Îl știu pe fratele Monda de vreo 15 ani. Mi-a fost drag de el pentru că pe lângă apartenența la aceeași Împărăție (a lui Hristos) aveam o pasiune comună: Poezia. Recita poezii lungi, cu mult har și pasiune. Asta era slujba lui și o făcea cu bucurie. Compozitor și recitator înzestrat cu dar deosebit.

Mulți dintre locuitorii comunei Ghioroc îl știu și în alt mod, ca asistentul medical care a fost multe decenii în slujba oamenilor. El era acolo unde puțini preferau să ajungă, la căpătâiul celor suferinzi. Mulți ați fost tratați și mângâiați de dânsul. Probabil și-a dorit ca un copil sa îi urmeze exemplul, așteptările au fost chiar depășite. Ovidiu a dus mai departe ștafeta, astăzi e medic, chiar unul devotat.

Fratele Monda a adormit ca un bunic fericit. După o căsătorie de aur care se întinde pe cinci decenii, din care au rezultat 8 copii, 40 de nepoți și peste 20 de strănepoți, majoritatea slujitori ai Domnului, care astăzi alcătuiesc o mare parte a fanfarei Bisericii din Cuvin. Colaborez cu ei de ani de zile, îi știu de copii, mi-au fost elevi, acum sunt oameni mari la casele lor, dar tot slujitori Domnului.

Fratele Monda a avut parte de moartea celor neprihăniți. La cei 85 de ani fără o săptămână, parte a categoriei oamenilor foarte tari, a plecat la Regele pe care L-a slujit. Lasă în urmă copii, gineri, nepoți care sunt credincioși Marelui Stăpân. Asta sugerează faptul că a fost un tată bun, care a condus familia pe Calea Împărăției.

Unul dintre pionierii credinței evanghelice în zonă, făcând parte din prima generație de credincioși penticostali, fratele Monda a mers la odihna. Afară e frig. A început să ningă, chiar abundent. Este un frumos covor alb, care presară drumul spre veșnicie al unui bunic și străbunic fericit.

Voi, care ați rămas, știu că veți vărsa lacrimi. E normal, suntem oameni cu emoții, dar avem nădejdea revederii în cer. Aveți motive să fiți onorați, având un străbun ca el, ca fratele Nicolae Monda. Ne vom vedea în veșnicie!

Boboteaza sau epifania este sărbătorită la 6 ianuarie de către creștini. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie^[1] sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi.

Botezul Domnului este un model pentru fiecare dintre muritori. Domnul Isus nu era obligatoriu să se boteze pentru că era sfânt, dar a făcut lucrul acesta pentru ca omul să înțeleagă faptul că botezul nu este o opțiune, ci pentru cei care vor sa fie mântuiți(salvați), botezul este un act obligatoriu și al deciziei personale, și nu se negociază.

Domnul Isus s-a botezat, Ioan a botezat foarte mulți oameni, apostolii s-au botezat, după înviere erau deja vreo 500 de frați botezați, la care Isus se arată. În ziua cincizecimii s-au mai botezat vreo 3000, călătoriile misionare ale apostolului Pavel au lăsat și ele în urma zeci de biserici în tot imperiul Roman. Toți părinții bisericești s-au botezat, iar până în zilele noastre sunt milioane de oameni care s-au botezat în toate țările și culturile de pe glob.

Citind Biblia, în urma nașterii din nou și eu m-am botezat, părinții mei, frații mei, de când sunt în slujire am botezat zeci, chiar sute de oameni cu botezul propovăduit de Isus. Am botezat oameni cu vază și săraci, femei și bărbați, tineri și bătrâni, activi și muribunzi, pe toți în urma mărturisirii personale înaintea lui Dumnezeu a credinței lor în mod public și conștient. Le-am administrat botezul în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.

Sfânta maica Domnului avea să spună la nunta din Cana: „faceți tot ce vă va zice El!”

Acesta este îndemnul meu pentru toți muritorii, același ca al doamnei Maria(mama Mântuitorului): faceți tot ce vă spune El, la care adaug, dar faceți și AȘA CUM vă spune El!

