Sau cum poţi zice fratelui tău: ‘Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău’ şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?
Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Mat 7:4-5

Toți suntem specialiști în toate! Ne dăm cu părerea chiar dacă nu ni se cere, ne luăm de guler cu cine vrem în mediul online, criticăm inclusiv pe cine nici măcar nu cunoaștem și nu l-am văzut niciodată în viață. Toate acestea le facem cu aere de specialiști. E o slăbiciune a naturii noastre umane să facem acest lucru, dar însuși Hristos condamnă genul acesta de abordare.

De regulă tipul acuzatorului și băgătorului de vină ascunde în suflet multe carențe fundamentale, chiar legate direct de caracter. Paiul din ochiul altuia este mai lesne de acos pentru că nu doare, nu te privește în mod direct și nu implică asumare a responsabilității îndreptării.

De ce e bine să îți vezi de bârna ta?

1. E mai greu, dar mai eficient. Este vorba de propria persoană și poți lua cele mai drastice măsuri cu tine însuți, fără a avea reclamații. Te ajută să crești și te păzește de pierzanie.

2. Este sfat dumnezeiesc. Fiecare să se cerceteze pe sine însuși. 1 Corinteni 11:28. Iar în textul de față, recunoaște cu prioritate acțiunea duhovnicească de a elibera propriul ochi. În general cel care e prea sonor e și vinovatul. Culpa are gura mare!

3. Dezvolți deprinderi educaționale. Când pui pe foc bârna ta, și îți eliberezi ochiul de prejudecăți, vezi mai bine, mai echilibrat și mai clar. Câtă vreme ești pătat se împlinește cuvântul Mântuitorului: un orb care călăuzește pe un alt orb, cad ambii în groapă. Matei 15:14

4. Te vindeci de ipocrizie. Fățarnucule! Așa numește acuzator Isus pe toți lupii moraliști cu alții, dar din cale-afară de permisivi și libertini cu ei înșiși. Soarta fățarnicilor este iazul de foc. Eu aș vrea să vă cruț! Paiul lui îi incomodează înaintarea, dar grinda ta te duce în iad! Nu vă jucați cu focul!

Vezi-ți de treaba ta! Nu critica nimic la aproapele tău, fie bun sau rău, dacă nu ai alternativă! Fă observații în privat, cu modestie și respect! Când observația este publică, vrei să arați altora ce știi tu, iar când observația critică este în privat, arăți interlocutorului cât îl prețuiești pe el.

Așa că urcă în macara, leagă cu lanțuri grinda din ochiul tău, așteaptă să ți se vindece privirea, iar dacă nu ai murit, cu iubire și respect, dă o mână de ajutor și semenilor pentru a-i elibera de paiele invizibile. Până atunci ia mâna de pe clopoțel!…

Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.
Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.
Psalmul 126:5-6

Avem inocenta tendință de a privi la oamenii prosperi care conduc o mașină bună, stau într-o casă frumoasă, au un venit bun, ca la niște vinovați, dar cei mai mulți dintre noi nu cunoaștem munca asiduă din spatele paravanului pe care noi nu o vedem. Oamenii aceștia care sunt cinstiți au lucrat pe brânci, au suferit foame la un moment dat, au fost descurajați, umiliți, au muncit asiduu, au riscat prin împrumuturi, iar acum culeg roadele printr-o viață decentă.

În mintea celor mediocri tot timpul va fi raportarea asta, că sărăcia este un dar, milogeala este o virtute, iar cel care are este vinovat, sigur „învârte” el ceva! Nu învârte nimic! El muncește cu cap, iar tu nu. Te mulțumește statutul de angajat, nu e nimic rău, dar nu îți condamna patronul, de la el primești pită.

Spiritual este la fel. Privim cu admirație sau invidie la o biserică impunătoare, cu formații muzicale, resurse spirituale, slujitori pregătiți, parcări generoase și este o tendință nativă de judecată. Dar vă spun din umila experiență că în spatele cortinei stau decenii de traume, lacrimi, datorii, războaie spirituale, zile de post și rugăciuni, hărțuiri demonice, oboseală, stres, păr alb, toate aceste sunt la temelia fiecărei lucrări bune. Privește spre exemplu un morcov cu frunzele verzi înfocate, pline de viață, drepte și ferme, dar munca de întreținere este a unei rădăcini masive care stă în întuneric și noroi, printre paraziți și pericole în pământ, acesta alimentează partea externă.

