De aceea, așa vorbește Domnul despre Ioachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: „Nu-l vor plânge zicând: ‘Vai, fratele meu! Vai, sora mea!’ Nici nu-l vor plânge zicând: ‘Vai, doamne! Vai, Măria Sa!’
Ci va fi înmormântat ca un măgar, va fi târât și aruncat afară din porţile Ierusalimului! Ieremia 22:18-19

Inevitabil într-o bună zi, cu toții vom muri, iar despre fiecare dintre noi se va zice a fost, însă este foarte important ca amintirea să fie una frumoasă. Deasupra mormântului tău oamenii vor scuipa sau vor vărsa o lacrimă? Asta depinde de tine acum. Ioiachim nu a fost un gentleman, iar sentința lui este rostită: va fi târât și aruncat afară din cetate. Cuvinte grele, prea grele pentru un rege. Vorbim aici de un tratament al leșului unui măgar care era târât cu caii spre incinerare la marginea cetății.

Înțelegem că pe undeva înmormântarea este oglinda a ceea ce ai fost în viață. Am văzut înmormântări cu zece oameni, cu sute sau chiar mii. La înmormântarea lui Onisim Buzduga am avut brigadă de poliție răspândită la fiecare intersecție, pentru că la 27 de ani acest băiat cuminte, harnic și slujitor, proaspăt căsătorit a fost răpus de o boală grea. Cred că tot satul a fost la înmormântarea lui. Atâtea coroane nu am văzut în viața mea. Înmormântarea vorbește foarte mult despre cine ai fost în viață.

Desprindem din următorul text câteva motive care îl determină pe Dumnezeu să rostească o sentință irevocabilă pentru acest rege cu caracter de măgar:

Dar tu n-ai ochi și inimă decât ca să te dedai la lăcomie, ca să verși sânge nevinovat și să întrebuinţezi asuprire și silnicie. Ieremia 22:17

1. Lăcomia. Egoismul său și dorința de a investi în propriile pofte fără a avea ochi și inimă pentru săraci și nevoiași. Ioiachim este văzut de Dumnezeu ca un om de piatră (fără inimă) și orb (fără ochi pentru alții). Cam așa vede divinitatea un om cuprins de duhul avariției, care nu poate vedea până dincolo de sine însuși. Cei mai singuri în fața morții, cei mai săraci și cei mai puțin regretați sunt oamenii lacomi și zgârciți, preocupați doar de vacanțe de lux și avere. Nu e nimeni care să-i bocească, pentru că majoritatea au fost țepuiți de ei.

2. Tâlhărie. Ai ochi să verși sânge nevinovat. Prin vicleșuguri, tunuri financiare, nedreptăți și compromis Ioachim urmărea un singur lucru, averea. Parcă era unul dintre politicienii noștri. Nu mai dădea doi bani pe a fi în slujba poporului, preocupările erau strict egoiste. Acești oameni în general sfârșesc prin pușcării devastați de dosare penale și procese. Omul care își clădește viața luxuriantă pe sângele nevinovat al „sclavilor de rând”, este un amărât de măgar sălbatic, chiar dacă e la bordul unui bolid cu mulți cai putere.

3. Asupritor. Întrebuințezi asuprire. Asta înseamnă că suma preocupărilor cotidiene era de a stoarce cu orice chip resursele unui popor slăbit de puteri. Dădea legi în interes propriu, punea presiune și amenințare pe supușii săi nevinovați. Iar acest lucru a devenit un mod de a fi, un stil de viață pentru regele corupt. Când moare un sfânt, cetatea îl plânge, când moare un asupritor e sărbătoare națională. Sunt foarte curios cine a regretat moartea torționarului Vișinescu. Puțin probabil ca un astfel de om să aibă fani și bocitori. După o viață de câine urmează o moarte de măgar.

4. Silnicie. Întrebuințezi silnicie. Pretutindeni pe unde mergea, Ioiachim răspândea silnicie. Oamenilor le era silă, lehamite, greață să-l mai vadă în public. Pentru aceasta era viața lui. Străbunul său Solomon a zis o vorbă înțeleaptă: „Gura celui neprihănit este un izvor de viață, dar gura celor răi ascunde silnicie”. Proverbe 10:11, dar oameni în genul lui Ioiachim sunt neinteligenți, ei nu citesc nici măcar testamentele părintești, eventual pe cele referitoare la avere. Și realist vorbind, cum ar putea un om de pe pământ să fie înțelept fără să citească Biblia? Inteligent poate, dar înțelept nu.

