Am încercat să sap după semnificația numelui Cozma. In greaca veche „kosmos”, cuvânt de la care derivă numele propriu Cozma, avea doua sensuri: „ordine” si „ornament, podoaba”. Primul dintre acestea este continuat de actualul „cosmos”. Al doilea sens al lui „kosmos” s-a pastrat in derivatul cosmetic. Dacă citești semnificația numelui, cu siguranță Dumnezeu a împodobit, a ornamentat cu har divin un caracter smerit și de o modestie rară, așa cum îl știm noi pe Cozma. Așa a hotărât Bunul Dumnezeu să-l hăruiască pe slujitorul lui.

Cozma Gavrilaș, înainte de orice, a fost un Om. Îl cunosc de 20 de ani, înainte chiar ca fratele său, George Gavrilaș, să îmi devină păstor. Chiar mai mult, George a fost omul care m-a susținut în ce privește slujirea. Niște oameni slujitori, cu părinți slujitori. Revenind la Cozma, este omul care a trecut pe vârful picioarelor pe pământul acesta gălăgios. Nimeni nu l-a văzut certându-se cu cineva, nu i s-a auzit glasul pe ulițe. Ultima dată când m-am întâlnit cu el era în fața farmaciei din Agrișu Mare (satul lui natal). Era cu o bicicletă folosită pe post de baston, de care se sprijinea în deplasarea lui lentă spre casă. Spre casa pământească mergea încet, dar se pare că spre casa eternă s-a cam grăbit. De fapt nu a făcut decât să strige „prezent” la linia de final. Am vorbit câteva minute cu el, nu știam că va fi ultima noastră convorbire. Lăsați o vorbă frumoasă și dulce în urmă, că nimeni nu poate garanta că nu va fi cea din urmă.

Cozma a fost un om simplu și discret. Așa cum Mihai Eminescu îl descrie pe Mircea cel Bătrân: „Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port”. Un om discret, modest, serios, un creștin adevărat, pe care strălucea atât de proeminent chipul lui Hristos. Așa îl știm noi pe Cozma. Era fascinant să schimbi câteva cuvinte cu el, după o zi agitată, stresantă; simplul fapt că te strângea cu mâna lui uscățivă de mână, dacă mai și ascultai vocea lui călduroasă, era ca o teleportare în veșnicie.

Nu a lăsat o văduvă în urmă, pentru că nu era căsătorit. Nu a lăsat nici orfani. Nu a lăsat nici vreo carte scrisă, dar a lăsat un nume bun. Dar a mai lăsat ceva, a lăsat o vioară, pe care atunci când o punea pe umăr și înclina urechea stângă spre ea, vedeai un sfânt care se închină cântând, iar notele curgeau ca un tril angelic. Aceasta era adevărata închinare.

Când Cozma începea cu vocea lui atât de caldă și adesea slăbită, dar vie și plină de viață duhovnicească- și dacă stâncă în pustie erai, asemenea stâncii lovită de Moise, era imposibil să nu lăcrimezi. Când începea să cânte cântări ca: Preaiubitul meu e unul fără seamăn pe pământ sau Suferință, școală sfântă, cerul se deschidea asupra lui și timpul se oprea în loc.

Ai plecat, prietene și frate Cozma! Devreme! Poate prea devreme! Tu ai ajuns mai repede la destinația finală, pe care noi o credem, o predicăm și o așteptăm. Ca să citez din repertoriul lui Cozma, el a mers la Preaiubitul lui, promovând și școala sfântă a suferinței.

Toți cei care l-ați cunoscut și care sunteți mulți, învățați de la Cozma blândețea, bunul simț, decența, discreția, smerenia, simplitatea și viața hristologică practică. Puteai să mai trăiești, frate drag. Și dacă o sută de ani trăiai, nimeni nu ar fi fost deranjat de viața ta atât de discretă. Dar Dumnezeu ți-a rânduit să trăiești doar jumătate de sută.

