Încrederea lui este zdrobită, și sprijinul lui este o pânză de păianjen. Iov 8:14

Pânza de păianjen, este suficientă pentru a prinde o muscă, un țânțar, un fluture sau orice insectă minusculă, care ulterior devine masa păianjenului. Așa a lăsat Creatorul pentru această vietate care ne sperie copiii și își țese capcana inclusiv în unghiul pereților din casa regală și a palatelor împărătești.

Țesută într-un mod misterios și cu o inginerie milimetrică, pânza de păianjen rămâne o excepțională capcană pentru vietățile inocente care îi pică victimă. Nici pe departe nu ar trebui să aibă victime umane.

Dacă privim în contextul versetului citat, neprihănitul Iov, vorbește despre oamenii care îL părăsesc pe Dumnezeu. Omul care se încrede în sprijinul omului, încrederea lui este ca o pânză de păianjen. E șubredă, e naivă, e ineficientă, e oarbă, e zadarnică.

Nu vă încredeți în cei mari, spunea psalmistul. Ce înseamnă asta? Continuă tot el, o nimica sunt fiii oamenilor! Psalmul 62:9
Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puși în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai ușori decât o suflare. Merită să îți ancorezi speranțele în cuiul neputinței lor? Merită să le faci statuie? Merită să te bazezi pe vorbele lor? Cu siguranță Nu!

Stimați conmuritori! Nu vă lăsați înșelați de retorica umană! Orice promisiune: politică, medicală, socială, filosofică, toate sunt o deșertăciune. Nu părăsi pe Dumnezeu pentru niciuna dintre ele, sunt ancore din pânză de păianjen. Prea luăm de sfânt ce zice doctorul și ne jucăm de-a legea lui Dumnezeu. Prea ne lăsăm prostiți de filosofiile seculare, care nu țin decât un număr de ani și ignorăm zilnic Sfânta Scriptură, Cuvântul vieții și ancora eternității noastre. Prea ne lăsăm driblați de campaniile politicianiste și ignorăm cu voia promisiunile lui Dumnezeu.

Este vremea să ne trezim! Să tăiem toate ancorele din pânză de păianjen, și să ne ancorăm încrederea noastră numai și NUMAI în Dumnezeu. Atunci vom putea speră la arborarea steagului biruinței. Cântecul cu pânză de păianjen care ține 1,2,3……10 elefanți, este doar o metaforă puerilă a copilăriei, dar nu faceți din asta filosofie de viață, că ajungeți la suicid.

Ai fost dezamăgit de oameni? Te simți trădat de apropiați? Ți-ai pierdut încrederea în neamuri? Te-ai dezgustat de colegii tăi? Nu dispera. Este modul prin care Dumnezeu a îngăduit să ți se taie ancorele din pânză de păianjen. Să nu crezi că vei rămâne suspendat în aer, nu, abia acum când te vei prinde cu toată ființa ta de Dumnezeu, vei experimenta minuni. Doar în brațele sale ești în siguranță. Doar încrederea în El te edifică, te înalță, te duce mai sus de Cosmos.

Lasă pânzele păianjenilor jos. Pot fi o cursă iremediabilă pentru tine. Poate acum stai odihnit și adulmeci confortul oferit de niște muritori ca și tine, dar nu uita că o tarantula înfierbântată stă pregătită pentru a te mușca. Iar mușcătura este incurabilă. Așa este încrederea și bizuința pe oameni. Aș vrea să te cruț.

Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Psalmul 33:12. Ferice de tine care te ancorezi în iubirea lui Dumnezeu. Tu nu vei rămânea rușinat ca toți cei care s-au ancorat voluntar în pânze de păianjen. Tu în Numele lui Isus ești mai mult decât biruitor!

Inspiră aerul biruinței tale.

Căci ajutorul Egiptului nu este decât deșertăciune și nimic, de aceea eu numesc lucrul acesta zarvă fără nicio ispravă. Isaia 30:7

Rugăciunea. Ne rugăm. Și bine facem, chiar dacă nu se pare că ne rugăm mult, totuși mai avem nevoie. Dar dacă rugăciunea este o înșiruire de vorbe citită dintr-o carte sau din memorie și o bolboroseală de vorbe interminabile, nu doar că nu depășește tavanul, dar pierdem și timp prețios. Poate să depășească normele fonice admise prin abuzul excesiv de decibeli, nu valorează nici doi bani dacă nu este adresată corect și doar către Dumnezeu. E doar zarvă fără nicio ispravă!

