TE LEPEZI DE SATANA?

– De ce nu intervine Dumnezeu în situația mea?

– Pentru că vă înțelegeți prea bine cu dracul! Se oprește puțin, mă privește lung cu un soi de nedumerire și parcă așteaptă continuarea intervenției mele, neașteptate. Apoi începe discuția.

Mă aflu pe un hol lung și nerenovat, așteptându-mi rândul la medicul ortoped. E semi-întuneric, sunt câteva bănci ocupate de cei care abia se târâie, iar noi, cei nițel mai tineri, stăm rezemați de pereții plini de igrasie. Oameni nemulțumiți și stresați, stând pe lângă uși, așteptând noi vești, noi speranțe care să le mai asigure un segment de pârtie, pentru a-și târâi deceniile pline de boli și neajunsuri, în cursul vieții amărâte.

O doamnă înaltă, cu ochii mari și buzele neobișnuit de proeminente, la vreo șaizeci de ani, trecută cu mult peste un hectogram. Foarte curând aflu din discuție că este cardiacă, are diabet destul de agresiv, tocmai se află în pragul unei crize diabetice. Ne spune că a fost concediată de patron pentru că nu mai dă randament la locul de muncă din cauza bolii. Pleacă nervoasă spre ieșire, spunând că merge acasă pentru a-și auto-administra insulina. O convingem să mai aștepte și se întoarce. Printre vorbe, ne spune că are o fată în vârstă de patruzeci și cinci de ani, bolnavă psihic.

Discuțiile continuă. La câteva cuvinte rostite, cu multă frustrare și amărăciune pronunță ca un fel de parolă: pe dr….l. Mai spune câte ceva, apoi iar parola pe dr…l. Noi continuăm dialogul cu vreo patru persoane implicate. Dirijez subiectul spre Bunul Dumnezeu, care poate să rezolve probleme care nouă ne par imposibile. Îmi spune cu o foarte agresivă vehemență că ea vrea să moară cum s-a născut. Continui să-i citez din David, poetul biblic ce afirma : „Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea”. Continui să-i spun că e foarte riscant să mori cum te-ai născut, fiindcă asta ar însemna să mergi în infern, pentru că suntem născuți în păcat. Îmi lasă impresia că meditează la vorbele mele, dar nu rezistă mult fără a pomeni din nou: la dr…l.

     Doamnă, problema dumneavoastră este că vă înțelegeți prea bine cu dracul. Relația pe care o aveți cu Satana este atăt de intimă, încât nu mai încape și Dumnezeu. De când am început discuția ați pomenit de câteva ori numele celui rău, dar nu ați făcut vreo referire a speranței la Dumnezeu, care poate să vă ajute. Stimată doamnă, dacă vreți ca viața să vi se schimbe, dacă doriți să vedeți mai strălucitor soarele în casă, dacă doriți să aveți pace și bucurie, lepădați-vă de Satana doamnă! „Împrietenește-te cu Dumnezeu și vei avea pace”, așa spunea Iov, neprihănitul din țara Uț. A trecut foarte puțin timp și iar pronunță numele tovarușului ei. Îi spun ușor acid de această dată: „Doamnă, te lepezi de Satana?”

Când preotul întreabă copilul la botez dacă se leapădă de Satana, sincer, mi-ar plăcea ca acesta să răspundă: „Da, mă lepăd pentru totdeauna!” dar răspunsul este dat de naș, așa că el nu prea este în mod direct legat de vreo obligație. Bine ar fi să fie întrebat în fiecare lună la slujbă sau la împărtășanie fiecare creștin, indiferent de confesiune, dacă se leapădă de Satana. Și de vorbele lui. Și de minciunile lui. Și de crimele lui. Și de compromisul lui; poate că altfel ar arăta lumea.

S-a coborât numele sfântului Dumnezeu la nivelul înjurăturilor, se înjură toate lucrurile sfinte ale tainelor bisericii, se ignoră cu bună știință mersul măcar săptămânal la Casa Domnului! Biblia suntem prea ocupați pentru a o citi. Mă întreb: oare nu cumva a intrat vreo iubire interzisă pe rol? Nu cumva am schimbat prioritățile, coborând standardele spirituale? Nu uitați că sunt doar doi stăpâni. Dacă Dumnezeu nu este mulțumit de creștinismul meu, rânjește necuratul și se bucură că mai are încă unul ”asigurat” pentru infern.