Frate Cozma, tu ai ajuns la odihnă, noi mai avem a lupta cu înverșunare. Tu ai învins taurul firii pământești, noi încă suntem în război deschis cu el. Tu l-ai biruit pe diavolul, care nu mai are putere asupra ta, pe noi încă ne mai necăjește zilnic. În concluzie, e mai ferice de tine. Ești în siguranță în prezența lui Dumnezeu. Așteaptă-ne! Mai e puțin!

Aici găsim una dintre cântările sale pline de har:

99,9 % din comunicarea iubirii se face fără vorbe!

[4]Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
[5]nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,
[6]nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
[7]acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. 1 Corinteni 13:4-7

Trebuie să vorbim. E chiar recomandat dialogul în familie, dar unul al epitetelor, vorbelor dulci, încântătoare, frumoase și pline de afecțiune. Acesta este singurul accept al dialogului în sănătatea unei relații. Atat în aspectele asupra cărora cădem de acord, cât și atunci când vedem lucrurile diferit. Bun! Și ce să facem în restul timpului, dacă nu ne înțelegem? Iubiți-vă!

1. Afecțiune. Arătată în toate formele ei. Lipsa afecțiunii în viața de familie inhibă, crează confuzie, frustrare și dezechilibru emoțional. Afecțiune se arată pur și simplu, fără prea multă teorie. Dumnezeu a rânduit ca noi să ne căsătorim spre mângâierea și confortul celuilalt. Prea multul nostru egoism generează preamulta noastră lipsă de afecțiune și insensibilitate față de celălalt.

2. Îmbrățișarea. Sociologii vorbesc despre faptul că o îmbrățișare de câteva secunde este mai eficientă ca o ședință de o oră la psiholog sau consiliere spirituală. Îmbrățișați-vă cât mai mult și cât mai des, vorbesc de viața de familie. Un copil are nevoie de minim 14 îmbrațișări pe zi să se simtă iubit. Dacă o soție ar avea nevoie de zece îmbrățișări pe zi, atunci un bărbat de doisprezece:). Noi, bărbații, suntem mai alintați din fire. Nu aveți voie să ieșiți din casă fără să vă îmbrățișați, nici să intrați în casă fără să vă îmbrățișați. Îmbrățișarea este un ingredient obligatoriu în prepararea iubirii, ca sarea în bucate sau mierea în ceai;)

3. Respect. Acopere totul. Un partener umilit, criticat prea des, disprețuit, necomplimentat, jignit, se poate transforma într-un dușman conjugal. Folosind brutalitatea și violența fizică și verbală, află că îți construiești acasă un partener care abia așteaptă să pleci de acasă, și ești ca o pacoste pentru el când te apropii de casă. (Sunt mărturii pe care le-am cules de pe teren. Și credeți-mă, sunt multe!) Lipsa de respect față de partener arată lipsa de educație și bun simț a ta, respectul față de soț/soție arată respectul față de tine însuți în primul rând. Un om care se respectă nu-și va jigni niciodată partenerul. Greșești? Cere iertare! Ți s-a greșit? Acoperă cu iertare!

4. Umor. Nu omor! UMOR. Studiile arată că relațiile care nu sunt piperate cu zâmbete și umor sunt cele mai nefericite. Nu fiți acri, posaci, încruntați. Fiți veseli, fericiți, încântați, zâmbitori, folosiți glumițe inteligente, acestea vor presăra arome exotice peste relațiile voastre. Nu vă pierdeți niciodată abilitățile de a fi copii, de a vă juca, de a vă lăsa uimiți, de a reacționa cu wow! Arătați vitalitate, eleganță și bun simț. Tocmai m-am întors din Italia. Sunt incredibili italienii ăștia. Sunt oameni cu zâmbetul pe buze, călduroși, glumeți, plini de viață. Noi românii parcă suntem cu capul plecat și crispați chiar și când ne merge bine, nu doar când ne-a omorât vulpea șapteșpe găini.