Închinarea. Poate avea tobe și țambale, și acustice de ultimă generație, dacă închinătorul are viață nesfântă și trăiește în neorânduială, nu face decât gălăgie și poluare fonică. Dacă viața închinătorului nu este curată și cugetul sfințit, clocotind în plinătatea Sfântului Duh, poate fi orice: spectacol, concert, eveniment „incultural”, teatru, dar nu poate avea pretenția închinării adevărate. Este doar zarvă fără nicio ispravă!

Omilia. Sau predicarea. Dacă nu e ancorată în Cuvântul lui Dumnezeu, primită pe genunchi în reverență față de jertfa lui Hristos, ci conține doar glume și referințe politice, dacă nu e hristocentrică, centrată pe jertfa mântuitoare a lui Hristos și rostită cu iubire, dacă are tendințe sectare și pastile dogmatice mai mult decât revelație sfântă, poate fi orice: un discurs, spectacol, retorică, pledoarie, dar nu învățătură hrănitoare sufletește. Este doar zarvă fără nicio ispravă!

Credința. Dacă o justifici prin prisma religiei și o raportezi la universul tău de înțelegere, eșuezi. Dacă rămâne o mărturisire teoretică scrisă undeva în cărțile dogmatice ale confesiunii tale și nu este demonstrată prin fapte, este moartă în ea însăși. Credința fără fapte este moartă, spunea sfântul Iacov apostolul. Poate fi strigată de la microfoanele catedralelor cu amplificare națională, fără esență hristologică și fapte pline de iubire este doar zarvă fără nicio ispravă!

Religia. Care este tot una cu nimic. Religia este doar forma de raportare la divinitate. Religia este platforma de manifestare a neprihănirii, nu neprihănirea în sine. Nu religia mântuiește, ci credință pusă în acțiune de roade. Dacă ai devenit apărătorul cu vehemență al unei religii efemere, expusă schimbării și inițiată de oameni, te pierzi singur. Îmi doresc să fiu un apologet al credinței adevărate, care prin iubire apără Adevărul unic al Sfintei Scripturi, nu dogmele sectare ale unei religii, oricare ar fi ea. Religia fără iubire și sfințire poate fi orice: organizație, confesiune, fundație, congregație, dar nu religiunea adevărată văzută de Iacov. Este doar zarvă, dar fără nicio ispravă!

Divinitatea. Dacă pentru tine Dumnezeu este doar o alternativă S.M.U.R.D, un alt 112 la care apelezi când nu ai semnal, nu ai rezolvat nimic. Dacă este doar un accesoriu în plus la care apelezi în ziua necazului tău, iar după ce te-a eliberat, să continui să trăiești în înstrăinare de căile Lui, poți fi orice: religios, creștin, cugetător, dar nu poți avea pretenția de fiu al Său. Declarațiile tale devin doar zarvă seacă, dar fără nicio ispravă!

Haideți să facem un pas mai departe. Atât prin tăcere, cât și prin rugă, cântare, fapte, mărturisire să avem ispravă. Haideți să trăim ce vorbim și să vorbim doar ce trăim. Haideți să dezvoltăm mila în ascuns și iubirea, și vom avea ispravă, chiar dacă nu se face multă zarvă și reclamă.

„Bunicule, cum pot ști de la distanță care car este plin și care este gol? întreabă nepotul.

-Simplu. Carul care este mai silențios înseamnă că este plin, carul gol întotdeauna va face gălăgie mai mare.”

Luptă-te să trăiești profund!

Fiecare dintre noi avem un loc de muncă. Vrem să demonstrăm angajatorului că suntem demni. Motivele sunt multe: salariu, grade, funcții, impresii, siguranța jobului, prime, procente. Atașat la toate aceste „avantaje”, ia în calcul și demnitatea umană.

Am colindat zilele acestea pe la mai multe birouri, cu niscavai probleme, mărunte de altfel. La unul dintre aceste birouri, am fost stupefiat să asist la confruntarea dintre doi clienți modești, ambii cu părul nins și un tip gras, cu tendințe metrosexuale accentuate, înfumurat și crescut pe palme, pozează de parcă ar fi făcut școala pe barba lui. Interlocutorii, doi tipi muncitori, trecuți de 50 de ani, vorba lui Slavici: ” cu obrajii bătuți de soare, de vânt și de ploi”, dar cu foarte mult bun simț.