Plângi? Ești trist? Ești dezamăgit? Ești depresiv uneori? Înseamnă că se întrevede o lucrare bună peste decenii. Seamănă cu lacrimi și te vei bucura secerând! Nu renunța! Durerea semănatului, a săpatului, a îngrijirii anevoioase va fi răsplătită în curând de o recoltă bogată.

Cine seamănă vânt culege furtună. Nu avea doar proiecte omenești, nu investi doar în pământ, cu lacrimi se fac și aceste investiții e drept, dar tot cu lacrimi se pierd. În schimb investițiile eterne au nădejdea bucuriei la răsplătirile dumnezeiești. Mântuitorul ne ajută cu un sfat fenomenal: nu vă strângeți comori pe pământ unde le devorează rugina, molia, hoții, focul, ci strângeți-vă în cer unde se află în siguranță și neamenințate de cele mai sus amintite. Matei 6:19 parafrazat.

Ceva oricum semeni. Iar semănatul se face plângând. Nu ar fi păcat să plângi de două ori si la semănat vremelnicie și la pierderea afacerii trecătoare, când poți să plângi doar o dată, la semănat în ogorul Domnului lucruri nepieritoare, iar apoi la seceriș să te bucuri prin Duhul?

Oprește-te puțin! Relaxează-te! Grijă mare pentru ce plângi, pot fi lacrimi irosite sau răsplătite, depinde câtă veșnicie este semănată în investiția ta.

Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli , Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Matei 27:46

Doar Matei redă fraza în ebraică, se explică el se adresează evreilor. În general la Paște și la sfânta împărtășanie cu trupul și sângele Domnului(Cina), ne amintim de suferințele Mântuitorului. Cine mai ține cont? Că sărbătorile au devenit oportunități de distracție și programări de concedii. Puțini creștini sunt surprinși la biserică fie și o dată pe an. Dureros!

După trei zile de spitalizare, fiind internat cu copilul, si alte trei care urmează, am îmceput să înțeleg durerea ne dezbătută prea des din inima Tatălui. Dumnezeu și-a întors fața de la El, iar Isus simte asta din plin. Nu de indiferență, ci de durere văzând Fiul suferind.

„Eu aici o să mor!”, spune pe un ton stins și cu lacrimile până în barbă Yared, băiețelul meu, când siringile cu ac de zece centimetri îi străpung antebrațul și umple vreo trei recipiente. Era la mine în brațe, l-am rugat să se pună cu obrazul pe pieptul meu, cu mâna stângă îi țineam fixat antebrațul, iar cu mâna dreaptă i-am acoperit ochișorii scăldați în lacrimi.

Până la un punct am fost tare, am privit, am încuviințat, am fost deacord, dar la un moment dat a trebuit să întorc fața, nu am mai putut să mă uit. Era fiul meu, sânge din sângele meu, carne din carnea mea. Aș fi preferat să mă împungă pe mine cu zece ace, numai să nu îl văd pe el suferind. Sângele a fost pentru analize și în cadru steril.

E o asemănare nebunească, dar nu înseamnă că nu mi-a vorbit. E experiența mea. Ce a fost în inima lui Dumnezeu văzându-și Fiul în condiții insalubre, cu muște și 50°C temperatură, răni nelegate, bătut fară vină. Cum a privit Dumnezeu Tatăl, fiind conștient că printr-o suflare a gurii Sale i-ar fi făcut scrum? Totul a fost să ne poată salva pe noi. Este cel mai măreț mesaj al iubirii Agape, care merge până la sacrificiu. Tatăl ceresc, chiar a sacrificat totul! În inima lui a fost mare durere, sfâșiat de jertfa supremă a Domnului Isus, câteva momente nu a putut privi drama. Și da, și-a întors privirile! Dar era acolo, nu și-a părăsit Fiul, L-a înviat, L-a proslăvit și I-a dat toată puterea în cer și pe pământ.

Poate și băiatul meu a fost pentru o clipă debusolat, dar nu l-am părăsit, era în brațele mele. Nu știu care este sentimentul tău! Nu știu cu ce lupte te confrunți! Sunt tată. Pentru nimic în lume nu mi-aș parăsi puiuțul. Dorm cu el aici, pe o coastă, în condiții precare, dar sunt lângă el. Dacă eu care sunt firesc am grijă de băiatul meu, cu cât mai mult Dumnezeu care este sfânt nu va avea grijă de voi, puțin credincioșilor! Luca 12:28 parafrazat.