Oare cât Dumnezeu și cât drac avem în inimă? Asta se vede în vorbe, în atitudini, în valori, în trăirea cotidiană, în viață, în decizii, în priorități.

Dacă simți că universul se prăbușește în jurul tău, vezi cum cearta și dorința de răzbunare s-au insalat în inima și căminul tău, crezi că ți-ai pierdut copiii, ești la un prag de disperare, diagnosticele te îngrijorează, nu mai ai siguranța zilei de mâine, nu mai poți dormi din cauza poverii păcatului, nu uita un lucru: tu trebuie să te împaci cu Dumnezeu. Dar înainte de asta trebuie să decizi să divorțezi de Satana. Scoate-l întâi din vocabular, acceptă Jertfa lui Hristos, împotrivește-te diavolului tare în credință, apoi se va enerva, își va lua jucăriile și va pleca din inima ta. Apoi din casa ta.

Asta începe de la un singur răspuns, la o singură întrebare: TE LEPEZI DE SATANA?

URȘI TRIMIȘI DE DUMNEZEU

E groază mare pe la Postăvaru, prin Brașov… Prin curțile dâmbovițenilor, locuri pe unde nu a fost țipenie de urs vreodată. Zoologii caută explicații, pădurarii la fel, autoritățile locale de-asemenea. Care este cauza? Ce se petrece? Explicații curg gârlă: ba că le-am luat bieților urși dreptul la intimitate și e adevărat că le-am vândut căscioara austriecilor pe nimic. Sau pentru că aruncăm oasele de la pulpele fripte pe fie-unde pe la marginile pădurilor, iar mirosul îi atrage, și asta e adevărat. Le-am invadat teritoriile cu pârtii și cabane și atunci s-au enervat pe noi.

Ei! Dar de aici și până la a găsi soluție teologică pentru acest fenomen, e mult! În 2 Împ. Cap 2:24, ni se arată că vreo patruzeci de băiețași, blestemați de Elisei pentru că au încălcat regula de aur a conviețuirii, bunul simț, au fost atacați de urși. Ei au uitat că nu este bine să batjocorești un bătrân chelios. Cine o fi trimis urșii aceia așa, ca prin minune, dacă nu Stăpânul lor? Toate ziarele vremii, probabil ar fi scris astăzi despre acest fenomen, pe toate canalele de știri s-ar fi vândut scump audiența. Dar oare cine s-ar fi preocupat de cauza fenomenului? Ei, asta este pentru creduli, să pui pe seama lui Dumnezeu comportamentul deviant al acelor doi urși rebeli. Nu știu! În insula Malta, când Pavel a fost mușcat de năpârcă, toți se uitau la el să vadă dacă moare. Apoi s-au împotrivit pentru moment învățăturii lui, pentru că în gândirea antică, cine era omorât de o viperă era considerat blestemat. Și nu numai, sunt destule triburi care consideră la fel, ca fiind o pedeapsă din partea zeilor, pentru comportamentul deviant al victimei. Cert este că Pavel a fost salvat de către Dumnezeu.

În Numeri 21:6 ni se arată că: „Domnul a trimis împotriva lor niște șerpi înfocați, care au mușcat poporul, așa încât au murit mulți oameni în Israel„… Despre asta ce se mai poate spune? Este întâmplare? Este fenomen extrem? Este un factor climatic? Acest fapt este cauzat de cârtirea poporului care s-a răsculat împotriva lui Moise. Prin neascultare și obrăznicie, de fapt îndreptate împotriva lui Dumnezeu. Ce putem zice de invaziile de broaște și lăcuste, care au invadat Egiptul pentru a despietri un încăpățânat ca Faraon, cu inima de rocă pustie.

Levitic 22:6 „Voi trimite împotriva voastră fiarele de pe câmp…” Pentru ce le face Domnul promisiunea aceasta? Exact în contextul neascultării de poruncile lui Dumnezeu. Apocalipsa 6:8 mă îngrozește! „…cel ce stătea pe cal se numea Moartea și împreună cu el, venea cu el Locuința Morților. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pământului” Ce sunt acestea? Întâmplări pure? Nu. Aberații? E simțitor altfel. Atunci?Ce?