Modul în care le vorbește tipul de la birou și cuvintele înjositoare, m-au propulsat pe tărâmul meditației. Poți cumpăra o diplomă, poți cumpăra funcții, lux, lucruri, dar nicioadată nu poți dobândi cu bani OMENIA și virtuțile derivate din aceasta.

Ești angajat? Ți se cere un anume stil de abordare? Ți se impun standarde? Și tabieturi? Nu uita! Bunul simț nu se negociază. Fă performanțe! Împarte procente! Câștigă mai mult dacă poți! Dar nu cu orice preț! Cu atât mai mult sacrificând propria demnitate.

Să nu uiți că nu ai doar angajator. Ai și un Dumnezeu în cer, care te vrea copilul lui. Pentru a fi vrednic de a-L numi Tată, trebuie să păstrezi caracterul și cugetul curat. Interacționezi cu oameni, iar oamenii sunt net superiori obiectelor și banilor. Oamenii sunt oameni. Cu patronul nu te mai întâlnești poate, dar cu omul umilit da. Nu merită cu prețul sacrificării celor șapte ani de acasă nici un câștig. Pot câștiga orice, dar tot pierzător voi fi dacă am sacrificat demnitatea.

Fii creștin adevărat! Fii cinstit! Fii corect! Iar dacă ți se impune compromis și minciună, renunță! Nu uita, că pâinea cea de toate zilele ți-o dă Dumnezeu, nu statul sau angajatorul.

Banii și funcțiile trec, dar caracterul și rănile rămân. Lasă amintiri frumoase în urma ta. Cât mai frumoase. Și fericirea nu va întârzia să te recompenseze.

Se pare că da. Mă deplasez în Italia pentru o conferință a familiilor, în zona Brescia. Urcăm în avionul unei companii generoase. Pe oricare loc aș sta, sunt mulțumit chiar dacă în general prefer locul din margine, să stau mai comod. Îmi ocup mulțumit locul, dar nu pentru mult timp. Un tip ma abordează: „sunteți singur?” îi răspund afirmativ. Continuă: „am o rugăminte la dumneavoastră: dacă vă rog, nu ați vrea să facem schimb de locuri? Aș dori să stau lângă soția mea”. Sigur că da! Cu generozitate mă îndrept spre locul indicat de dânsul.

Aici o doamnă blondă, cu față luminoasă, senină, zâmbitoare și foarte frumoasă. „Puteți să mergeți lângă iubitul dumneavoastră doamnă”. Nu a fost deloc zgârcită cu zâmbetul ei frumos și plin de căldură și recunoștință. Iar pe un ton pe care nu l-ai fi dorit întrerupt pentru nimic în lume, replică: „ce drăguț din partea dumneavoastră! Vă mulțumesc din suflet!” Un suflet cât Caransebeșul de mare. Tipii erau trecuți de 70 de ani. Acesta este un fenomen rar din păcate, în contextul în care astăzi, după trei ani de la nuntă se plictisesc mirișorii noștri și simt nevoia de” schimbare”.

Mă așez pe banchetă contemplând la acest frumos peisaj care mi-a înseninat ziua. Făcând un bine atât de mic. Pe care l-aș repeta oricând. Îmi ziceam: Hm. La 70 de ani doresc încă să stea unul lângă altul. Doamne vreau să mai văd tineri îndrăgostiți responsabil, pe viață. Vreau să mai văd fete care să-și dorească a fi familiste și mame. Vreau să văd băieți care doresc să fie bărbați. Să văd copiii mici și familii tinere fericite!

Dar nu am stat un minut, că domnița lângă care tocmai mă așezasem, de 20-21 de ani mă abordează imediat: „NU vă supărați, sunteți singur?” NU, am soție și doi copii. Da, călătoresc singur. Zâmbește generos. Îmi spune „pot să vă cer un favor?” Vă rog. „Ați putea merge pe cutare loc, sunt cu iubitul meu și vrem să stăm unul lângă altul, dacă se poate și dacă nu vă deranjează”. Sigur. Erau proaspăt căsătoriți. Mi-a ascultat Dumnezeu rugăciunea la jumate de minut, nu la minut. Alți oameni bucuroși. Mă bucur că am participat cu atât de puțin la fericirea lor.

