Din ciclul REPERELE IUBIRII

Dragostea nu urmărește propriile interese. Persoana care te iubește cu adevărat, va fi cu mult mai preocupată de binele tău, de bunăstarea ta fizică, psihică, emoțională și spirituală. Cele patru domenii sunt inseparabile. Să nu ai niciodată încredere într-un bărbat spre exemplu care evită biserica, el, în calitate de preot al familiei este responsabil de echilibrul spirituală al familiei întregi. Dacă nu iubește biserica, îndoiește-te de bla blaurile lui. Dacă își iubește familia trebuie să o ducă pe drumul bun, pe drumul Împărăției Cerurilor cu Hristos. Același lucru și despre doamne.

Există o tendință nativă de egoism chiar și într-o relație sănătoasă, de aceea recmand parteneriat strâns cu Hristos, tocmai aici trebuie vegheat, pentru că nevegherea poate duce la eșec. Dacă dragostea este curată, atunci este totul atât de simplu. Eu sunt maxim preocupat de binele și fericirea soției, ea devenind prioritate pentru mine, iar în mod intrinsec și neforțat beneficiez de reciprocitate. Egoismul apare odată cu frica și neîncrederea în partener. Practic, egoismul este o formă de a-ți face singur dreptate, un fel de răzbunare, nu mai am încredere că el/ea mă poate ajuta, așa că mă ocup singur de mine. Fals!

Dragostea de Dumnezeu, caută folosul Împărăției. O caracteristică a vremurilor din urmă este tocmai aceasta: iubirea de sine, atașată altor trăsături necugetate: (2 Timotei
3:2) Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie. Priviți în jur și observați dacă nu suntem acolo. Mașina personală ne-a izolat între vecini, telefonul ne-a robotizat, stai pe tramvai și te umple mila să observi cât de singuri sunt oamenii fiecare izolat în lumea telefonului personal.

Cred în acea minoritate care mai iubește, care hrănește săracii, construiesc case, își i-au timp să asculte pe alții, să se roage pentru ei, să iubească pe semeni. Și tu poți fi unul dintre ei!

Asta a făcut Hristos, o viață întreagă a fost în slujbă altora. De fapt ce trebuie să faci tu? Să lași veșnicia din tine să se manifeste. Să gândești ca Dumnezeu, să vezi oamenii prin ochii Lui, să iubești cu inima lui Isus și vei fi coleg de veșnicie cu Sine.

Egoismul izolează. Egoismul atrage după sine și alte păcate grele, unele chiar cardinale ca: lăcomia, zgârcenia, mândria, disprețul, trufia etc. O viață egocentrică este una searbădă, rece, rușinoasă, iar în urma ei oamenii vor scuipa, dar cine se cheltuie pentru alții rămâne veșnic pomenit și răsplătit. Asta este cea mai minunată versiune a iubirii, te investești în oameni, iar apoi te va culege Dumnezeu în veșnicie, unde te așteaptă aprecierea și răsplătirea.

Nu căuta obsesiv folosul tău! Nu urmări cu orice chip propriile interese! Mai lasă-I și lui Dumnezeu o marjă de binecuvântare, iubește cu adevărat și, fă ce vrei!

Din ciclul REPERELE IUBIRII

NECUVIINCIÓS,-OÁSĂ. Definiție, paradigmă = Care este lipsit de bună-cuviință, de respect, de politețe; care nu este cuviincios; obraznic.

Dragostea nu este vulgară. Atât în vorbire cât și în ținută, dragostea acționează între limitele decenței. Mergi să cumperi haine și colinzi un oraș întreg să găsești o pereche de pantaloni decenți. Pentru doamne e și mai complicat.

Îmbrăcămintea vulgară deservește filosofiei consumeriste, care exploatează senzaționalul la maxim, ignorând profunzimea iubirii, ce implică suflet, onestitate, probitate, caracter. Psihologii au constatat că este o strânsă legătură între îmbrăcăminte și coeficientul de inteligență. Suprafața de corp acoperită este direct proporțională cu coeficientul de inteligență. Cu cât mai dezbrăcată este o persoană în public, cu atât este mai expusă riscului de a fi desconsiderată de către persoanele cerebrale.

Dragostea nu este obraznică. Necuviința, vulgaritatea, sau indecența au în ele o formă de răzvrătire, de nonconformism, nevoie de validare socială cu orice chip, ori acest lucru îl face un om lipsit de iubire. Dragostea nu e necuviincioasă atât în port, cât și în vorbire, relații interumane și mai ales raportat la divinitate.

În cartea sa Dragoste și respect, dr. Emerson Eggerichs, apreciază că fără respect, dragostea nu e dragoste. Poate fi o relație senzorială, bazată pe consumul de plăcere și exploatare a partenerului, dar nu e dragostea curată, sfântă.