Dumnezeu a dat omului autoritate împotriva tuturor fiarelor pământului. Dar păcatul i-a furat autoritatea și l-a supus față de animale. Dacă până atunci le dirija cum voia, iată că acum este fricos și timid în fața fiarelor sălbatice. Dacă ar fi să luăm fiecare alineat amintit mai sus, am găsi vreo asemănare între încăpățânarea lui Faraon și a poporului român? Sau cârtirea evreilor în pustie și nemulțumirile nației noastre de bani și putere? Sau a lipsei de respect a puștilor vagabonzi care nu au învățat manierele elementare?

Trebuie să recunoaștem că România are nevoie de Dumnezeu. Dar România este iubită de Dumnezeu. De aceea poate mai trimite câte un lup ziua-n amiaza mare prin curțile noastre, mai dirijează niște urși prin scările blocurilor noastre, mai trimite niște șacali prin Dâmbovița, mai câte un râs pe trecerile de pietoni din Cluj-Napoca. Copii omorâți de maidanezi, paznic în toată firea sfâșiat de câini. Poate cu ocazia asta mai înalță și românul cinci minute dimineața înainte de plecare ochii spre cel Preaînalt. Sau seara înainte de culcare mai adoarme și cu un psalm în minte nu doar cu veninul infuzat de televiziunile românești.

Prin invazia fiarelor, așadar, Dumnezeu întotdeauna a vorbit, dar astăzi parcă strigă. În Africa mor peste cinci mii de oameni anual sfâșiați de animale. La fel și în India, dar tot idolatri rămân. Dar oare România se va trezi? Haideți să vedem în această invazie mâna iubitoare a lui Dumnezeu, care ne învață că lecția bunicilor de a ne ruga era adevărată și sfântă.

ÎNVAȚĂ O LECȚIE DE LA URȘII TRIMIȘI DE DUMNEZEU! Învață că El este Suveran. Învață să asculți. Învață să iubești. Învață să-L cauți pe Dumnezeu! Prea multe înjurături se înalță spre cer din România, dar prea puține rugăciuni de mulțumire. Prea multe biserici încuiate în Ziua Domanului și prea multe ”Colective” pline. Prea multe drepturi pentru cârtițe, uli, știuci și prea mulți copii omorâți de doctori în colaborare cu părinții. Prea multă răutate, invidie, religie, lăcomie, ură, superficialitate, judecată și prea puțină milă și iubire. Să ne trezim, să nu ne trezească urșii!

OMUL DUPĂ INIMA LUI DUMNEZEU

Omul după inima lui Dumnezeu este un om normal. Nu este extraterestru, nu are patru mâini, nici două creiere, nu are nici aripi. Nu. El are carne și oase păcătoase, are aceleași provocări ca fiecare dintre noi, are predispoziție în a păcătui, are momente de slăbiciune. Deși avem tendința de a-i venera pe sfinți, de a le păstra moaștele, de a fi complexați în comparație cu ei. Dar nu. Și ei sunt ca noi, până la un punct. Ne lămurește apostolul Iacov, care spune că Sf. Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi.

Omul după inima lui Dumnezeu:

1. Are temeri. Charles Bucowski spunea că: Oamenii inteligenți sunt plini de îndoieli, în timp ce oamenii proști sunt plini de încredere. Așa este cu oamenii neprihăniți: „Opriți-vă! Să știți că eu sunt Domnul!” Acești oameni se opresc periodic, la fel ca David,  pentru a se întreba referitor la identitatea lor în raport cu cerul, invitându-L apoi pe însuși Dumnezeu: „Cercetează-mă și vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei”. Acestea sunt dileme justificate, emise pe fondul responsabilității în materie de integritate spirituală.
2. Nu este de lemn. Nici din piatră, nici de plumb ca statuia lui George Bacovia din Bacău. Nu. Ei au sentimente, au hormoni, au gusturi, bune și rele. David vede frumusețea Bet-Șebei și profită de ea. Un lucru pe care de patru milenii îl amintim ca justificare a unei vieți imorale. Psihologic diagnosticat, acesta se cheamă complex intelectual.Se traduce prin faptul că nu te poți ridica la nivelul celui pe care îl invidiezi, și nu numai, atunci cauți elemente derizorii, ieftine și comune între tine și el, prin care să-l poți coborî la nivelul tău. Cu o specificație însă: David a preacurvit o dată și s-a mărturisit toată viața (vezi Ps. 51, 32), iar omul mediocru păcătuiește toată viața fără a vărsa o lacrimă. Aici e diferența.
3. A avut depresie. David, urmărit de propriul fiu, care avea o singură dorință: Îl omor pe tata și mă fac rege în locul lui. Ascuns prin peșteri, resemnat, lamentat, înfășurat de legăturile morții, pradă necazului și durerii, în strâmtorarea mea am strigat pe Domnul, rele fără număr îmi cuprind sufletul.Acestea sunt cîteva fragmente din jurnalul omului care nu are caracter de plastic, ci se luptă, plânge, își dorește o viață mai bună, mai sfântă. Diferența dintre el și ceilalți este că încrederea lui în puterea lui Dumnezeu îi menține tronul împărătesc, iar ceilalți fără nădejde ajung în ștreanguri. Tot el avea să spună: De multe ori vine nenorocirea peste cel neprihănit, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea. Așa este. Niciodată Dumnezeu nu-i abandonează pe ce care i-au intrat la inimă. Așa îl recuperează pe Ilie din ruinele propriilor depresii, ascuns prin peșteri, mort de foame și de frica lichidării sale de către Izabela. Este găsit de înger cu o mai mare dorință de a muri, decât de a trăi.
4. Iubește. Omul după inima lui Dumnezeu nu întâmpină dificultăți în a iubi, inclusiv pe cei cu probleme, cu anumite dizabilități. Este cineva din casa lui Saul, să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu? Vedeți, de fapt, cum se seamănă caracter dumnezeiesc? Prin aspecte mărunte! Dar așa se culege și admirația divină. El nu se spală pe mâini imediat după ce dă mâna cu Mefiboșet. E normal, el e rege, nu un pigmeu intelectual de plastic, care conduce mașina tatălui, cu becul la benzină pe roșu, sau tipa de porțelan cu unghii de înaripată, care nu a spălat blidele niciodată în viața ei. Nuu! El e rege. E bun. Iubește. E manierat. E educat. E un om de valoare. Da, da, este vorba despre fiul tipului care l-a invidiat toată viața și a avut atâtea tentative de asasinat asupra lui David, ce-i drept, eșuate. Mefiboșet este fiul lui Saul, omul mai mare cu un cap doar decât David, nu și cu cerebel. Dar omul duhovnicesc are acea capacitate desprinsă din caracterul hristologic care îi dă putere să treacă peste, să ierte, să nu se poticnească. El mai știe că răzbunarea este arma omului fără minte, iar iertarea este trăsătura omului erudit. E un fel de Iosif, care nu iși plânge o viață de milă, ci botează un copil cu numele „Uitare”(Manase).
5. Plânge. Prietenii de pe Facebook și Instagram nu au lacrimi. Cei reali au. Și nu le risipesc pe iubiri voiajore, nici pe telenovele hispanice  sau turcești, ci pentru înmormântare și necazurile prietenilor adevărați. David, un nobil veritabil și sfânt, și-a rupt hainele de pe el când a primit vestea că prietenul care îi salvase viața, Ionatan, a picat la datorie. Și face o cântare de jale care, trebuie să recunosc, mă umple de fiori de fiecare dată când o citesc. Dar așa face un suflet nobil. Așa face însuși Domnul, El este prietenul adevărat care în necaz devine ca un frate. Așa este omul după inima lui Dumnezeu. El nu se bucură de necazul altora, ci suferă și plânge și caută soluții, nu scuze, și ajută.
6. E întreg la minte. Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu. Dar David nu. El face din Cel Preanalt turnul lui de scăpare. David este un om întreg, care în fiecare detaliu al vieții recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu. E normal să cucerești inima Sfântului lui Israel. Tot el spunea: Eu zic Domnului meu: Tu ești singura mea fericire. Uitați-vă la ruinele sociale ale celor care în nebunia lor au luptat împotriva lui Dumnezeu. De la Nero, care astăzi e nume de câine, pe drept; Claudiu, care a murit ca un câine, după ce o viață întreagă a luptat  să stârpească sămânța urmașilor lui Isus. Hitler, care după atâte crime, nu e capabil nici măcar să moară în buncărul său din Alpi. Recent, am vizitat acest cuib antisocial în care s-a chinuit să-și dea duhul (Satanei, e clar, doar lui i-a slujit o moarte întreagă, că aia nu e viață ce a dus el). Rămâne singur ca huhurezul. Stalin, Lenin și atâția care fac rușine peste veacuri și milenii urmașilor lor.
7. Are perspectiva eternă. Cineva l-a întrebat pe Confucius: „Unde te duci și care este calea într-acolo?” Acesta are un răspuns halucinant pentru adepți, „Nu știu nici măcar unde mă duc, cum aș putea ști calea înspre acolo”. Nici nu are cum. David spune în Ps. 16: Nu vei îngădui ca preaiubitul tău să vadă putreirea. Și nu a văzut-o. Este o profeție mesianică, ce prevedea învierea triumfală a Mântuitorului, care a elucidat misterul neantului hindus sau islamic sau iudaic, spunând în Sfânta Evanghelie: Mă duc să vă pregătesc un loc, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi. Unde? În Împărăția cerurilor. Doamne, zice Toma, nu știm unde te duci, cum am putea ști calea? Dar Domnul nu lasă în întuneric pe oamenii care îi intră la inimă și lămurește dilemele spirituale prin cuvintele: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Un om care trăiește după filosofia „Carpe diem”, nu este preferatul lui Dumnezeu și nici nu a fost vreodată, dar omul care știe că moare, se pregătește pentru adevărata viață.