Este speranță! Asta este lumea normală în care trăim. Asta este lumea gândită și creată de Dumnezeu, să se căsătorească băieți cu fete și să îmbătrânească frumos împreună. Așa vreau și eu să fiu la pensie. Cu băbuța mea de mână, nu cum ne dictează politicienii, care mimează lupta pro-familie, dar au acasă copii. Nu în plasament, ci în întreținere vinovată.

Nu mă pot răbda. Când ajungem la limita de croazieră, mă deplasez la scaunul primilor amorezi, cei migratori și sectuagenari. Nu vă supărați, îi întreb. De cât timp sunteți căsătoriți? Cu aceeași fermecătoare privire, zâmbind doamna își ghiontește iubitul. Scoate ochii din diagrame și gândind preț de câteva secunde: De 37 de ani, răspunde rușinat parcă, deși merită statuie și aplauze. Care este secretul frumuseții dumneavoastră de relație? Ce va ținut împreună? RESPECTUL și IUBIREA, răspunde băbuța luminată, cu ochii senini ca cerul deasupra norilor. Ca soarele după ploile deceniilor de greutăți ce au trecut peste ei. Aveți copii? Păi la ei mergem. Le mulțumesc, le dăruiesc o carte de poezii și mă deplasez la locul meu.

Au trecut și ei cu siguranță prin necazuri și probleme și ispite în cele aproape patru decenii de căsnicie și copii. Dar, AU RĂMAS ÎMPREUNĂ! Iar asta îi face și mai frumoși.

Am material de conferință. Am speranță. Am credință că Dumnezeu mai are oameni. Am idei. Avem familii care știu să nu renunțe, sub povara familiei, ci continuă să se iubească, să se bucure, găsesc puterea să zâmbească, și o fac atât de frumos. Cel de-al doi-lea cuplu de tinerei, le calcă pe urme. Deci suntem mulți cei care promovăm familia, valorile creștine, dumnezeiești, sfinte.

Iubiți-vă! Respectați-vă! Și putem coborâ din basme filosofia: „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Așa au văzut scriitorii iubirea, ca pe un act responsabil prin căsătorie pe viață. Studiați erosul eminescian. Nu găsiți nimic de plastic, nici compromis. Românul este romantic pe viață. Românul creștin și responsabil.

Noi nu luptăm în forță cu anti-familia. Arma noastră e iubirea. Noi ne îndrăgostim, ne căsătorim, ne iubim, naștem copii, și îmbătrânim odată cu ei. Apoi murim cu nepoții pe genunchii noștri răvășiți de vreme. Iată care sunt armele noastre: DUMNEZEU, CREDINȚĂ și IUBIREA.

Se poate sfințire în tabără? Da. Cu tinerii rebeli din ziua de astăzi? Categoric. Cu cei care nu știu altceva decât Facebook și Instagram? Normal că da. Care sunt încătușați în lanțurile tehnologiei? Cu siguranță. Cel puțin asta este impresia vârstnicilor despre tinerii din ziua de astăzi. Poate au dreptate. Sunt tineri rebeli, încăpățânați, irascibili, tari la cerbicedar, dar să nu uităm că sunt tinerii noștri, copiii noștri, cântăreții bisericilor noastre. Ei sunt binecuvântările noastre mai mari.

Ador să slujesc tinerilor. Așa cum sunt ei, dar asta nu anulează nevoia lor de atenție, acceptare, înțelegere, ajutor, slujire și mai ales de iubire. Am avut ocazia în acest weekend să cunosc tineri minunați, cu un extraordinar potențial întelectual și spiritual. Am recăpătat speranța. Am cunoscut băieți adevărați ai bisericilor române din zona nordică a Italiei, dornici de slujire, care sunt pregătiți pentru slujire de închinare, predicarea și misiune. Am cunoscut fete serioase care știu ce vor de la viață și slujire. Diaspora românească este alcătuită din oameni maturi, încercați și căliți cu greul.

Investiți în tineri. Asta înseamnă să crezi în viitor. Să trăiești și să dezvolți perspective. Ei au mare nevoie de noi, dar noi avem acută nevoie de ei. Mai mult de jumătate din slujbele bisericii sunt asigurate de generația tânără. Prin cântări, departamente, formații. Acceptați-i! Credeți în ei! Arătați-vă interesați de soarta și nevoile lor! Iubiți-i! Slujind-le lor, slujiți lui Dumnezeu.