5. Entuziasmul. Dragostea se bucură de adevăr. Unde e fals și minciună e neîncredere și nefericire, iar iubire adevărată niciodată! Aristotel spunea că entuziasmul este fundamental în obținerea de rezultate cu succes. Cu atât mai mult în căsnicie. Anemia emoțională, plictiseala și lenea pot dăuna grav vieții de cuplu. Arătați-vă entuziasmați, energici și plini de viață atunci când sunteți acasa. În general omul arată energie și vitalitate la locul de muncă față de niște străini, iar familia îl știe doar obosit, ramolit, nervos și lipsit de cheful vieții. Creați cadrul în care copiii și partenerul de viață să vă descopere bucuria, zâmbetul, energia și buna dispoziție. Sunt recomandate cât mai multe acțiuni, jocuri, activități comune cu toată familia. Dragostea se bucură.

6. Nu invidiază. Dragostea nu pizmuiește. Nu mai are ce, nici de ce. Atâta timp cât în familia mea este un colț de rai, ce să mai invidiez, un ciob de iad? Când soția mea este cea mai frumoasă pentru mine și copiii și casa și sunt mulțumit și mulțumitor lui Dumnezeu, invidia este anihilată și fără sens.

7. Rugăciunea. Pentru că Dragostea este Dumnezeu însuși, nu putem vorbi de dragoste fără a include pe Dumnezeu în formula ei. Momentele petrecute în rugăciune împreună cu cele mai dragi ființe, aduc cea mai minunată variantă a fericirii. Pentru că rugăciunea te face mai bun, îți ceri iertare, ierți, primești răbdare. Rugați-vă în fiecare seară. Dacă fiecare familie ar proceda așa, ar intra avocații matrimoniali în faliment, pentru că nu există problemă care să crească atât de mult pe parcursul unei zile, încât să nu poată fi rezolvată seara. Dar dacă ne rugăm o dată pe lună și tot la fel de „des” ne și cerem iertare, normal că problema se amplifică si nu o mai rezolvă decât tribunalul. Dar tribunalul o rezolvă sacrificând familia, ori Dumnezeu rezolvă problema fără a leza în vreun fel familia, ci dimpotrivă, o face mai puternică.

8. Sincerite. Nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr. În rețeta iubirii adevărate nu există otrava păcatului sau a minciunii, care e tot mare păcat. Iubirea adevărată se bazează pe sfințire, sinceritate, transparență și bun simț. Minciuna este ciuma care aduce după sine cutremurul care poate distruge căsnicia, dacă nu există îndreptare.

9. Încredere. Crede totul. Dragostea nu va obliga pe nimeni să jure sau să ceară dovezi și martori. Dragostea care este curată comunică verbal prin „da” și „nu”. Fără a cere blesteme și juruințe. Ea crede. De ce? Petru că e sinceră și știe pe cine are lângă ea, dar mai știe și ce este în inima ei. Încrederea în partener îi va mări foarte mult stima de sine, iar omul în care ai încredere este mai fericit, hotărât, determinat, iar rezultatele vor tinde spre foarte bine.

10. Modestie. Dragostea nu se umflă de mândrie, nu se laudă, nu se poartă necuviincios. Oricât de bine i-ar merge iubirii, niciodată o persoană iubită nu se va lăuda singură. Un om lăudăros este acel om flămând de apreciere și complimente, care cerșește atenția asupra propriei persoane prin lăudăroșenie de sine. Compensează prin asta ceea ce partenerul nu îi oferă. Dragostea adevărată nu conține vulgarități. O persoană se vede de la o poștă dacă este iubită sau nu după îmbrăcăminte. O femeie lasciv îmbrăcată spre exemplu, este flămândă de atenție, apreciere și iubire. Iar în public se va echipa ca atare. Oricât de fericită ai fi, nu te lăuda. Cine e neiubit se afișează în public, în realitate sau virtual.

Dacă vom citi și împlini cu atenție ceea ce am punctat mai sus, partenerul va rămâne fără replică, fără cuvinte. Deci dragostea se vede în fapte, în gesturi, tandrețe, eleganță, afecțiune, rugăciune, bun simț. Dragostea se demonstrează. Dacă nu se demonstrează, atunci relația va conține 99,9% cuvinte, dar jignitoare, înjurături, strigăte, urlături, trăznete și fulgere, umilințe, violență, conflicte și faliment.

