Din ciclul REPERELE IUBIRII

nelegiuire, definiție/paradigmă = Faptă care contravine legilor juridice sau preceptelor morale Si: fărădelege, infamie, ticăloșie.

„Vreți să continuăm, deci?” A întrebat Platon, la care tot el spune: „Haideți să începem prin a defini termenii”. Am auzit de multe ori vorbindu-se despre nelegiuire, dar, probabil destul de mulți nu știu să definească ce înseamnă acest lucru. Infamie, ticăloșie, crimă.

Ce te face să râzi? Si ce te face să plângi? Sunt două dintre întrebările fundamentale care fac transparent ca geamul caracterul unui om, astfel că vezi exact ce este în el. Dacă are dragostea, nu se va bucura de răul altuia, poate chiar va plânge, dacă nu are dragoste va fi batjocoritor.

Dragostea nu găsește satisfacție în rău. Se zice că bârfă spre exemplu, crează o stare de confort, prin surplusul secreției de endorfină. Asta înseamnă că bârfitorul se simte bine vorbind de rău pe alții. Vai de el confort asigurat de nelegiuire, de bârfă, de necazul altuia! Doar un om controlat de forțe oculte are astfel de satisfacții.

Sunt oameni care se și laudă cu nelegiuirea, cu păcatul, lauda aceasta este de fapt rușine publică. Nu poți să vorbești bucuros de o nelegiuire pe care ai făcut-o, nu poți să te lauzi cu păcatul ca și cum ai vorbi de niște fapte mărețe, onorabile. Asta numai dacă habar nu ai ce înseamnă iubire și compasiune.

Dacă găsești plăcere în a batjocori pe alții, dacă te satisface păcatul, dacă te bucuri de nelegiuire, dacă te relaxezi bârfind colegii și frații în timp ce îți bei cafeaua, află că nu știi să iubești. De fapt în inima ta este vraiște, ai nevoie acută de intervenție divină, de Duhul lui Dumnezeu care să toarne înțelepciune și dragoste hristologică. Cine nu iubește, nu va ajunge în cerul iubirii lui Dumnezeu.

Să te întristeze nelegiuirea! Să te amărască durerea aproapelui! Să dezvolți compasiune pentru necazul celuilalt! Să vă bucurați de pace, căutând-o cu orice preț! Să atenuați conflictele turnând apă nu gaz! Și veți fi copii ai Tatălui ceresc.

Din ciclul REPERELE IUBIRII

Dragostea este Dumnezeu, iar dacă e Dumnezeu, în El nu există rău, atunci înseamnă că un om gândește rău numai dacă în el locuiește cel rău.

Probabil ai întâlnit la fel ca mine oameni negativiști, tot timpul împotrivă, tot timpul au ceva de comentat, de criticat în alții, află că ai în fața ta un om fără dragoste. Te implor, nu accepta niciodată compania și dialogul unui om care vorbește răutăcios, poate fi criminalul de mâine. Cine vorbește de rău este capabil și a face răul.

Aici, în capitolul dragostei, apostolul atrage atenția asupra faptului că omul plin de dragoste, are întâi gânduri curate, iar omul care scoate cuvinte răutăcioase, are gânduri negre. Suntem oameni slabi, nu putem spune că nu ne vin gânduri rele, dar trebuie convertite încă din faza de embrion, altfel se transformă în cuvinte tăioase, apoi fapte păcătoase, apoi judecată și pedeapsa. Dar toate acestea pot fi prevenite prin cercetare onestă și schimbare de macaz, dar azi!

Martin Luther spunea: „Gândurile sunt ca niște păsări care zboară pe cer. Nu le pot opri să treacă pe deasupra casei mele, pot însă a le opri să-și facă cuibul pe casa mea.” Aici este de fapt secretul. Nu permite gândului rău să se cuibărească în mintea ta, nu se va mulțumi cu puțin.