Am petrecut o tabără de weekend excelentă. S-a manifestat prezența lui Dumnezeu prin revărsarea Sfântului Duh. Au fost lacrimi, rugăciuni, pocăință, hotărâri pentru botez, iar tinerii au fost transformți prin har. Mulțumim organizatorilor și echipei de slujitori: Viorel, Arcade, Elisei, Nicu, Mihai, Tică, Mitică. Mulțumim surorilor de la bucătărie pentru slujirea lor.

Mulțumim lui Dumnezeu că ne iubește și mai lucrează și astăzi. Mulțumesc tinerilor din Torino (Betel, Eben-Ezer), Savona.

Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. Ioan 4:23

Ne închinăm. Cântăm. Ne rugăm. Postăm live-uri. Distribuim piese. Cerșim like-uri. Dar, oare ne-am oprit măcar o clipă să cerem opinia Majestății Sale Dumnezeu? Ne place să cântăm despre Dumnezeu, dar oare Lui îi place formă, modul, motivația, stilul pe care îl avem?

Cu tobe, țambale, chitară și instrumente care mai de care. Nu am nici o problemă cu ele, nici măcar nu cunosc muzică, dar asta nu înseamnă că nu am nimic de spus în domeniu. Știți, a început să ne intereseze atât de mult partea tehnică a cântării, stilul, forma, prezentarea, încât am uitat că ea, cântarea este o slujbă duhovnicească. Despre această parte teologică a cântării ar trebui să ne consultați pe noi. Să țineți strâns legătura cu slujitorii dumneavoastră. Ei observă imediat influențele străine în închinare.

Nu-mi pasă de munte. Zice Isus. Nu fiți rigizi și sectari! Nu fiți exclusiviști și înguști! Acceptați închinarea altfel, dar să nu devieze de la a-L lăuda pe El. Cât cântărește deci motivația? TOT! Inima să fie curată. Cântărețul să fie născut din nou. Dacă viața căntărețului este compromisă și trăiește în neorânduială, nu face decât să trezească dizgrația divină.

În Duh și în adevăr, nu în fire și minciună. Dacă cercetarea duhovnicească este înlocuită de excitabilitatea firească, emoțională, care gâdilă doar firea pământească, iar păcătosul nu este îngrozit, atunci am deviat în mod foarte grav de la SCOP. Da, putem livra spectacole aproape bune, dar nu putem emite pretenția unei iminente treziri spirituale. Asta se face prin lacrimi, rugăciune, post și viață transformată.

Vreau să mă închin, dar nu oricum. Vreau să fie în duh și în adevăr. Nu sunt mulțumit întotdeauna de rezultate, dar mă lupt. Se cere o redefinire obligatorie a standardelor închinării. Acestea nu trebuie să slujească pieței libere, mofturilor și trandului contemporan, standardele sunt stabilite de sus în jos, vin de la Dumnezeu. Inima lui Dumnezeu dorește ceva: închinare adevărată. Cu frică, evlavie, sinceritate, sfințenie, curăție de inimă. O viață nesfântă nu va livra niciodată închinare plăcută.

Vreau să fiu un închinător preferat de Tatăl! Și tu? Atunci este obligatoriu să avem o cooperare cotidiană în rugăciune și închinare cu Hristos prin Duhul Sfânt. A sosit ceasul pentru închinătorii adevărați. Prinde curentul trezirii!

Acestea sunt vorbe pentru înțelepți. Hrană pentru sfinți. Lasă-te asimilat închinării adevărate!

Și am văzut pe morţi, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărţi au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Și morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Apocalipsa 20:12

Viața ta este o carte deschisă. Mintea și inima ta reprezintă penelul care scrie pe filele albe, reprezentate de zilele tale de staționare pe Terra. Asta înseamnă că tu ești autor. E foarte important ce scrii în cartea vieții tale.

Fiecare vorbă, gest, gând, decizie, faptă se adaugă între rândurile din cartea ta. E atât de important să scrii o poveste frumoasă. În fiecare zi oamenii citesc printre rândurile vorbelor tale. Veghează să citească literatură de calitate. Umple filele cu iubire, armonie, omenie, milă, iar atunci vei avea cititori de excepție. Dacă ceva ai scris greșit prin fărădelegile tale, să știi că nu ai radieră, nici obțiunea delete. Doar sângele lui Hristos poate șterge tot ce este greșit. Pune punct și începe de la capăt, cu literă Mare, și cu Dumnezeu la cârmă.