Haideți să revenim la definiția reală a iubirii. Cea izvorâtă din Dumnezeu. Și vom avea familii mai puternice, mai vii, mai fericite și în consecință o biserică și apoi o societate mai puternică.

Ați fost Duminică la biserică? Întreb copiii claselor I și a II-a. Unii au răspuns Da, alții Nu. Apoi am încercat să aflu niște motive pentru care nu au fost la biserică elevii. Unul într-un fel, altul în alt fel. Fiecare în mod aproape rușinat încearcă să ticluiască scuzele lor, la fel de puerile.

Unul dintre copii m-a impresionat în mod special. „Domnu’, eu nu am mers la biserică pentru că s-a îmbolnăvit bunica”. „Dar părinții tăi? De ce nu ai mers cu ei?” Face o pauză suspectată de meditație, apoi zice cu aere de om mare: „Ei nu au vreme de biserică domnu’. Ei cu piața, picnicul. Dacă nu mă ia bunica, eu nu pot să merg, e bolnavă acum, dar când se face bine o să merg”.

O ador pe bunica asta. Sper să se facă bine cât mai curând. E bunica ce reușește a ține în viață bisericile pline de igrasie ale satului românesc. Din nefericire, partea activă a bisericii practicante este formată din pensionari bătrâni, care în vacarmul războiului tehnologic, reușesc cu greu a mai smulge câte un nepot din casa părinților, prea ocupați cu prea multă activitate seculară.

Privesc cu foarte mare îngrijorare viitorul, plecând de la această formă de interes sau mai degrabă dezinteres, ce se întinde ca o plagă națională. Când vor pleca din bordeiele lor, aceste bătrânele vor lua cu ele în mormânt și biserica. Vor mai rămâne doar liliecii și porumbeii și podurile pline de viespi.

Odată cu acest fenomen, se va înțelege în sfârșit că biserica înseamnă oameni, mădulare vii în Trupul lui Hristos, iar nu pietre și tablă zincată. Stimați părinți! Mergeți la biserică! Duceți-vă copiii la altar! Învățați-i respectul față de Dumnezeu! Spuneți-le că sunt veșnici! Că au suflet! Că sunt după Chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Învățați-i să își hrănească și sufletul! Ei nu au independență volițională. Ei nu pot merge singuri, ei (copilașii) trebuie duși la biserică. Trebuie să fie stimulați, încurajați și determinați la acțiune. De aceea, responsabili pentru ei și viitorul lor suntem noi adulții, părinții, tutorii lor.

Dă Doamne sănătate bunicilor, nepoților, dar mai ales părinților, care au cele mai multe resurse pentru slujire și implicare. Altfel vom avea un efectiv neputincios format din bunici prea bătrâni să mai impresioneze și nepoți prea fragezi pentru a resuscita ceva. Ne facem timp pentru multe, mai puțin pentru suflet. Avem o biserică și bătrână și bolnavă și la fel de neputincioasă. Gândiți-vă că părinții de astăzi sunt bunicii de mâine. Întreb: oare vor mai ști drumul spre biserică copiii copiilor noștri?

Avem speranțe. Credem. Așteptăm o trezire spirituală. Pare imposibil. Știu. Dar e dreptul fiecăruia la speranță.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2963249343749987&id=1933569346685999

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1303810933112929&id=1933569346685999

Ei sunt un neam care și-a pierdut bunul simţ Și nu-i pricepere în ei. Deuteronomul 32:28

Sunt niste cuvinte aspre rostite de însuși Dumnezeu împotriva poporului evreu. La o analiză mai atentă a afirmațiilor vom observa cauza care Îl determină pe Creator să îi clasifice astfel.