Dragă cititorule, Dumnezeu este în căutare de oameni. El mai vrea să cucerească prin iubire oameni obișnuiți pe care să-i facă îngeri sau chiar mai mult. Lasă-te cucerit de El! Intră-I la suflet! Fii un om după inima lui Dumnezeu!

MÂNGÂIERE PRINTRE MORȚI

Prind o discuție dintre doi bunici. Unul era de mână cu nepoțelul de 5 ani foarte gălăgios, iar celălat de mână cu bâta. Unul încearcă să-și potolească nepotul, iar celălalt îl întrerupe, pledând pentru libertatea de exprimare a copilului:

-Lasă-l să facă gălăgie! Ehe, cum ne-au părăsit și ai noștri. Nu mai avem nici copii, nici nepoți. Oo, abia așteptam să ajung acasă; ba era priza stricată, ba zarul de la ușă. (Apoi, resemnat, continuă pe un ton palid): acum nu le mai strică nimeni. Suntem atât de singuri!

Intră în discuție al treilea:

-Știi cum e… copiii încălzesc toată casa. O casă fără copii e rece.

-Așa este, răspunde primul, prietenul bâtei, apoi va face niște afirmații cutremurătoare, asta pentru noi cei care suntem fii.

-Singura noastră mângâiere este la morți, acolo ne mai întâlnim. Interesant, nu? Ei nu au Facebook, nu au Whats-upp, nici Instagram, nici Messanger, unii nu au nici măcar telefon. Singura lor socializare e la priveghiuri și la înmormântări.

Intervine domul cu nepotul:

-La înmormântări și la nunți.

-Ce nunți, domnule? (răspunde altul)… Numai tineretul merge la nunți. Nu vedeți că nu mai încăpem, doar morții ne-au rămas?

E cam strigător ce vorbesc moșii! Dar e realitatea vibrantă, de pe teren… așa este de fapt. V-aș recomanda să mai ascultați o dată poezia lui Adrian Păunescu,  Repetabila povară. Nu ai cum să rămâi indiferent. Sau să recitim creația extraordinară a lui N. Geantă Psalm pentru părinți, care ne convinge să ne bucurăm de copii, câștigându-le respectul pe viață, nu luându-ne câte trei joburi, lăsându-i în voia sorții, apoi mirându-ne că nu ne respectă. De fapt ei nu ne cunosc. Sau să mai citim o dată porunca a V-a, care ne lămurește că cinstirea părinților se oferă părinților până la ultima suflare.