Voi sunteți o epistolă vie, scrisă și citită de toți oamenii, spunea apostolul, ajută-i pe semeni să citească literatură sfântă. Chiar și analfabetul să înțeleagă mesajele tale. Există vieți vândute tabloidelor, unde publicul citește ură, divorț, răzbunare, bârfă și păcat cu caru’. Tu însă, dorește-ți să fii discret, modest, bun și plin de iubire, iar oamenii să citească Hristos pe tine. Asta cu atât mai mult, dacă te numești creștin.

Nu trebuie să îți faci tatuaje cu crezul, poruncile, sau sfinții pe chipul tău, ci trebuie să le copii trăirea. Vine o zi, și e aproape, când Creatorul va face o ultimă recenzie cărții vieții tale. Iar apoi va urma un verdict. Fiecare va fi trimis în împărăția căreia i-am fost dedicată cartea.

Vreau să dedic această carte, a vieții mele, Împărăției lui Dumnezeu. Și tu? Dacă da, ai grijă la fiecare vorbă, gând, faptă! Toate acestea trebuie să indice spre îndrumătorul tău.

Lasă-te îndrumat de Hristos! Și vei scrie literatură de calitate. El însuși a spus: învățați de la Mine, căci eu sunt blând și smerit cu inima. Matei 11:29

Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor. Proverbe 14:34

Votul e în mâna mea. Politicienii sunt la mâna mea. Decizia îmi aparține mie, dar destinul meu este în mâna lui Dumnezeu. Nu votez pentru o viață mai bună, că o avem. Depinde cu cine ne comparăm. Dacă te compari cu familiile celor 25 de creștini condamnați astăzi în Irak, trăim ca în paradis în România.

Yeși la vot! Roagă-te și votează! Ridică-te din pat, mergi până la urnă și pune o ștampilă. Ține deppp demnitatea ta. Du-te! Poate nu știi cu cine și ce să votezi, mai fă o rugăciune și votează. Oare se implică Dumnezeu inclusiv în alegeri europene? Da. El este principalul actor. E Suveran. E Rege. E Stăpân. Fericirea mea atârnă de fericirea țărișoarei mele, care abia de mai numără 14 mil. de alegători. Aș vrea să îmi vină frații și surorile acasă din cele 6 țări ale Europei. Ar umple o biserică. Nu am mai fost împreună de ani de zile. Adevărul este că în ultimii ani doar înmormântările ne mai adună. Tânjesc frații noștri români, stinși de dorul de țară. De țara lor, dar condusă cu înțelepciune și dreptate.

Supuneți-vă legilor și stăpânirilor. Spune apostolul Pavel în Biblie. Păi, votul nu este obligatoriu, domnule! Corect. Dar legile care se dau și se vor da vor fi obligatorii. Iar dacă legile vor promova fărădelegi, nu e tot una. De aceea trebuie să mă implic. Să mă rog pentru legiuitori responsabili și cu frică de Dumnezeu. Păcatul aduce rușine peste popoare, dar neprihănirea, cinstea, omenia, adevărul înalță o națiune. Dumnezeu va fi întotdeauna în slujba națiunii, care va fi în slujba lui Dumnezeu.

#Yes la vot! Chiar dacă nu am așteptări prea mari de la oameni, iar așteptările mele sunt legate strict de Dumnezeu. Totuși votez. Mă bucur că votul meu este luat în serios. Am mai avut o ocazie cu referendumul pentru familie, dar am ratat-o, ca neam. Am votat și atunci. Și voi vota în continuare. Chiar dacă mulți demnitari au căzut puțin sub limita demnității, tot voi merge la vot.

Cu cât mai multe voturi ale oamenilor credincioși și responsabili, cu atât mai mari șanse să ducem o viață pașnică și liniștită. Iar România să-și recapete onoarea. După cum ați observat, nu am specificat nici o culoare politică, am însă o referință: culoarea iubirii de neam, a armoniei și a bunei conviețuiri. Iubește țara și fă ce vrei tu. #Eu yes la vot!