Poporul se află într-o stare de apostazie, indiferență, nepăsare, ignorând toate intervențiile miraculoase la care au fost martori până acum. Un ateu e mult mai puțin vinovat decât ei, care au cunoscut și văzut cu ochii lor mâna lui Dumnezeu. Versetul 32 explică pe undeva cauza: „vița lor este din sadul Sodomei”

Privesc îngrijorător spre generația noastră, unde se observă o mare criză a bunului simț. Se vede la școală, în tramvai, în familie, căsnicie, în trafic, politică, televiziune, practic pe toate palierele societății se promovează vulgaritatea și superficialitatea. Ca o cauză generală se poate sublinia promovarea agresivă a non-valorilor. Televiziuni de scandal, reality-showuri care promovează valori necreștine și cu deficențe mari de bun simț.

Școala românească s-a născut în mod instituționalizat în curtea bisericii, iar acum promotorii de la nivel înalt ai învățământului, chiar și la cote internaționale, luptă cu înverșunare să împingă pe Dumnezeu din curtea școlii. Dar miza este bineînțeles cucerirea minților celor nevinovați și mici(a copiilor)

Dumnezeu leagă în acest pasaj deficitul alarmant al bunului simț, de coerența intelectuală: și n-au pricepere în ei. Da, acuratețea intelectuală este direct generatoare de simțiri cumpătate, iar lipsa înțelepciunii izvorâte din Dumnezeu, redă o generație de neoameni nepricepuți, nemanierați, necreștini.

Pentru cunoașterea înţelepciunii și învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii;
Pentruntru căpătarea învăţăturilor de bun-simţ, de dreptate, de judecată și de nepărtinire;
Ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoștinţă și chibzuinţă. Proverbele 1:2-4

Aici este cheia. În citirea Sfintei Scripturi. Aplicarea ei în trai ca stil de viață. Aceasta este șansa generației noastre. Câtă vreme vom sta departe de Biblie, vom avea o țară de criminali, bătrâni călătorind în picioare în tramvaie și tineri cu șapca întoarsă în spate și cu căștile în urechi stând jos, părinți umiliți de proprii copii, profesori agresați, politicieni corupți și biserici goale.

Înapoi la Biblie! Înapoi la valori! Înapoi la bunici! Înapoi la biserică! Înapoi la normal! Înapoi la Dumnezeu! Și vom avea șanse să reprindem din urmă bunul șimț pe care l-am cam izgonit din viața noastră în ultimele decenii.

Am speranțe. Cred. Aștept cu nădejde schimbarea.

Întâmplător deschid știrile pe un anumit post TV. O domnișoară reporter călătorește în mașina personală a Ministrului Apărării Naționale. În filmul documentar prezentat, cu modestie și seninătate în priviri, domnul ministru descrie puțin detalii din slujba sa ca înalt demnitar de stat.

Este întrebat dacă mai are timp de studiu: ” Da, destul de puțin, dar îmi rămâne”. „Ce cărți citiți?”. Întreabă reporterița. „Biblia este preferata mea”. „Aveți un text preferat?”. „Da: Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra. Psalmul 37:5. „Mai aveți un text preferat?” „Da. Nu te socoti singur înțelept!” Sfat dat de cel mai înțelept om de pe pământ.

De curios am dat un search pe Google; să știți că am rămas impresionat de CV-ul său. Are ani de școală poate cât am eu de viață. Iar la publicații, are câteva cărți scrise, poate că unii într-o viață nu reușesc nici să citească ce a scris dumnealui. Cu toate acestea, domnul Gabriel-Beniamin Leș citește Biblia. Felicitări, domnule ministru! Sincere și prețioase felicitări! Așa fac oamenii mari. Cele mai de seamă personalități ale istoriei au citit Biblia, au fost oameni temători de Dumnezeu.

Aud tot felul de pigmei atât dpdv social, cât și spiritual și intelectual. Că Biblia e scrisă de oameni, că nu cred în Dumnezeu, că nu cred în nimic, etc. E specific piticilor și anonimilor istoriei această filosofie. Dar pentru un domn ca Ministrul Apărării Naționale nu e prea deplasat să citească Biblia. Pe lângă statura impozantă și curăția din privirile sale, valoarea acestei personalități e evidențiată de respectul față de Dumnezeu.