La comentariul teologic al textului, apare noțiunea de frustrare. Textul ar suna cam așa: dragostea nu permite frustrării să se manifeste în raport cu semenii, sau gândul rău și vorbele răutăcioase vin din frustrările adunate în timp în inima și mintea calomniatorului. Soluția? Iubește! Dacă întâlnești un om care îți vorbește obraznic și răutăcios, nu reacționa! Poți să îl dărâmi iremediabil, ci plin de milă și compasiune, află că ai în fața ta un om frustrat, amărât, depresiv, chinuit, care trăiește anumite drame interioare. El nu are nimic cu tine, doar că te-a găsit potrivit să deverseze răutatea asupra ta știind că nu reacționezi, iubește-l, iartă-l, în speranța că se va schimba.

Menține gândul curat! Păstrează-ți cugetul curat (unii l-au pierdut și au căzut din credință 1 Tes 1:19) Păstrează inima caldă și vei avea fapte lăudabile. IUBEȘTE!

Din ciclul REPERELE IUBIRII

Dragostea nu urmărește propriile interese. Persoana care te iubește cu adevărat, va fi cu mult mai preocupată de binele tău, de bunăstarea ta fizică, psihică, emoțională și spirituală. Cele patru domenii sunt inseparabile. Să nu ai niciodată încredere într-un bărbat spre exemplu care evită biserica, el, în calitate de preot al familiei este responsabil de echilibrul spirituală al familiei întregi. Dacă nu iubește biserica, îndoiește-te de bla blaurile lui. Dacă își iubește familia trebuie să o ducă pe drumul bun, pe drumul Împărăției Cerurilor cu Hristos. Același lucru și despre doamne.

Există o tendință nativă de egoism chiar și într-o relație sănătoasă, de aceea recmand parteneriat strâns cu Hristos, tocmai aici trebuie vegheat, pentru că nevegherea poate duce la eșec. Dacă dragostea este curată, atunci este totul atât de simplu. Eu sunt maxim preocupat de binele și fericirea soției, ea devenind prioritate pentru mine, iar în mod intrinsec și neforțat beneficiez de reciprocitate. Egoismul apare odată cu frica și neîncrederea în partener. Practic, egoismul este o formă de a-ți face singur dreptate, un fel de răzbunare, nu mai am încredere că el/ea mă poate ajuta, așa că mă ocup singur de mine. Fals!

Dragostea de Dumnezeu, caută folosul Împărăției. O caracteristică a vremurilor din urmă este tocmai aceasta: iubirea de sine, atașată altor trăsături necugetate: (2 Timotei
3:2) Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie. Priviți în jur și observați dacă nu suntem acolo. Mașina personală ne-a izolat între vecini, telefonul ne-a robotizat, stai pe tramvai și te umple mila să observi cât de singuri sunt oamenii fiecare izolat în lumea telefonului personal.

Cred în acea minoritate care mai iubește, care hrănește săracii, construiesc case, își i-au timp să asculte pe alții, să se roage pentru ei, să iubească pe semeni. Și tu poți fi unul dintre ei!

Asta a făcut Hristos, o viață întreagă a fost în slujbă altora. De fapt ce trebuie să faci tu? Să lași veșnicia din tine să se manifeste. Să gândești ca Dumnezeu, să vezi oamenii prin ochii Lui, să iubești cu inima lui Isus și vei fi coleg de veșnicie cu Sine.

Egoismul izolează. Egoismul atrage după sine și alte păcate grele, unele chiar cardinale ca: lăcomia, zgârcenia, mândria, disprețul, trufia etc. O viață egocentrică este una searbădă, rece, rușinoasă, iar în urma ei oamenii vor scuipa, dar cine se cheltuie pentru alții rămâne veșnic pomenit și răsplătit. Asta este cea mai minunată versiune a iubirii, te investești în oameni, iar apoi te va culege Dumnezeu în veșnicie, unde te așteaptă aprecierea și răsplătirea.

Nu căuta obsesiv folosul tău! Nu urmări cu orice chip propriile interese! Mai lasă-I și lui Dumnezeu o marjă de binecuvântare, iubește cu adevărat și, fă ce vrei!

Din ciclul REPERELE IUBIRII

NECUVIINCIÓS,-OÁSĂ. Definiție, paradigmă = Care este lipsit de bună-cuviință, de respect, de politețe; care nu este cuviincios; obraznic.

Dragostea nu este vulgară. Atât în vorbire cât și în ținută, dragostea acționează între limitele decenței. Mergi să cumperi haine și colinzi un oraș întreg să găsești o pereche de pantaloni decenți. Pentru doamne e și mai complicat.