Faceți-vă timp de bătrâni. Cinstiți-i. Respectați-i. Petreceți timp cu ei. În curând singura preocupare va fi să le greblăm mormintele, plantând alte flori. Iar pentru noi care suntem părinți, timpul pe care îl petrecem cu odorurile noaste acum, este direct proporțional cu timpul pe care ni-l vor aloca atunci când vom fi imobilizați și bătrâni. Dezvoltați relații de prietenie, bătrâni cu tineri și tineri cu bătrâni; dacă nu mai aveți relații bune – reînviați-le. Dragostea înseamnă bune relații. Bune intenții. Binefaceri. Biblia spune: Dacă nu îngrijește cineva pe cei din casa lui, este mai rău decât un necredincios. În general dăm un prea mare respect celor care nu dau doi bani pe noi și uităm să facem acest lucru celor pentru care contăm ușor mai puțin decât Dumnezeu atunci când le trecem pragul. Bunici, copii, soț, soție, bătrâni. Dumnezeul oricărei mângâieri să aducă alinare deopotrivă copiilor fără părinți, bătrânilor abandonați, bunicilor singuri. Gândește-te dacă nu poți fi chiar tu o mângâiere, chiar astăzi!

E 27 octombrie. Zi obișnuită. Mă aflu la serviciu. „Știi cum m-am hotărât eu să mă botez?” Îmi spune cu o voce caldă și emoționată Doamna D. Nu-mi mai aminteam. „Eram la o seară de tineret la Bujac, în urmă cu aproape zece ani. Și tu te aflai la amvon la predică. În discursul tău, te-ai oprit la un moment dat și ai spus:  Să știți că nu este păcat să vă schimbați religia, dacă aceasta nu a reușit să vă schimbe. Eu atunci, eram în timpul marilor căutări și dileme spirituale, și cuvântul acesta se potrivește perfect pentru mine. UAU! nu e păcat !? Gata o să mă botez! „Și s-a botezat.

Uitasem momentul acesta de slujire. Într-adevăr, am slujit mult la Bujac. Dar amintirea aceasta mi-a adus multă bucurie. Și doamna D. continuă să-mi povestească bombardamentele ideologice pe care le avea în legătură cu ”marele păcat” de schimbare a religiei. O frază zisă poate pe grabă, reușește să pună punctul unor dileme acumulate în ani. Nu îmi atribui nimic în această formulă. Asta a fost hotărârea Stăpânului atunci.

Să le luăm pe rând. =  RELÍGIE, religii, s. f. 1. Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul și universul; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei este prima definitie din DEX.

Din latinescul  religo, religere,  conceptul face trimitere la RELAȚIE. Este vorba de relația omului cu divinitatea. Nuanțe sunt multe peste 6500 de religii și peste 500000 de secte religioase. De aici o serie de întrebări: Care este cea mai bună? Care sunt rele? Cum știu că este bună? Cum știu că este rea? Cum știu că religia mea este cea mai bună? Acestea sunt întrebări reale care ne frământă mintea. Și necesită un răspuns imediat

Cum ar răspunde Isus la această întrebare: Doamne, care este cea mai potrivită religie? Care este religia adevărată? A răspuns simplu: RELIGIA DRAGOSTEI. „Să iubești” Și noi ca Petru, de multe ori L-am lua pe Isus în particular, pentru a face puțină lecție de morală. Ce religie e asta Doamne!? ar răspunde un fariseu ca Sfântul apostol Pavel: să nu am eu vreo 630 de porunci, să nu am câteva mii de obiceiuri rabinice, fără canoane și genuflexiuni talmudice, fără racla sfântului Samuel prin preajmă, fără moaștele sfântului Iosif. Fără ismenele preoțești propuse de Dumnezeu lui Moise, de luat pe sub sutană. Fără ligheane și cădelnițe de aramă, e greu pentru un inteligent ca mine. Ce religie seacă este asta: SĂ IUBEȘTI!  Da frate apostol. Dar religia asta dogmatică a ta, te-a transformat într-un criminal religios, care servește cafeaua călăilor lui Ștefan. Ai fost un fel de hoț care stă de șase, păzind hainele ucigașilor cu mintea plină de vin fiert, care în numele ”religiei” ucid cu sânge rece pe un tip de altă religie cu ei.

