de patronul tău sau poate ai fost înșelat de partenerul tău sau de politicieni, sau poate cineva te urăște de moarte, e jobul lui, iar la final el își va primi „plata” . Dacă intră cineva cu mașina în tine este direct responsabil. El va trebui să suporte dauna, îți dă asigurarea și pe barba lui se va repara mașina.

Victimele colaterale nu sunt complice nici inculpate. Nu te mai învinovăți la nesfârșit pentru păcatele altora! Auto-condamnarea este doar pentru propriile fapte! Chiar dacă în jurul tău se consumă ura pe pâine, se aruncă zilnic cu blesteme și înjurături, se consumă substanțe interzise și alcoolice, tu fii lumină! Bucură-te de soarele acesta frumos de dimineață, de cerul senin, de zâmbetul lui Dumnezeu, de iubirea soției/soțului, de gingășia copiilor. Trăiește viața între frontierele frumosului, iar bucuria mântuirii nu va evita adresa ta de casă!

Pentru că ea, tulburarea vine acolo unde este orgoliu, pofta de putere și păcat, mândrie, lăcomie de bani și de avere, acolo unde e diavolul. Dar smerenia, recunoașterea la vreme, pocăința, mila, înțelepciunea limpezesc lucrurile, aduc lumină și astfel se poate stinge chiar mania aprinsă a lui Dumnezeu!

Fugiți de tulburare!

Cicatricile, simbol al puterii

Niciodată nu vei vedea un leu sănătos fără cicatrici. Dacă e viu înseamnă că a mâncat, pentru a mânca el trebuie să vâneze, vânătoarea se lasă cu lupte, iar luptele aduc răni, chiar dacă timpul le vindecă, cicatricile rămân. Fie și fără cuvinte, aceste urme ale caninilor străini vorbesc de la sine și nu transmit nicidecum slăbiciune, ci putere și aer de învingător.

John Piper spunea: „Îmi spui că ești urmaș al crucii? Arată-mi cicatricile”. Cam asta este situația, vrem har dar fără jertfă, vrem Hristos, fără cruce, vrem creștinism fără înfrânare, vrem mântuire fără nici un sacrificiu. De aceea suntem slabi, anorexici, anemici, neantrenați. Trăim un creștinism atrofiat.

Nu subestima puterea leului, chiar și rănit, regele e tot rege. Uneori văd demoni și oameni (adesea fac greu diferența) care mă încolțesc în momentele mele de slăbiciune. Atunci când sunt doborât, slăbit, rănit, dar inamicul uită un detaliu, că în noi locuiește Duhul lui Dumnezeu, care în slăbiciune își manifestă în mod desăvârșit puterea. Deci dacă sunt tare, lupt și înving prin Hristos, dacă am slăbit, luptă Dumnezeu pentru mine, iar în Numele Lui sunt mai mult decât biruitor. (Romani 8:37)

Poate ai multe răni, în trup, în minte, răni emoționale, sentimentale, asta înseamnă că ai luptat. Nu întotdeauna te întorci cu un trofeu de la luptă, uneori te bucuri că ești în viață, lupți doar pentru supraviețuire, alte ori lupți pentru binele altora sau pentru cauza lui Hristos. Luptă și câștigă, merită. Jaguarului îi reușește o luptă din cinci atacuri de crocodili, pentru asta nu renunță, nu abandonează. Orice eșec e o lecție, o experiență, iar toate acestea prevăd o creștere iminenta și te fac mai puternic.

Nu poposi prea mult asupra rănilor, concentrează-te pe luptă și pe victorie. Nu deplânge eșecurile, ci țintește următorul trofeu. La final, cineva din cer va număra toate cicatricile și va cântări răsplătirile. Am auzit că Dumnezeu este cel mai bun contabil, cel mai cinstit stăpân și cel mai darnic în răsplată.

Dacă scopul este nobil, lupta capătă sens, iar răsplătirile îți surâd în zori de eternitate.