Îmbrăcămintea vulgară deservește filosofiei consumeriste, care exploatează senzaționalul la maxim, ignorând profunzimea iubirii, ce implică suflet, onestitate, probitate, caracter. Psihologii au constatat că este o strânsă legătură între îmbrăcăminte și coeficientul de inteligență. Suprafața de corp acoperită este direct proporțională cu coeficientul de inteligență. Cu cât mai dezbrăcată este o persoană în public, cu atât este mai expusă riscului de a fi desconsiderată de către persoanele cerebrale.

Dragostea nu este obraznică. Necuviința, vulgaritatea, sau indecența au în ele o formă de răzvrătire, de nonconformism, nevoie de validare socială cu orice chip, ori acest lucru îl face un om lipsit de iubire. Dragostea nu e necuviincioasă atât în port, cât și în vorbire, relații interumane și mai ales raportat la divinitate.

În cartea sa Dragoste și respect, dr. Emerson Eggerichs, apreciază că fără respect, dragostea nu e dragoste. Poate fi o relație senzorială, bazată pe consumul de plăcere și exploatare a partenerului, dar nu e dragostea curată, sfântă.

Cum îți dai seama dacă un om te iubește? Simplu. Vezi mai întâi dacă: te respectă, îți vorbește frumos, este politicos cu tine, te vede mai presus de sine, aceasta este persoana cu care trebuie să te căsătorești. Iar dacă deja formați o familie țineți-vă strâns unul de altul și împreună, de Dumnezeu.

Din ciclul REPERELE IUBIRII

Mândrie def. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare.

Tendința de a ridica indicele propriei persoane la cote mai înalte decât se cuvine, pare a fi una firească, dar în termenii scripturii, e păcat. Apostolul Pavel atrăgea atenția asupra acestui aspect în Romani 12:3: Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.

Dragostea adevărată este măreață prin ea însăși! Nu are nevoie de heliu, nici de extrapondere de oxigen. Principiul logic e clar : are nevoie să fie umflată o anvelopă goală, care este pe pană. Omul umflat cu mândrie, e stafidit emoțional, nu are viață cordială, nu are profunzime. Dragostea nu se umflă!

Întâlnesc oameni dezarmați, dezamăgiți, dezumflați, de fapt, ăla ești tu. Cel ce te ține în picioare este Dumnezeu. Și-a luat El mâna de peste tine rămâi tu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt, spunea apostolul. Nu mai am har, pierd semnificația. Doar dragostea lui Hristos mă ține.

Pericolul suprem al pompării mândriei în propriul ego, este acela de a-L avea adversar direct pe Dumnezeu. (1 Pet 5:5) Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.

Dumnezeu este dragoste. Dacă îl ai adversar, înseamnă că nu e în tine, deci nu ai dragoste. În acest caz în tine este adversarul lui Dumnezeu (diavolul) prin urmare vei fi bătut la zero.

Dragostea face și tace. Caracterul gol vorbește, se laudă, se umflă de mândrie și nu urnește nimic din loc. Vreau să fiu hăruit de Dumnezeu, deci ader la smerenie. Nu adun heliu străin în inima mea, nu mă umflu de mândrie și Dumnezeu îmi promite viața.

Dacă te umfli, și te dai altul decât ești, așteptările oamenilor vor crește asemeni, iar când randamentul tău va demasca prefăcătoria, vei cădea într-un mare gol și prăbușirea ta va fi dramatică. N-ar fi păcat?
Acum înțelegi cea mai sinceră rugăciune a regelui David? (Ps 19:13) Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie,ca să nu stăpânească ea peste mine!Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.

Iubește, și nu mai e nevoie să umfli nimic, faptele tale vor grăi de pe metereze, iar Dumnezeu te va lăuda în cer. Umflă-te ca un păun, spune verzi și uscate despre tine însuți, laudă-te cât vrei, dar vei fi dat afară din Împărăție.

Iubirea întotdeauna a fost modestă. Deci omul care iubește cu adevărat este smerit prin definiție. Și eu vreau! Tu?