Șase pași obligatorii spre mântuire:

1. Cine aude cuvântul. Credința vine în urma auzirii, înțelegerii, convingerii personale;

2. Cine crede. Asumare cerebrală și emoțională a convingerilor duhovnicești, neforțate;

3. Se pocăiește. Manifestarea regretului pentru păcatele comise, mărturisirea și renunțarea la ele;

4. Și se botează. Actul benevol, administrat prin scufundare a individului care cere asta implicând voința;

5. Și se sfințește. Asumarea faptică a credinței prin roade vrednice de pocăință, practicate prin Duhul Sfânt.

6. Perseveranța până la capăt. Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.

Acesta va fi mântuit. Gânduri bune tuturor! Asta ne învață boboteaza!

Avem tendința de a judeca omul după înfățișare, după slăbiciuni sau chiar patimi pe care le are. Ne formăm prejudecăți, dezvoltăm resentimente față de ei prin prisma acțiunilor lor. E firesc să fie așa, dar nu e corect. „…Dumnezeu a iubit lumea că a dat pe Domnul Isus, ca ORICINE crede… să aibă viață veșnică.”

Iubeșe omul! Detașeaza-te de aparențe! Eram student la un program de master în Timișoara. În intersecția de la punctele cardinale, am avut un accident cu motocicleta. Tipul elegant și „civilizat” responsabil de accident, a plecat și nu l-am văzut până în ziua de azi. Dar mie viața avea să îmi de-a o lecție grăitoare.

Un grup de vreo 6-7 motocicliști, cu motociclete tip chopper, cu piercinguri, plete, fiare, dinți de oțel pe la umeri, coate și genunchi, cu ciucuri pe la ghidon și mănuși, tatuați în toate felurile mi-au salvat viața. Doi au oprit circulația în toate sensurile, doi au ridicat motocicleta mea boțită bine, iar ceilalți s-au ocupat de mine cum nu aș fi visat vreodată. Mi-au testat echilibrul, mâinile, capul, m-au întins pe iarbă, cu o căldură în voce și o grija excepțională m-au pus pe picioare. „Colegul, totul e bine? Suntem aici! Te ducem la spital?”

Poate dacă îi întâlneam într-un pasaj subteran de metrou, noaptea aveam alte gânduri, dar am văzut în ei caracter, bun simț, milă, bunătate, grijă, compasiune etc. Acești oameni au în ei chipul lui Dumnezeu. Fiecare om care se naște are chipul și slavă lui Dumnezeu, grija noastră este să îi canalizam spre Hristos, iar acel chip dumnezeiesc trebuie revendicat.

Aceeași ispita au avut-o iudeii cu Zacheu. Ce e drept, să fii vameș era un mare dezavantaj, erai urât de toți. Vameșii aveau același statut cu prostituatele. Și unii și alții/altele, au chipul lui Dumnezeu, iubiți-i! Aveți respect pentru om. Și el este fiul lui Avraam. Vorba lui Ioan Slavici: „Una dintre marile mulțumiri ale vieții este să te știi om bun”

Când au văzut lucrul acesta, toți cârteau și ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!”
Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.”
Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam. Luca 19:7-9

Iubeșe omul! E coleg de planetă cu tine. Arată dizgrație pentru păcat, dezacord, dezaprobare, dar nu uita că sufletul trebuie recuperat. Asta a făcut Hristos. Nu a privit la aparențe, la culoarea pielii, la naționalitate, El îi iubește pe toți, dar îi va duce în cer pe cei care acceptă iertarea.

Omule, oricine ai fi, TE IUBESC! Semnat …ISUS…

Cine este omul care dorește viața și vrea să aibă parte de zile fericite? Psalmul 34:12

Sute de mesaje, chiar mii, ne urăm, ne dorim fericire, bucurie, împliniri, dar oare ne creem cadru pentru asta? Suntem pregătiți pentru ea? Vă invit la o introspecție responsabilă care ne ajută să fim mai fericiți.