Tatăl nu părăsește pe nimeni! Doar fiii risipitor își părăsesc părinții. Ca un Tată iubitor, Dumnezeu te așteaptă, indiferent care este cocina de porci în care ai ajuns.

Vino fiule risipitor acasă!

Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat; spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada! Psalmul 51:7

Ninge frumos afară. Este zăpada mieilor pentru că se apropie 1 Martie, e un mărțișor frumos pe care divinul ni-l trimite în semn de iubire. Priviți pe fereastră și bucurați-vă!

Zăpada mieilor acopere gropile din asfalt, gunoaiele aruncate pe străzi, terenurile ne lucrate, amprentele de pe sol, zăpada acoperă în general cam totul, mai puțin urmele lupilor! Să nu ne îmbătăm cu apă rece, zăpada nu acoperă păcate, doar iertarea în sângele lui Hristos, iar asta se face prin căință și dorință de schimbare.

Numai Dumnezeu iartă păcate! Nu mai aștepta timpul să rezolve problemele tale, timpul mai tare le amplifică, iar forța ta de gestionare a conflictelor se șubrezește pe zi ce trece. Privește-ți urma pașilor tăi în vale, dromaderă iute la mers! Spunea Dumnezeu evreilor când au luat-o razna. Privește acum înainte ca bruma morții să se așeze pe potecile rătăcirii tale, înainte ca zăpada să facă strat deasupra cavoului sau sicriului tău.

Toți greșim! Suntem carne păcătoasă! Alunecăm! Ne stingem în luptă de multe ori, dar asta face diferența între lichele și eroi. Aceștia din urmă se ridică iar și iar. Cad și iar se ridică, pentru că privirile lor sunt ațintite la Golgota.

…urma vulturului pe cer,urma şarpelui pe stâncă, urma corabiei în mijlocul măriişi urma omului la o fată. Nu pot fi detectate. Prov 30:19

Poate a acoperit zăpada urmele compromisului tău. Poate, dar asta nu îmseamnă că le anulează. Vine iar soarele care va scoate la lumină TOT! Haideți să ne oprim o clipă din alergare, să facem o analiză responsabilă a incursiunilor noastre morale, emoționale, să corectăm ce este de corectat, să schimbăm traiectoria în direcția bună, pentru că zăpada luminează inima mieilor, dar nu șterge urmele lupilor, fie ei și camuflați în oi!

Astăzi zăpada transmite milă, har și iertare! Mâine s-ar putea să vină judecata!

Partea de la suprafața apei în sus reprezintă gradul de preocupare pe care ar trebui să îl avem. Asta înseamnă: igienă corespunzătoare, asumare a responsabilității publice, credință, precauție în zonele aglomerate.

Partea din apă este stresul nostru de fapt. Nu vedem nimc, nu știm ce este în adânc, nu ne afectează pentru că nu avem ce căuta acolo, nu va ieși la suprafață nicodată, dar stresul îl mâncăm pe pâine.

Se zice că 90% dintre lucrurile pentru care ne stresăm nu există și nu ni se vor întâmpla niciodată. Așa adunăm pe gratis toxine la ficat, trimitem neuronii la plimbare, ne îmbolnăvim prin programul mondial de înfricare și me deconectăm de la lucruri esențiale cum ar fi: veșnicia, iertarea, iubirea, mila, etc.

Problema nu sepune: ” Ce să fac dacă mă omoară virusul?”. Un virus oricum mă ne va pune la pământ într-o zi. Ci întrebarea esențială este: „unde mă duc după ce mor?”. Fiți responsabili! În fond Dumnezeu e suveranul.

Dialogul impersonal

Într-o sală spațioasă,
Pe tărâmul omeniei,
Cu alai și voie bună
În absența modestiei
Se-auzea din depărtare
Cum se ceartă niște „ele”.
Neavând esență-n fapte
Aruncau cu vorbe grele.

Răgușitul ton sopranic
Cu voaluri apretate,
Pe un tron spoit cu aur,
Pe spătar cu pietre scumpe,
Tolănită stă TRUFIA.
Glasul ei se-aude tare
Fără jenă sau sfială:
-Spuneți voi ce stați în sală
Și v-am invitat la masă,
Este pe pământ regină
Decât mine mai frumoasă?

Eu am inima curată,
Eu am freza mai cochetă,
Eu, așa precum vedeți
Am aliură de crăiasă!
Eu cunosc,
Eu știu de toate,
Eu sunt sfântă, nu himeră!
Eu, așa…privind oglinda
Văd la mine numai fapte.