„Nu-l vor plânge zicând: ‘Vai, fratele meu! Vai, sora mea!’ Nici nu-l vor plânge zicând: ‘Vai, doamne! Vai, Măria Sa!”.

Cine să îl plângă? Acest soi de oameni mor divorțați, cu copiii abandonați pe la bunici, cu părinții prin azile, cine să îi plângă? În general te plânge omul care a beneficiat de bunătatea ta, care a primit o vorbă bună de încurajare, căruia i-ai făcut dreptate, dar un om ca Ioiachim, în ciuda funcției publice pe care a ținut-o ocupată, nu a realizat nimic pentru oameni, s-a gândit doar la sine.

Fii cinstit! Urmărește binele cetății! Gândește-te și la nevoiași! Fii un izvor de înțelepciune! Respectă-ți semenii! Iubește pe oameni, și nu vei muri ca un câine târât spre un cimitir sinistru, ca un leș de măgar târât afară din cetate spre incinerare, ci vei avea parte de o moarte onorabilă.

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El. Psalmul 116:15

Fugi de o viață ieftină, urmată de o moarte ieftină, o înmormântare de măgar și o veșnicie de demon! Învață să trăiești cu Hristos, ca să știi să mori bine. Iar eternitatea să fie o certitudine fericită.

Începând cu seara Sfântului Andrei până la Bobotează am avut cel puțin șapte zile de sărbătoare. Zile rânduite pentru încărcarea spirituală sau împuternicire duhovnicească, în ce măsură sufletul tău a simțit că e sărbătoare? Pentru foarte mulți co-naționali, această perfuzie ar trebui să țină până la Paști, când mai calcă pragul unui sfânt Lăcaș de închinare. Oare mâncarea multă pe care ai mâncat-o în noaptea de Revelion te ține până la Paști? Nuu, zici! Trupul slăbește, iar a doua zi are nevoie de mâncare, dar oare sufletul nu e la fel de flămând?

În Sfânta Scriptră este scrisă o pildă care sună așa: Pilda bogatului nebun, Luca 12. Sunt curios să văd de ce nebun. Omul acesta avea mai multe moșii, iar într-o toamnă bogată a fost surprins vorbind singur referitor la gestionarea belșugului său: Ce voi face cu atâta recoltă? Aaa! Iată ce voi face: voi strica hambarele, voi face altele mai mari decât ele, le voi umple și apoi voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bogății strânse pentru mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te.

Părea că nimeni nu știe ce gândește, cum nici noi nu știm ce este în mintea unui om, bogat sau sărac. Dar însuși Dumnezeu din cer intervine în forță cu niște cuvinte înfiorătoare, rostind sentința definitivă și irevocabilă de condamnare la moarte: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul și lucrurile pe care le-ai strâns ale cui vor fi?

Condamnare la moarte?! Da. Află dacă nu cumva ești pe lista condamnărilor irevocabile ale justiției divine. Verdictul de nebun l-a primit din câteva motive:

1. Egoismul. Când a văzut că îi merg afacerile imediat s-a gândit la destinații exotice, la distracție, la desfrâu, la el însuși, fără a ține câtuși de puțin cont de săraci. Lipsa compasiunii pentru săraci, este semn al înfiripării nebuniei. Cine a beneficiat de surplusul binecuvântărilor tale de anul nou?

2. S-a făcut stăpân pe sufletul său. Acum voi zice sufletului meu. De când? Aud adesea expresia: „O viață am, o trăiesc cum vreau!” O ai? Este a ta? Este singurul lucru etern pe care l-am primit prin suflarea gurii Sale de la însuși Dumnezeu. Asta înseamnă că îi aparține, că e a Lui. De aceea zice: îți voi cere înapoi! De aceea apostolul Pavel zice: Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine! În tine cine trăiește?

3. Nebunia de a crede că sufletul se hrănește cu lucruri materiale. Mănâncă, suflete! Dă-i cu langoși, mici și bere! Nu, prieteni! Sufletul, care este spirit, nu mănâncă lucruri materiale, el are nevoie de hrană duhovnicească: rugăciune, Biblie, căntare, meditație, sfințire. Dacă mergi o dată la trei luni la biserică, oare cum arată sufletul tău? Așa-i că este subnutrit?