1. Cum stai cu cinstirea părinților? Este prima condiție și piatra de căpătâi a fericirii, articolul 5 din decalog. Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta, că să fii fericit…Exodul 20. Indiferent de vârsta lor sau a ta, părintele merită să fie cinstit, iar tu meriți să fii fericit.

2. Ai păcatele iertate. În psalmul 32, regele David ne lămurește cum este cu boala și suferința devastatoare a păcatului, rezolvat doar prin jertfa lui Hristos. Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit. Dacă te pregătești de revelion, dar ai păcate nemărturisite și neiertate azi, poți primi milioane de mesaje de fericire, tot doliu va fi în cugetul tău.

3. Fericirea redefinită de Isus. Predica de pe munte, Matei 5:1-12

Ferice de cei săraci în duh = dependenți de Dumnezeu, căci a lor este Împărăția cerurilor!
Ferice de cei ce plâng, pentru păcatele lor, căci ei vor fi mângâiați!
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! Ei se aseamănă cu Blândul Păstor Isus.
Ferice de cei flămânzi și însetați (nu doar după platoul culinar de revelion) ci după neprihănire, căci ei vor fi săturați!
Ferice de cei milostivi, nu doar de sărbători, ci tot anul, căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Cugetul curat este un izvor de fericire. Cugetul întinat e cimitir ambulant.
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! Ești un copil al lui Dumnezeu? Urmărești tu pacea?
Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor!
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!
Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.

Dacă vrei cu adevărat să fii fericit pe anul 2021, nu mai căuta o formula magică, nici nu căuta răsfățul cărnii, al firii pământești, trebuie doar să te aliniezi vii lui Dumnezeu, să te lași umplut de Duhul Său cel Sfânt, să ai cugetul curat și inima curată, să accepți sângele lui Hristos sa te curățe și vei fi cel mai fericit om.

Un scurt mesaj video care merită ascultat și ne arată că Dumnezeu ascultă rugăciunile. Pacea Ierusalimului este pacea planetei. Dacă în Israel e pace și noi ne bucurăm de pace, dacă binecuvântăm pe poporul lui Dumnezeu, vom fi binecuvântați deopotrivă.

Nu cred că există vreo religie pe fața pământului care să iubească mai mult o națiune întreagă, fundamental diferită și de altă religie și orientare spirituală, așa cum Creștinismul iubește pe poporul evreu. Nu doar declarativ, în bisericile evanghelice se fac adesea rugăciuni pentru Ierusalim, pentru evrei, pentru pacea din Orientul mijlociu.

Nu avem așteptări prea mari de la pământ, care conform Bibliei se pregătește de epuizare, dar cât trăim suntem datori să ne rugăm pentru pace, iar cum altfel, decât cinstind pe Domnul Păcii. Hristos!

Pacea să fie între zidurile tale și liniștea, în casele tale domnești! Psalmul 122:7

Bucuria noastră ca profesori este să vedem ascendența elevilor noștri în viață, să îi vedem puși la casa lor, căsătoriți, cu un loc de muncă și fericiți. Atunci avem așa un aer de mulțumire, cumva, într-o minusculă formă am avut și noi un aport. Am foști elevi doctori, ingineri, profesori, cam prin toate meseriile din societate.

Alice însă a avut alt destin. A plecat dintre noi repede (la 21 de ani), lăsând în urmă lacrimi, întrebări, durere și fiori. Era o elevă bună la învățătură, modestă și cu foarte mult bun simț. Nu vorbea în plus, își cântărea bine cuvintele, chiar și când îi venea rândul să răspundă făcea economie de vorbe. Dar moartea vine și peste oamenii educați.

Era foarte talentata la fotbal. Când ajungea mingea la piciorul ei, se transforma imediat în gol. Chiar și băieții priveau cu oarecare invidie. Bucuroși am citit pe internet despre performanțele aduse școlii noastre din Chier, comuna Târnova prin rezultatele obținute la nivel național. Of! Ai îndoliat o comună întreagă, sau poate un județ. Ți se va simți lipsa în grupul de fete, în frumoasa Biserică „Betania” din Chier.