Un om cu frică de Dumnezeu este cel mai curajos în raport cu cei mai de temut oameni.

Când la conducerea Ministerului Apărării Naționale- ai un om la conducerea căruia se află Preasfinția Sa, Dumnezeu- poți să afirmi că ești apărat la cel mai înalt nivel.

M-ați impresionat, domnule Gabriel-Beniamin Leș! Sunteți un exemplu pentru cei care se cred șmecheri prin faptul că nu deschid niciodată Biblia. Dar și pentru cei mici, care își evidențiază și mai mult micimea, ignorând Cuvântul lui Dumnezeu.

A trimis îndată un ostaș de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostașul de pază s-a dus și a tăiat capul lui Ioan în temniţă,
l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, și fata l-a dat mamei sale. Marcu 6:27-28

O farfurie scumpă. Cea mai scumpă farfurie din lume, pentru că are capul celui mai mare om născut din femeie, omul Ioan Botezătorul. Da, întotdeauna pe capul sfinților și al eroilor se pune un preț scump. Dalila a primit aproape trei milioane de dolari pentru capul lui Samson. A murit cu ei în poșetă. Iuda a primit 30 de arginți pentru capul lui Isus, prețul pentru ogorul sângelui. I-a aruncat în Templu. Iar românii au primit câte o bere și un țap de țuică de fiecare de la turci pentru capul lui Mihai Viteazul. De atunci România cam tot fără cap e.

Imaginați-vă tabloul. Un cap tăiat recent. Cu sânge închegat în jurul jugularei, de culoare vișiniu închis. Niște plete negre ca pana corbului care atârnă pe lângă farfurie îmbibate în sânge. Ochii ieșiți mult din orbită. Limba scoasă afară, de o culoare vânăt înfiorător. O mustață și o barbă pline de urme de sânge închegat. O farfurie de arcopal sau aur mânjită toată cu dâre de sânge al unui om uscățiv și mai tot timpul flămând, pentru că Ioan postea mult, iar de câteva zile era și în temniță. Cât de sadică poți fi, Irodiada, să preferi acest tablou!

Lumina, când se aprinde în întuneric, omul mânjit, fie se spală, fie stinge lumina. Irodiada, căreia îi plăcea viața și cloaca păcatului în care se scălda, preferă a doua variantă, chiar dacă se lasă cu vărsare de sânge. Sunt convins că te va blestema în față! A spus Satana lui Dumnezeu, pariind pe Iov. Dar nu a făcut așa Iov, pentru că celui neprihănit îi răsare o lumină chiar și în întuneric. Ioan moare destul de fraged, dar rămâne în capul listei celor mai mari oameni ai planetei, pentru că și în fața morții rămâne drept. „O dată mor, de aceea vreau să mor în picioare”, spunea un general de armată.

Poftă bună, Irodiada! Să nu credeți că a mai avut vreo noapte liniștită și întreagă, această nedoamnă, toată viața ei. Nevinovăția sfântului Ioan a accentuat și mai tare vina ei. Să nu crezi că vei putea avea altă soartă câtă vreme decapitezi sfinții lui Dumnezeu. Cum se decapitează un sfânt astăzi? Prin calomnie, vorbire de rău, injurii, lipsă de supunere față de cuvânt, acuzare pe nedrept, jignire, neadevăruri spuse despre el, condamnare pe nedrept. Stop Irodiada! Destui sfinți ai decapitat! Poate că ești frate sau soră cu Irodiada. Poate că ai stat la taifas și bârfă cu ea. Poate că ai încuviințat moartea unui sfânt. Cea mai mare pedeapsă pentru tine, Irodiada, cât și pentru prietenii tăi este să trăiești mulți, mulți ani, iar la fiecare zi a ta să ți se ureze: La mulți ani….fericiți!