4. Să crezi că tot ce ai îți aparține. Sufletul meu, hambarele mele, recolta mea, grâul meu, viața mea, veselia mea, mașina mea, jobul eu, casa mea etc. Oare toate aceste lucruri nu sunt în administrația mea? Nu sunt ele prin mila și îndurarea lui Dumnezeu? Nu el mi-a dat sănătate să le realizez? Atunci de ce să mă laud cu ele? Le pot pierde într-o clipă!

Dar oare, dacă Dumnezeu ar interveni la revelioanele și sărbătorile și concediile noastre, ce opinie ar avea? Suma tuturor preocupărilor noastre de sărbătoare sunt incompatibile cu esența sărbătorii și hrana duhovnicească. Ce câștigă sufletul pe o pârtie de schi, sau la mare, sau prin băuturi și îmbuibare cu mâncare sau prin distracții și discoteci? Oare ce ar zice Dumnezeu ieșindu-ți înainte atunci când e sărbătoare vis-a-vis de preocupările tale?

La o analiză amănunțită și responsabilă, ce vezi în oglinda spirituală? E adevărat că s-a deviat flagrant și impertinent de la esența sărbătorii, de la glorificarea Sărbătoritului? Înapoi la esențe! Înapoi la Biblie! Înapoi la conținut! Înapoi la Dumnezeu!

Altfel, nebunia pândește la ușă minții noastre, iar cum a găsit o portiță, intră pe nesimțite și să știți- poate fi devastatoare!

Dacă este vocea unui Dumnezeu blând și iubitor între rândurile mele, ia seama!

Fratele Ion e un tip minunat. Are 67 de ani, e îmbrăcat în alb pentru că urmează să se boteze. Discutând cu el câteva minute îmi spune foarte entuziasmat despre puterea gândirii: „Levitează un metru de la pământ domnule, prin puterea gândirii! „(referindu-se la călugării tibetani). Extraordinar, domnule! Îi răspund uimit. Un metru de la pământ cu forța gândirii este foarte mult, dar vă imaginați cât de mare este puterea lui Dumnezeu, care ne va ridica la cer, preț de câteva milioane de ani lumină?

Vedeți, ne lăsăm entuziasmați de micile trucuri inventate sau pe bune realizate de oameni și săpăm asiduu după ele, timp în care neglijăm puterea miraculoasă a lui Dumnezeu. Ea se manifestă prin faptul că ne dă zilnic sănătate, oxigen, pâine, apă, acestea sunt miracolele ignorate conștient și zilnic de fiecare dintre noi. Iar El continuă să ne iubească și să ne asigure existența cotidiană.

Adevărul este că avem o nesăbuită foame după ezoterica miopie a gândirii umane și nu ne încumetăm în a pătrunde în dimensiunile ezoterice ale Împărăției lui Dumnezeu. Vă implor, vă îndemn, vă provoc, lăsați-vă copleșiți de gigantica putere a Marelui Maestru. Lăsați-vă entuziasmați, povestiți copilărește experiențele magnifice, pilduitoare și ziditoare pe care Divinul vi le revelează sporadic. Nu evitați însă nici faptul de a vă împărtăși bucuria salvării din întunericul păcatului.

Gândul are o forță extraordinară. Cu genialitate s-au realizat multe, mari minuni ale lumii, inginerii, formule, tehnologie, toate realizate cu măiestria gândirii umane. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Și nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”. Toate aceste realizări sunt geniale, dar sunt doar picături din grandiosul ocean al revelației divine.

Poți levita chiar și un metru prin disciplina rațiunii, dar te invit mai degrabă pe aripile credinței, să navigăm inter-galactic pe orbitele revelației dumnezeiești, iar la final să zburăm cu îngerii pe sferele eternității.

Au trecut sărbătorile, ne-am bucurat, am fost mulțumitor Stăpânului ceresc, dar oare am fost îndeajuns? Când am aflat că în urmă cu câțiva ani, creștini din India au mărturisit că încă se roagă pentru România, ca Dumnezeu să o scape de comunism. În contextul în care deja două decenii postdecembriste erau de când țară noastră este plasată între statele democratice ale Europei, care nu că ar duce-o mult mai bine, dar măcar beneficiază de libertate religioasă, pace și liniște.