Alice a fost un om. Un copil bine crescut și o fată educată. Nu am avut niciodată probleme cu ea. Dar se pare că norii negri ne crează nouă, acum, probleme în a înțelege voința divină, lăsându-ne cu multe întrebări și cu puține răspunsuri.

Condoleanțe familiei. Dumnezeu să mângâie părinții, frații, rudele, dar și pe colegii mei, profesori, care am contribuit la creșterea celei care a fost Alice. Of! Expresia „A fost!” ne înfioară.

Păstrăm speranța și nădejdea că într-o zi Dumnezeu ne va strămuta într-un loc în care nu mai sunt nici lacrimi, nici durere, nici moarte.

La revedere, Alice!

S-a întrerupt curentul electric de o oră. Toate electrocasnicele din casă, toate instalațiile au intrat în repaos. Am fugit rapid la centrală termică, m-am asigurat că focul nu mai arde, pentru a preveni creșterea presiunii în cazan, apoi am venit în casă.

Băiatul era pe telefonul mamei. Gata! Zic. Nu mai avem curent. El insistă că mami mai are 38% baterie la telefon. Dar neavând curent, neștiind când vine, e bine să prevenim economisind energia. Încerc să îl conving. Ia telecomanda și încearcă să pună desene, nu poate, toate dispozitivele dependente de sursa de curent sunt blocate.

Stând la masă, numai îl văd că își ia trusa de creioane colorate, foi de lucru și se așează la masă. Se retrage pentru câteva momente, apoi vine cu mâinile la spate. „Ghici ce am aici?” Mă întreabă, apoi îmi arată cartea de povești. Astăzi este vorba despre Miriam (sora lui Moise). I-am citit toată istoria lui Moise. La terminarea poveștii, el avea deja desenate momentele cheie ale poveștii. Foarte frumoase de altfel.

Apoi ia bicicleta de cameră și dă câteva ture prin living. După, merge în dormitor, pe saltelele pregătite pentru aerisire și începe să sară ca pe trambulină. Când se plictisește de țopăit, ia găletuța cu soldăței și mă invită să îi aranjăm în linii de bătaie. Necăjit de sora mai mică, urcă la etaj să „campeze”. Fetița după el, iar eu în spatele ei să nu alunece pe scări.

Numai ce își așează corturile și soldații pentru război, că cea mica intră ca o tornadă și împrăștie totul în jurul ei. I se taie respirația și dă să plângă. Intervin, iau fetița, o cert pentru isprava ei și plecăm jos. El rămâne să dreagă răniții și să organizeze un nou atac. Apoi coboară și zice: „Tati, stau eu cu fetița, du-te sa vezi ce am făcut”. Cum sa nu mă duc? O imagine magnifică pe care o fotografiez. „Tati, când vine mama? Spune-i să aducă și ceva curent”.

Cam atât cu povestea. De fapt, această oră a fost un coșmar! Privind însă cu responsabilitate, vorbim despre viața care a intrat în ritmul normal al lucrurilor. Mintea începe să creeze, se face mișcare, se nasc conflicte, le repar, mă implic maxim, mama fiind la cumpărături, interacționez cu ei, le citesc, ei ascultă, este un decor magnific. Iar dacă o să întârzie să revină curentul, mă pregătesc să aprind focul în șemineu. Un peisaj desprins din decorul mare al copilăriei adevărate.

Morala. Dragii mei contemporani, trăim vremuri complicate. Nu de o pană de curent, ci despre dependența teribilă de aparaturile alimentate cu energie electrică este vorba, care ne-au transformat în roboței copiii și pe noi. Și apropo, dacă într-o zi s-ar lua definitiv curentul, ce ar fi? Nimic deosebit. Doar că viața ar reveni la normal. Ar intra pe făgașul firesc al lucrurilor. Creierul ar gândi singur, am avea timp de povești cu copiii, am vedea copilașii jucându-se, desenând, cântând, sărind.

Fără curent se mai poate trăi, dar fără Dumnezeu e imposibil. Fără har nu am putea exista. Și totuși, într-o zi și harul se va încheia, cu ce vei rămâne oare?