Și Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. Geneza 4:10

Faceți un exercițiu de imaginație și încercați să gândiți scena plimbării de seară a celor doi frați: Cain și Abel. Nu avem acces la replicile lor. Nu sunt scrise momentele crimei. Nimeni nu a făcut reconstituire sau film documentar, dar acolo s-au întâmplat niște lucruri. Aceleași aspecte le întâlnim și astăzi la tot pasul. Haideți să facem o analiză retrospectivă a tuturor relațiilor noastre interumane.

Cuvintele înduplecătoare ale nevinovatului Abel ar fi sunat cam așa:

– Oh nu! Nu face asta, fratele meu iubit. Nu face o mișelie atât de mare! Nu-i învăța pe oameni să se omoare între ei! Nu, fratele meu Cain! Tatăl nostru este numit tatăl tuturor neamurilor, de ce vrei să fii numit tatăl tuturor criminalilor de pe pământ? Nu face rușine mamei noastre, care a născut doar prinți în Eden. Nu o transforma în mamă de ucigaș cu sânge rece. Oprește-te, fratele meu Cain! Încetează, te rog! Te implor!

Dragă Cain, oare nu cumva ai ieșit să aduci jertfă lui Dumnezeu, nu asculta de șoaptele malefice, nu încerca să aduci jertfă dracilor. Nu mă ucide, fratele meu Cain! Nu face asta! Faptul că nu reacționez, nu te ajută să te consideri mai puternic, eu nu știu să gândesc decât frumos și dumnezeiește. Nu ai vrea mai degrabă să te ajut cum să fii și tu pe placul lui Dumnezeu? Hai că stau cu tine 400 de ani, să te învăț, dacă vrei. Dar dacă mă omori, distrugi șansa ta la propria fericire și grații divine.

Trezește-te, Cain! M-ai lovit, sângerez, mă doare, dar s-ar putea să îmi revin și îți promit că nu voi povesti nimic mamei și tatălui nostru. Te asigur de iertare și voi trece peste. Oprește-te, iubite frate Cain! Încetează a mai lovi într-un nevinovat. Vezi că mușcătura șarpelui invidiei este cauzatoare de moarte. E genul de moarte pe care o duci pe picioare 700 de ani. Este un soi de cancer la conștiința. Trezește-te, Cain! Și pentru că el nu se trezea, cu ultimele puteri, Abel se stinge zicând: Da, această lovitură este fatală. Nu o să mă mai ridic, o să fiu primul om care cunoaște moartea. O să rămâi singur frate. Tu și pumnii tăi încordați, dar ce folos dacă nu mai ai adversar. Și o ultimă rugăminte prietene Cain: să nu mai ucizi pe nici un frate de-al nostru, că vezi cum nu ai nimic de câștigat. Te iert anticipat, Cain. Vor urma pentru tine niște secole de coșmar, dar eu te iert de pe acum. Te iert, dar sângele meu va striga răzbunarea, nu-l pot opri din pricina dreptății divine. Te iert, dar o să dai seamă! Vei plăti! Mă duc la Dumnezeu. Poate ți s-ar părut puțin să moștenești jumătate de planetă, acum rămâne toată a ta. Te iubesc!

Dar ce vorbe înduplecătoare pot opri un criminal care fierbe în mânia lui aprinsă și pofta de a ucide? Cain este primul om care simte miros de sânge uman. El îl vede pentru ultima dată pe Abel în viață. Probabil și-a dat duhul în brațele lui, sclipind în cap doi ochi de o bunătate și blândețe ca a Domnului Isus. Apoi îl îngroapă. Nu a fost poliție prin preajmă, dar sângele celui neprihănit rămâne vocalic, strigând după ajutor la Dumnezeu. Care ascultă. Da, El vede și rânile sufletești și aude și strigătul răgușit al lacrimilor tale.

Câți Abeli să mai moară? Câți fabricanți de jertfe să mai ucidă ținând într-o mână Biblia, iar în altă paloșul? Câte suflete nevinovate să mai pice victime ale tabloidelor cancanice și site-uri de scandal? Câte nume bune să fie terfelite în mlaștinile mediatice? Câte inimi vor mai sfâșia hienele mediului online? La aceste întrebări va răspunde Dumnezeu în curând în ziua judecății. Nu se ucide doar cu sabia sau piatra, cine urăște pe fratele său este un ucigaș. Asta spunea Mântuitorul. Se poate ucide și cu vorba, cu atitudinea.