Dacă alte popoare au acționat, ne susțineau cu ajutoare în momentele grele din istoria noastră, consider că ar fi fair-play să nu fin insensibili la necazul altora. Îmi aduc aminte în vremea copilăriei, fiind o familie numeroasă de 13 frați, cum fratele Bara Vasile din Australia, venea ca un înger cu bunătăți la noi acasă. Îndepărtatul continent australian se confruntă cu o problemă foarte gravă, stare de urgență națională din cauza focului care pare de neoprit.

Vorbim de milioane de oameni evacuați, morți, sinistrați, refugiați pe mare pentru a scăpa de văpaia infernală a flăcărilor nemiloase, care a distrus milioane de hectare de vegetației și mii de case s-au transformat în scrum. Citeam zilele aceste pe Carl F. H. Henry, care spunea că fiecare astfel de eveniment nu face decât să întruchipeze văpaia mondială a dreptei judecăți divine, de la sfărșitul iminent al vremurilor și începutul eternității.

De fapt timpul este o paranteză mică, parte integrantă în infinit/eternitate. O paranteză în care omul își alege în mod voit și conștient, destinația și existența eternă. Jertfa mântuitoare a lui Hristos jucând un rol crucial (rolul suprem) în conturarea eternității în Împărăția lui Dumnezeu.

Ce am putea noi face pentru un popor care o duce atât de bine financiar în comparație cu noi, mare lucru nu. Dar putem să ne rugăm pentru frații noștri, pentru semenii noștri, avem frați români și mulți și prieteni, să nu cadă în disperare, Dumnezeu să își întindă mână, tot ce pare imposibil pompierilor, guvernului este posibil Împăratului suprem.

Doamne ai milă de Australia! Ai milă de mame și copii! Ai milă de tații disperați! Ai milă de bunicii neajutorați! Ai milă de slujitorii deznădăjduiți!

Și mai un lucru Doamne, îți mulțumim pentru pacea și liniștea din țară noastră!

Când moare un om, e durere și doliu. Când moare un copil e și mai mare durere, dar când pleacă un sfânt și cerul suspină. Sora Dena a adormit!

Mamă a mai multor copii minunați, soție a unuia dintre cei mai relevanți învățători ai generației noastre, fratele Iosif Anca, dar și slujitoare prin darul profetic pe care l-a primit de la Dumnezeu, sora Dena slujea cu devotament Domnului. Fratele Anca mi-a fost profesor, un adevărat profesor. Într-o duminică am slujit la Betel, la invitația sa, apoi am fost invitat acasă. Aici am cunoscut-o pe sora Dena. O femeie decentă, înțeleaptă, gospodină, cu o gândire teologică profundă, mi-a dat niște sfaturi pe care le aud și acum. Ca o mamă grijulie.

Ospitalitatea a fost la înălțime. Nu mai știa cu ce să ne ospăteze și probabil dumneavoastră, apropiații, știți mai multe decât mine. Așa sunt sfinții: oameni buni; iar după ce pleacă, le simțim golul multă vreme după. Am înțeles de la apropiați că nu ar fi cârtit niciodată pentru suferința grea din ultima perioadă; era mulțumitoare lui Dumnezeu.

O încercare grea pentru Biserica Betel. După ce focul a mistuit o mare parte a clădirii bisericii, acum unul dintre păstorii bisericii trebuie să se despartă, până la răpire, de soția lui. Cu încredere, frate păstor Anca, întăriți-vă, ne rugăm pentru dumneavoastră, că mult am beneficiat și noi de slujirea adusă. Martore sunt aeroporturile, multele țări în care ați slujit neobosit, fără a zice nu.

Sincere condoleanțe și sfântă apreciere față de minunata familie Anca. Vă iubim, vă prețuim și vă vom fi alături în aceste momente de durere.

Negrul este culoarea tradițională de doliu și nu e greșit, dar poate vom purta o cămașă albă, pentru că alb este locul unde sora noastră scumpă a ajuns. Așa se îmbracă și îngerii, în alb, culoarea speranței și a luminii.

Sora Dena, la revedere!

Bună, Moșule. Sunt un orfan din țara lui Andrei. Am 9 ani și am fost abandonat la maternitate de mama mea pentru că un tip a refuzat să mă recunoască, cică ar fi trebuit să îi spun tată, dar nu a fost vrednic. Tocmai ce au trecut sărbătorile și privesc îngândurat la ambalajele bunurilor pe care mi le-ai adus de sărbători. Am o rugăminte la tine, ba chiar mai multe rugăminți.