Religia, deci, are menirea de a ne lega de cer. De Dumnezeu. De îngeri. Dacă religia mea nu mă face mai bun, mai iubitor, nu mă scapă de minciună, de tutun, de curvie, de judecăți, de corupție, de pornografie, de ură, de invidie, înseamnă că sunt un om mort, adept al unei religii moarte. Asta a constat și D. Înseamnă că relația ta cu Hristos, în condițiile amintite mai sus, este una compromisă. Dumnezeu poate că este supărat pe tine. Relația ta trebuie îmbunătățită. Prefer să sacrific religia pentru o RELAȚIE adevărată cu Hristos, decât să fiu în divorț cu cerul de dragul unei religii fără esență și putere. ESTE PĂCAT SĂ SCHIMBI RELIGIA? Este păcat de mine și de tine să avem posibilitatea de a avea o relație vie cu Hristos, iar eu să țin ca orbul de bâtă de dogmele mele religioase.

Care este religia, relația, calea adevărată Doamne Isuse? „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Ce simplă este religia lui Isus. Dar atât de expert este omul în a o face complicată și greu accesibilă muritorului de rând. ”Să iubești pe Dumnezeu și pe semeni, cu toată inima ta, cu tot cugetul tău, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta” și vei deveni membru în religia lui Hristos. Asta este religia D. Și se vede de la o poștă.

ESTE PĂCAT SĂ-ȚI SCHIMBI RELIGIA? Da. E păcat, dacă religia îmbrățișată te transformă în criminal ca pe evreii care au răstignit pe Hristos Domnul. Sau, NU ESTE PĂCAT SĂ SCHIMBI RELIGIA! Dacă în religia ta: IUBEȘTI. Ești sigur de eternitatea ta cu Domnul. Ai cugetul curat. Nu te mai apasă povara avorturilor, minciunilor, compromisului, egoismului, cinismului, flirtului emoțional, pentru că ai garanția iertării în jertfa lui Hristos. Hrănești aurolacii. Trăiești în lumină și adevăr. În cazul acesta religia ta este bună. „ Religiunea adevărată și neîntinată, este să cercetezi pe orfan și pe văduvă în necazurile lor”, spunea apostolul. Să fim mai umani, mai miloși, mai altruiști, mai plini de iubire și compasiune pentru nevoiași, iar astfel ne vom asemăna cu Hristos.

ÎMBRĂȚIȘEAZĂ RELIGIA DRAGOSTEI. IUBEȘTE?