Acum ești sigură că nu mai vorbește Ioan. Dar nu sunt la fel de sigur că vorbele lui nu îți este îngăduit să trăiești în incest și preacurvie, în păcat și imoralitate, nu le auzi și astăzi. Acestea nu le vei putea face să tacă în conștiința ta, nici până la adânci bătrâneți. Totuși mai e o șansă pentru tine, nedoamnă Irodiada. Dacă vei avea harul să te întâlnești măcar o clipă cu verișorul primar al nevinovatului pe care l-ai devorat fără milă și fără scrupule. Dacă vei sta o clipă de vorbă cu Isus, cerându-ți iertare, ai avea șansa eliberării de catastrofa conștiinței tale. Toate coșmarurile ți s-ar șterge de pe cortex. Altfel, viața lungă va fi cea mai mare condamnare pentru tine, iar veșnicia o va pecetlui.

Sfinții nu se răzbună. E suficient să îți ureze, stimată nedoamnă: poftă bună! Și La mulți ani! Cu cât sunt mai mulți, cu atât mai rău pentru tine. Totuși, doamna Irodiada, caută pe verișorul lui Ioan Botezătorul. Doar Isus te poate elibera de drama sângelui vărsat, care apasă pe conștiința ta, ca petele de sânge de pe cearșaful personajului feminin din romanul lui Dostoievski. Pentru că nu există crimă fără pedeapsă.

Dacă nu vii la Isus, vei rămâne doar cu poftă bună și la mulți ani…nefericiți!

Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei. Galateni 5:24

Dacă tot ai luat această sfântă decizie, de a răstigni firea pământească, atunci las-o acolo că stă bine! De ce ai tendința morbidă de a o dezgropa? Sau ai uitat câte necazuri ți-a făcut pe vremea când trăiai după îndemnurile ei? Dacă amintirile sunt atât de dureroase, gândește-te ce ar însemna o recidivă din partea ei!

„Doamne, fă să țină cuiele! Doamne, fă să țină cuiele!” Se ruga un frate cu un fel de disperare.

-Ce ai, măi frate? Îl abordează vecinul de bancă din biserică.

-Cum, zice acesta, am răstignit firea pământească, iar acum mă lupt cu ea că vrea să se smulgă de pe cruce. Vrea să se sustragă de la pedeapsă.

Cam despre asta este vorba. Foarte mulți „creștini” și-au răstignit fiara firii pământești în ace de siguranță. La fiecare mic scurtcircuit relațional se smulge de pe cruce. Fraților, răstigniți firea cu piroane de 125 cm. Să iasă prin partea cealaltă a crucii. Apoi îndoiți-le prin dos.

Prea ne sare muștaru’, prea multă efervescență și abordare vulcanică, prea mulți nervi deversați într-o inimă rea și necredincioasă, prea multă iuțime și mânie și răbdare de paie. Asta pentru că firea ta veche e răstignită în ace de siguranță. Când circumstanțele îți sunt nefavorabile, atunci apelezi la serviciile ei: minciună, vorbe de ocară, compromis. Grijă! Mare grijă! Atât de ușor se poate întina cugetul, apoi ai nevoie de o viață să dregi leziunile.

Nu dezgropa cadavrul firii pământești! Ai început în Duhul alergarea ta? Continuă în Duhul, nu în firea pământească. Nu îți este de nici un folos. La fiecare electroșoc, în loc să pui genunchii la pământ, iei lopata și începi a dezgropa la cadavrul firii pământești pentru a te putea răzbuna. Este cea mai neînțeleaptă decizie. Renunță la ea! Lasă-te prelucrat de Duhul lui Dumnezeu prin răbdare, înfrânare, îndelungă răbdare. Lasă omul nou regenerat prin Duhul și puterea Evangheliei să te edifice, să te asemene cu Hristos. Lasă-te asimilat Împărăției lui Dumnezeu. Lasă neprihănirea ta să o întreacă pe a cărturarilor și a fariseilor, ca să fii fiu al Tatălui ceresc.

Oricum e moartă în păcat. Nu mai spera la reînviere. Lasă morții tot ce este mort. Acționează cu bunătate și neprihănire, ca nu cumva să te trezești săpând la deshumarea firii pământești.

Fii înțelept!