1. Spune-i doamnei învățătoare că am fost așa fericit ultimele două săptămâni. Am învățat colinde, am făcut joc de rol, ne-a îmbrățișat pentru pozele încărcate pe faceboock. Spune-i dragă moșule că aș fi și mai fericit dacă măcar 10 minute pe săptămână ar petrece doar cu mine. Că în timpul anului, dacă unul greșește ne face să ne simțim toți tâmpiți. Spune-i doamnei și domnilor profesori că așa frumos s-au comportat când clasa era plină de părinți, nu ne-a jignit, a fost îngăduitoare când ne-am uitat rolul. I-am văzut în ultimele săptămâni pe domnii profesori foarte ocupați și stresați ca totul să iasă bine. Oare pentru binele nostru sau pentru imaginea lor? Au petrecut așa mult timp cu noi, au fost afectuoși, ne-au îmbrățișat, am colindat, au zâmbit… Spune-le dascălilor noștri să rămână așa până la sfârșitul anului.

2. Te mai rog să mergi și la domnii primari din țara lui Andrei, care ne-au adus un cadou în valoare de 15 lei, spune-le că am fost foarte fericiți și că în fiecare an ne aduc aceste cadouri, dar mai spuneți-le că am vrea să facem sport ca toți copiii normali din lumea asta. Avem nevoie de un teren, de o sală, de resurse didactice, de infrastructură școlară. Nu ai putea să mergi tu, moșule, cu această scrisoare la ei?

3. Spune-le părinților care au copiii acasă și care sunt colegi cu mine, că îi văd foarte triști pe copiii lor. Când trece vacanța mi-au spus că părinții uită că au copii, au joburi, afaceri, și îmi povestesc colegii că a fost ca în rai în seara de colindă, cadourile de sub brad, mâncarea, jocurile, dar îi văd pe colegii mei (care au părinți) mai nefericiți decât mine, care nu am. Spune-le, rogu-te, părinților să nu uite că au copii, să se joace cu ei, să râdă, să construiască puzzle și Lego City, că în curând vor crește mari și nu vor mai avea nevoie. Atunci vor regreta amarnic fiecare clipă pierdută pentru lucruri de nimic.

4. Te-aș mai trimite moșule într-un loc periculos, la politicieni. Spune-le că frumoase mesaje ne-au dat de sărbători: Să trăim bine! Să fim fericiți! Să fim bucuroși! Dar spune-le că ne este frig, suntem zeci de mii de orfani fără apărare, ținta proxeneților, dispărem și nimeni nu ne caută, suntem triști, ne iubiți, nefericiți, singuri și flămânzi. Spune-le să ne apere, să ne arate că le pasă de noi, să ne mai șteargă niște lacrimi.

5. Mergi te rog și la biserici, care ne iau cu asalt de sărbători, apoi 360 de zile uită că existăm. Spune bisericilor că însuși Dumnezeu este apărătorul orfanilor. Spune-le că avem nevoie de o coajă de pâine în fiecare zi. Vin în echipe și își fac poze cu noi, ca mai apoi să le încarce pe Insta, urmărind like-urile și inimioarele altora, iar noi, a doua zi, suntem iar flămânzi și nimeni nu ne aude. Nimeni nu ne mai vede. Spune bisericilor că suntem vii, că avem inimă și sentimente. Cum ne vor chema la biserică atunci când vom fi mari? Să nu se mire că venim doar la Crăciun și la Paști… Ei ne-au învățat așa, că doar atunci și-au adus aminte de noi.

La final, moșule, știi ceva? De fapt, nu am încredere în tine deloc. Toți aceștia la care te-am rugat să mergi, îmbracă nonșalanți hainele tale, să ne spună că ești bun. Bun la ce? Pe mine, sincer, nu m-ai impresionat. Rămân cu Dumnezeu care mă iubește, îmi dă aer și pâine, nu doar de Crăciun, mă îmbracă în iubirea lui, îmi zâmbește zilnic și îi simt căldura îmbrățișării.

Du-te moșule, la politicienii tăi, rămâi cu filantropii și postacii tăi, împrumută-le costumul tău în fiecare an și nu se vor schimba niciodată. M-am lămurit cu tine moșule, eu vreau să rămân cu Isus. El este singurul care alină durerile mele. Tu nu ai făcut decât să îi confiști sărbătoarea și ieslea și să mimezi mila lui în cursul unei seri, dar El rămâne același Hristos pentru totdeauna.