O FAZĂ ȘI UN NUL

În drum spre biserica din Agrișu Mare, m-am oprit puțin pe la spitalul de recuperare din Ghioroc. Aici în general sunt dați oamenii aflați în ultima fază. E cam penultimul popas înainte de morga. Dar e și una dintre punctele de misiune ale Bisericii Muntelui Sionului, Ghioroc, pe care o păstoresc. Poate că suntem ultima lor șansă de a descoperi pe Mântuitorul. În acest moment am spus echipei să meargă acasă pentru că vreau să mă duc singur. Intru pe holurile vechi de o sută de ani, cu mozaicul fisurat, condiții destul de modeste. Vechi, dar bine îngrijit, curat și cu niște surori medicale extraordinare. Am fost primiți cu deschidere tot timpul.
Întreb de un anumit cetățean la care am fost rugat să merg: „L-au luat azi dimineață și l-au dus pentru recoltarea sângelui la Spitalul Județean Arad”, îmi răspunse cu vocea stinsă, ca felinarul bunicii mele din Orbeni, în urmă cu ceva decenii, colegul lui de cameră. Am văzut că „pacientul” meu este plecat, intru în dialog cu acest domn. Și, care este soarta dumneavoastră? îl întreb eu. Ce probleme aveți? „Sunt copilul Domnului!” Îmi răspunde el, după care îl salut corespunzător.
Este vorba despre fratele K. Un omuleț de statură medie, cu mustățile răsucite puțin, nebărbierit. Îmbrăcat de iarnă, deși afară sunt 20 de grade. Este atât de slab încât depune eforturi mari pentru a-și menține vertical sistemul osos. Echilibrul său este prins în șuruburi. cu niște degete negre și lungi, acoperite cu un strat de piele cu multe bătături și nițică macră, dar atrofiată. Sunt bine, îmi spun când se îndreaptă spre dulăpiorul lui aproape gol, dar al cărui spațiu era ocupat de un Nou Testament, care părea totuși destul de vechi. Pe fața lui tuciurie străluceau printre lacrimi niște ochi mari și obosiți, dar plini de bunătate. Avea multe să-mi spună, cerșind parcă încă o secundă în plus, pentru a-și termina povestea. Deschide Bibliuța și îmi arată un șervețel. Nu văd nimic spectaculos în el, dar povestea lui m-a impresionat. M-au întrebat doctorii de ce tot protejez acest lucru. Le-am răspuns… și începe să plângă: ”Este ultima data in care Cina Domnului mi-a fost adusa în el”. Pentru că nu mi-a mai adus-o nimeni de mult timp, o miros, să-mi amintesc de Pâinea Vieții. A fost atât de bucuros când i-am spus că urmează să serbăm Sfânta Împărtășanie și o să-i duc și lui.
„Care este cea mai mare dorință a dumneavoastră?”, întreb cam grăbit. Răspunsul lui avea să mă frapeze în curând. „Două fire de curent aș avea nevoie la casă, pentru a lega o priză. Vedeti? Nu prea am aer și pentru o supraviețui, am nevoie de un aparat care merge pe curent să mă ajute să respir „. Nu dorește o mașină de spălat sau microunde sau o mașină de spălat vase, sau o plasmă de 800 de euro. Sau nici un mobilier de bucatarie cu aragaz pe inductie, nici I-Phone 7, nici Samsung J5 nici ghete de iarnă de la Kappa, nici Passatul din 2010, nici multe dintre lucrurile pe care le dorim mult. O! Nu. Pur și simplu mi-a cerut două fire, o fază și un nul, la care să conecteze o priză.
L-am lăsat în lacrimi. De bucurie că cineva s-a oprit să schimbe două vorbe cu el. Cum îi  găsești? Mă întreabă unii. O! e foarte simplu. Sunt destui pentru care sa avem cinci minute, fiecare dintre noi, pe zi. Doar că suntem prea captați de noi pentru a-i observa pe acești nenorociți. Îi evităm azi, ii evităm mâine. Apoi ne intrebam de ce ne evită  Dumnezeu și binecuvantarile Majestății Sale. Răspunsul este predictibil; „Miluiește și vei fi miluit”, garantează Mântuitorul într-una dintre fericiri. Trebuie să fie foarte importantă, dacă una din zece e MILA. Da, da, este foarte importantă !. Faceți-vă timp pentru cei nenorociți. Observați-i! Căutați-i! Găsiti-i! Ocupați-vă de ei! Miluiți-i! Cercetați-i! Faceți-vă rost de pungi! „Strângeți-vă comori în cer, pentru că unde este comoara ta acolo este și inima ta” (Matei 5). Vei ajunge tu însuși la pat, cine să te viziteze dacă nu ți-ai făcut în viața ta cinci minute timp pentru nimeni! Ai trecut cu ochelarii de cal înainte în căile tale, fiind orb la nevoile celor din jur.
Biblia ne spune că; „Va veni o noapte când nimeni nu mai poate să lucreze”. Așa că profită acum și fă ceva. Lasă ceva în urma ta. Apostolul Pavel ne sfătuiește în epistola adresată galatenilor, cap. 6; „Cât avem prilej (oportunitate, timp, bani, sănătate), să facem bine la toți, dar mai ales fraților în credință”.
Pune acum pretențiile tale lângă firele de curent ale preferinței fratelui K. El ar putea da tot ce a acumulat în schimbul unei faze și a unui nul, pentru a conecta priza de care depinde viața lui. Întreb: aveți capacitatea de a renunța la ceva pentru a oferi două fire? Ești pregătit să mori pentru Cristos? Convinge-mă prin faptul că ești pregătit să omori zece minute pe zi dând viața și speranța unui slăbit, unui lovit de soarta, dar în care ar putea să fie Cristos.