Pe un ton suav și palid
Se ivește MODESTIA.
-Știi tu, draga mea „regină”
Ne-ai spus multe despre tine:
Fapte, flori, fiori și perle.
Hai să întrebăm și juriul
Ce observă drept și bine:
Ce părere v-a lăsat
„Doamna” ce vorbește bine?
– Noi, să judecăm profund…
N-am văzut nimic, în fine.
Doar o babă prost vopsită
Ce se laudă pe sine.

Iar tribuna clocotește
Ca vântul printre ulcele.
Fără reguli în vorbire
Ia cuvântul „doamna” BÂRFA.
-Vedeți voi ce spune asta?
Ce? Se crede ea mai mare
S-o-nfrunte pe sora noastră(bârfa)
Care stă drept în picioare?
Imediat e aprobată
De prietenele-i mute:
De beție, de minciună,
Preacurvia și hoția,
Blasfemia și-alte multe.

Dintr-odată ADEVĂRUL,
Ca viteazul din poveste,
Întretaie atmosfera
Pe un ton grav și solemn:
-Știți voi multe a vorbi,
Acuzați, dați cu părerea
În privat și ponegriți.
Iată sora modestia
Nu vă-nfruntă pe-ndelete,
Însă scurtă este vremea
Când însuși JUDECĂTORUL
Vă va scrie pe perete
Tot ce ați șoptit în taină.

Astăzi voi vă dați dreptate
Și beți ceaiul împreună,
Savurând cuvinte grele.
Țineți minte, în curând,
Ca un hoț are să vină
Între voi Judecătorul.
Tot ce gura a vorbit
În lipsa înțelepciunii
Va descoase umbra minții
Dreapta judecat-a lumii.

Strecurată pe-ndelete
Neînscrisă la cuvânt
Se arată CALOMNIA
C-o falcă-n cer, una-n pământ.
-Ce!… te crezi tu mai cu vază
Peste înțelepții sorții!?
Ești mai breaz?
Știi tu mai multe?
Las’ că mă ocup de tine.
De minciuni umplu poporul
Născocesc verzi și uscate
Să arunc în ceață lumea.
În gândiri presar dileme,
Spun doar rele despre tine,
Amăgesc pe toți naivii.
Te dezbrac de toată cinstea
Și-am să iau eu haina ta
Să mă creadă doar pe mine.

Prințul ADEVĂR cel verde
Se așează înr-un colț,
Ne-ncercând să țină pasul
Fiarelor dezlănțuite.
Și-ale calomniei saduri,
Răspândite printre rânduri,
Sar în față pe gradene
Ca hienele în junglă,
Hotărâte să-l sugrume,
Să omoare Adevărul
Care tot mai greu răsuflă.

Sar victorioase-n sală
Și-n banchet semnau victorii
Că învins-au Adevărul.
Însă groaza le cuprinde,
În plină benchetuială
Cu alcoolul neservit,
Un cutremur se pornește
De se clatină cavoul.

S-au înscăunat stăpâne,
Pe imperii, pe cuvânt
Ele decid soarta lumii
Și-s doar ele pe pământ.
Dar nu pentru multă vreme,
Că minciuna nu-i eternă
Nici trufia nu-i stăpănă,
Cel mai slab fiu din etern,
Însuși TIMPUL le înfruntă.

O lumină sclipitoare
Ca a soarelui de Mai,
Cum nu mai văsuse omul
Le orbește într-o clipă.
Neștiind ce se petrece,
Pe furiș le iau fiorii,
Înviase Adevărul!

De atunci aceste babe,
Slute, oarbe și meschine,
Vorbesc vrute pe-ntuneric
Nu au voie în lumină.
Vor cădea de pe arcade
Și strivite ca un vierme
Până focul le va arde
Fiindcă judecata vine!

Când ședința încetează
Fiecare se grăbește
Să-și practice meseria.
La ușa de la ieșire
Împroptit stă de perete,
Spre-nsoțire CARACTERUL.
-Hai cu noi! L-îmbie ele
Ca să iscodim poporul!
– Știți, nu pot veni cu voi
Și urâte, și învinse.
De aceea m-am decis
Mă-nfrățesc cu Adevărul.

E impersonal cuvântul,
La tine vin zilnic „ele”
Te vor interlocutorul.
Nu sta mult pe la perdele
Și să nu le faci favorul
Că vei fi strivit cu ele!
Tu fii om! Fii drept! Fii tare!
Votează cu ADEVĂRUL
Și păstrează-ți caracterul!

O. Botezatu, Ianuarie, 2020