Cu multă dezamăgire față de tine, moșule, și de cei cărora le împrumuți haina o dată pe an, al tău abandonat orfan după Crăciun, un fiu, un anonim din țara lui Andrei.

Alfred este un tip interesant. Un om cuminte, gospodar, politicos, nu a fost căsătorit niciodată. Suntem chemați la spitalul cu mai multe speranțe de moarte decât de viață, pentru a vorbi cu el. Personalul de aici este unul de excepție, cu multă amabilitate și ne primește cu dragoste de fiecare dată. Noi ne rugăm și pentru ei, au nevoie de multă răbdare. Întâlnim un om la 50 de ani, cărunt, uscățiv, cu ochii fără pic de culoare și cufundați timizi în cap, cu o problemă foarte gravă la plămâni. Stăm de vorbă cu el câteva minute, ne aprobă elegant, dar se citește pe chipul lui o nelămurire și lipsă de interes pentru nou. Am vorbit câteva minute cu el, m-am rugat și l-am lăsat în grija apropiaților lui meditând la veșnicie. Era vineri la amiază.

Duminică la orele 13 ne prezentăm din nou la patul lui. Alfred este mai puțin transparent ca prima dată. Începem discuția cu el, povestim despre puterea miraculoasă a lui Hristos. Îi citesc versete din Biblie, acceptă, plânge, am avut o părtășie minunată. În final îl întreb dacă este pregătit și dacă dorește să își predea în totalitate viața în mâna lui Dumnezeu. Își adună puterile pe care le are, se străduiește cu mare efort să vorbească, apoi ne spune franc: „Nu sunt încă hotărât să mă botez!” M-am întristat. Este atât de evident că nu o mai duce mult, dar se împietrește. În final îi spun: „Vă las să vă mai gândiți, dar să știți că nu vă pot lăsa săptămâni sau luni. Peste două zile vin la dumneavoastră”. Îmi aprobă întoarcerea. Îl îndemn hotărât să nu accepte boală și să ceară de la Dumnezeu vindecarea.

A trecut ziua de Luni, e marți(seara de colinde), mâine după program urma să merg la Alfred. Simțeam că ceva nu e în ordine. Fiind pe telefon văd o notificare de la sora T. O soră minunată care ne-a făcut legătura cu el. „Alfred a murit!”. Îmi plânge inima în mine! Mă doare! Noi am fost să îl mărtirisim în vederea botezului, pentru care nu a votat cu refuz, doar cu amânare. În urma noastră a venit moartea, care din păcate nu a mai cerut acordul lui, a executat cu exclusivitate votul lui Dumnezeu. La 30 de minute după ce el a plecat spre alte emisfere, ajunge un grup de colindători, care cântă magnific, dar Alfred nu îi mai poate auzi. E târziu, afară e frig și plouă, iar inima lui Alfred a încetat să mai bată!

Sora T. Ne spune că după ce noi am plecat Duminică, el a plâns, semn al cercetării divine. Asta mă face să mai trag nădejde. Mai ales că în urmă cu un an de zile, același Alfred era bolnav. Foarte bolnav! Paralizat pe partea dreaptă. Au venit niște frați slujitori de la Pecica, după ce i-au făcut ungerea cu untdelemn( o lucrare biblică, practicată de apostoli în vederea vindecării), Alfred a fost dus împreună cu frații până în stradă în căruciorul cu rotile, iar la întoarcere a venit pe picioarele lui.

A experimentat minunea lui Dumnezeu pe propria piele. A acceptat că Hristos a murit pentru păcatele lui. A rămas în meditație plângând. Nu a apucat botezul, dar Dumnezeu e la ușa raiului. Ideal ar fi să respectăm poruncile mântuitoare ale Bibliei. Începând cu Marcu 16:17 cine va crede și se va boteza va fi mântuit, iar cine nu va crede va fi osândit. Să fim ageri câtă vreme ne putem exprima și decide, oricum, firea ne spune că se apropie și un prea târziu.

Astăzi eu decid veșnicia împreună cu Dumnezeu prin credința în jertfa lui Hristos, mâine s-ar putea ca moartea să decidă veșnicia departe de Dumnezeu, sau nu.

Alege, dar cu multă chibzuință! Hristos merită întotdeauna DA!