Nu sunt reacții. Nu sunt replici. Nu sunt contraatacuri. Nu. Este sângele lui Abel, care strigă la Dumnezeu după ajutor. Iubite Cain, dacă ești pe undeva, pe aici, prin preajmă, trezește-te! Nu e târziu să te oprești. Îți promitem iertare. Rănile ni se vor vindeca, invidia ta ar fi vindecată, iar Dumnezeu ar primi jertfele noastre.

Te iubesc, frate Cain!

…căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele, căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele. Țefania 3:8

Ce spumă? Care pompieri? Câte oceane de apă vor putea stinge focul mâniei sfinte? Cine se poate pune cu Dumnezeu? Când se aprinde mania Lui, cine o poate atinge? Cine o poate opri? Doar smerenia și pocăința mai reușesc a atenua mânia geloziei divine.

Care sunt acele lucruri care trezesc gelozia Lui Dumnezeu?

1. Închinare prin compromis. Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numește gelos, este un Dumnezeu gelos. Exod 34:34 Asta ar putea să fie0 închinare la idoli(orice lucru cărui a îi aloc timp mai mult decât eternității), dar mai este și închinare prin viață nesfântă și duplicitară.
2. Păcatul. Priviți la Sodoma. Luați aminte la Gomora. Când omul ajunge să trăiască pentru a păcătui, atunci Dumnezeu se aprinde în mânia Lui pentru a pedepsi nelegiuirea. N-ai vrea să te numeri printre victime!
3. Infidelitate spirituală. Aici punctăm suma tuturor preocupărilor noastre zilnice. Imaginează-ți cum te-ai simți dacă partenerul de viață ar petrece mai mult timp cu un dușman al tău care ți-a jefuit casa și s-a făcut stăpân pe ea. E adevărat că te-ar face gelos și dacă nu ești? Oare Dumnezeu cum se simte când tu petreci ore în șir pe la Tv, meciuri, rețele de „anti”-socializare, știri, telenovele, internet, cu acțiunile „adversarului” Său? Ai grijă să nu aprinzi focul geloziei lui Dumnezeu peste casa ta.
4. Minciuna. Zici: „sunt creștin”! Asta înseamnă că ești un mic Cristos, un urmaș al Lui, de aici rezultă că suma tuturor activităților tale din timpul liber seamănă cu ale Lui: vorbire, preocupări, caracter, gândire, fapte. Dacă lucrurile stau diferit, și te asemeni cu „adversarul” lui Dumnezeu, înseamnă că trăiești în minciună și te faci vinovat de flirt în formă continuată! Ai grijă, că e mediul prielnic de a aprinde focul geloziei divine!
5. Compromisul. Orice acceptare a compromisului, care în general se face pe ascuns, este un act de sfidare la adresa divinității și o încercare furibundă de a fi „discret”. Asta însemnă o gravă subestimare a omniscienței lui Dumnezeu. Apelând la armele „adversarului”, nu faci decât să trezești focul geloziei divine!
6. Autoneprihănirea. Prin încercările noastre și folosirea propriilor forțe de a ajunge la neprihănire, involuntar î-L scoatem pe Dumnezeu și jertfa lui Hristos din schemă, iar asta ar trezi focul geloziei Lui. Sfintei Lui gelozii!
7. Inactivitatea. Sau lenevia spirituală. Rob viclean și leneș, așa îl vede Stăpânul pe creștinul leneș, inactiv, ursuz, neimplicat. Focul mâniei Sale, l-a trimis în Gheenă. Nu e de joacă!

Nu L-ai cunoscut așa pe Dumnezeu? Știu. Ai crezut că este doar bun, milos, plin de îndurare, răbdător, iertător. Nu ești cu nimic dezamăgit acum. Așa este Dumnezeu, cum L-ai știut tu, dar ai cunoscut doar jumătate de adevăr. El este și un foc mistuitor. Evrei 12:29
Nu uita niciodată pe Dumnezeu! Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.
Deut. 4:24 Implică-L în deciziile tale. Ia-L ca tovarăș de călătorie. Consultă-L. Iubește-L cu toată inima și puterea ta, și vei vedea că mare va fi binecuvântarea pe care o poate aduce sufletului tău.

Rămâi fidel, trăiește în adevăr, iubește, recunoaște-L în toate căile tale, și Dumnezeu îți va netezi toate cărările tale. Și vei scăpa de aprinderea focului geloziei divine.