Din ciclul REPERELE IUBIRII

Care este diferența dintre un car plin și unul gol bunicule? Și cum poți observa diferența de la distanță? Întreabă nepotul pe bunicul său. Nimic mai simplu nepoate! Carul gol va face întotdeauna gălăgie mai mare. Așa e și cu oamenii. Cel care are gura mare, are mintea goală.

Dragostea nu se laudă. Un om lăudăros este suspectibil de ușurătate și îngustime intelectuală. Cine are realizări sumare, e „normal” că trebuie să tot amintească și să se laude, e singurul lucru realizat.

Apostolul iubirii atrage atenția asupra lăudăroșiei, încadrând-o pe lista lucrurilor lumești, seculare, drăcești. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. 1 Ioan 1:26

De mici am învățat că „lauda de sine nu miroase a bine” Lăudărosul indică spre sine ca spre unul care nu iubește. Da, fiindcă lauda de sine este o formă de iubire de sine, de egoism care face opoziție iubirii altruiste. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit? 1 Corinteni 4:7

Nu fiți lăudăroși, dimpotrivă iubiți! Ce folos să mi te lauzi cu mașina ta, dacă nu ai dus un bătrân vreodată cu ea? Ce folos că am o soție frumoasă, dacă nu aș iubi-o? Ce folos să mă laud cu o casă mare, dacă nu a dormit nimeni în ea? Ce folos să mă laud cu diplomele mele, dacă aș demonstra lipsă de înțelepciune? Ce folos să fac un bine, dacă îl public să afle tot facebook-ul?Adevărat vă pun că și-au luat răsplată! Aș fi pe drept caraghios! De fapt aș fi un om care se iubește pe sine, imaginea sa, cerșetor de likuri pentru sine.

Nu uita! Cine iubește cu adevărat, ajută oameni, face bine, este altruist, niciodată nu se laudă, ci laudă pe Dumnezeu, care i-au făcut harul de a fi folositor. Iar la final va zice: Căci a Ta este Împărăția, a Ta este puterea, a Ta este slava, în vecii vecilor, amin.

Dexul ne definește astfel verbul a pizmuí, pizmuiésc, vb. 1. a urî, a dușmăni, a invidia. 2. (refl.) a se încăpățâna; a persista, a stărui.

Cine iubește nu are timp de ură, de dușmănie sau invidie. Iubirea este atât de ocupată în a oferi atenție, bucurie, bunăstare, încât nu are vreme pentru nimicuri. Cine se îndeletnicește cu aceste lucruri, chiar dacă o face pe deșteptul și interesantul este un om ieftin, pe care să nu îl ai partener la taclale.

Dragostea nu urăște. E și normal, ea e curată, ori ura este crimă după spusele Mântuitorului din Matei 5. Practic cine urăște pe fratele său, este un ucigaș. Ar trebui condamnat la 15 ani de muncă silnică. Dacă întâlnești pe un om care urăște(mai ales pe fratele lui) să ai mai multă încredere într-o pisică decât în el. Iubește-l, dar nu aștepta nimic în schimb, el nu are.

Dragostea nu dușmănește. Așa cum apa nu stă în ciur, tot la fel răutatea și dușmănia nu pot sta ascunse, ele se revarsă ca niște aluviuni cu apă murdară. Ori dragostea nu face asta niciodată.

Dragostea nu invidiază. Ai știut că invidia se instalează în minte ta, atunci când găsește scaunul iubirii gol? Da, dacă ai început să fii invidios, de fapt ai încetat să mai iubești, să te bucuri cu cel ce se bucură, să apreciezi pe oameni, să îi vezi mai buni decât tine.

O altă nuanță a pizmei e încăpățânare, persistența, stăruința în rău. Dragostea este ușor de înduplecat. Omul care se străduiește să mă convingă, că doar așa cum zice el este bine, de fapt el nu mai are dragoste, neacceptând și opinia interlocutorului. Încăpățânarea și persistența în rău, este dovada lipsei de educație și de iubire.

Dragul meu, oricine ai fi, dacă întâlnești în caracterul tău aceste lucruri, nu te mai lupta în van să cauți vinovați, cere-I lui Dumnezeu să toarne iubire sfântă în inima ta. Eu asta îmi doresc, să iubesc și să ajut și pe alții să se schimbe, conștient fiind că acest lucru este posibil doar prin iubire.