Cum îți dai seama dacă un om te iubește? Simplu. Vezi mai întâi dacă: te respectă, îți vorbește frumos, este politicos cu tine, te vede mai presus de sine, aceasta este persoana cu care trebuie să te căsătorești. Iar dacă deja formați o familie țineți-vă strâns unul de altul și împreună, de Dumnezeu.

Din ciclul REPERELE IUBIRII

Mândrie def. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare.

Tendința de a ridica indicele propriei persoane la cote mai înalte decât se cuvine, pare a fi una firească, dar în termenii scripturii, e păcat. Apostolul Pavel atrăgea atenția asupra acestui aspect în Romani 12:3: Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.

Dragostea adevărată este măreață prin ea însăși! Nu are nevoie de heliu, nici de extrapondere de oxigen. Principiul logic e clar : are nevoie să fie umflată o anvelopă goală, care este pe pană. Omul umflat cu mândrie, e stafidit emoțional, nu are viață cordială, nu are profunzime. Dragostea nu se umflă!

Întâlnesc oameni dezarmați, dezamăgiți, dezumflați, de fapt, ăla ești tu. Cel ce te ține în picioare este Dumnezeu. Și-a luat El mâna de peste tine rămâi tu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt, spunea apostolul. Nu mai am har, pierd semnificația. Doar dragostea lui Hristos mă ține.

Pericolul suprem al pompării mândriei în propriul ego, este acela de a-L avea adversar direct pe Dumnezeu. (1 Pet 5:5) Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.

Dumnezeu este dragoste. Dacă îl ai adversar, înseamnă că nu e în tine, deci nu ai dragoste. În acest caz în tine este adversarul lui Dumnezeu (diavolul) prin urmare vei fi bătut la zero.

Dragostea face și tace. Caracterul gol vorbește, se laudă, se umflă de mândrie și nu urnește nimic din loc. Vreau să fiu hăruit de Dumnezeu, deci ader la smerenie. Nu adun heliu străin în inima mea, nu mă umflu de mândrie și Dumnezeu îmi promite viața.

Dacă te umfli, și te dai altul decât ești, așteptările oamenilor vor crește asemeni, iar când randamentul tău va demasca prefăcătoria, vei cădea într-un mare gol și prăbușirea ta va fi dramatică. N-ar fi păcat?
Acum înțelegi cea mai sinceră rugăciune a regelui David? (Ps 19:13) Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie,ca să nu stăpânească ea peste mine!Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.

Iubește, și nu mai e nevoie să umfli nimic, faptele tale vor grăi de pe metereze, iar Dumnezeu te va lăuda în cer. Umflă-te ca un păun, spune verzi și uscate despre tine însuți, laudă-te cât vrei, dar vei fi dat afară din Împărăție.

Iubirea întotdeauna a fost modestă. Deci omul care iubește cu adevărat este smerit prin definiție. Și eu vreau! Tu?

Din ciclul REPERELE IUBIRII

Care este diferența dintre un car plin și unul gol bunicule? Și cum poți observa diferența de la distanță? Întreabă nepotul pe bunicul său. Nimic mai simplu nepoate! Carul gol va face întotdeauna gălăgie mai mare. Așa e și cu oamenii. Cel care are gura mare, are mintea goală.

Dragostea nu se laudă. Un om lăudăros este suspectibil de ușurătate și îngustime intelectuală. Cine are realizări sumare, e „normal” că trebuie să tot amintească și să se laude, e singurul lucru realizat.

Apostolul iubirii atrage atenția asupra lăudăroșiei, încadrând-o pe lista lucrurilor lumești, seculare, drăcești. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. 1 Ioan 1:26

De mici am învățat că „lauda de sine nu miroase a bine” Lăudărosul indică spre sine ca spre unul care nu iubește. Da, fiindcă lauda de sine este o formă de iubire de sine, de egoism care face opoziție iubirii altruiste. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit? 1 Corinteni 4:7

Nu fiți lăudăroși, dimpotrivă iubiți! Ce folos să mi te lauzi cu mașina ta, dacă nu ai dus un bătrân vreodată cu ea? Ce folos că am o soție frumoasă, dacă nu aș iubi-o? Ce folos să mă laud cu o casă mare, dacă nu a dormit nimeni în ea? Ce folos să mă laud cu diplomele mele, dacă aș demonstra lipsă de înțelepciune? Ce folos să fac un bine, dacă îl public să afle tot facebook-ul?Adevărat vă pun că și-au luat răsplată! Aș fi pe drept caraghios! De fapt aș fi un om care se iubește pe sine, imaginea sa, cerșetor de likuri pentru sine.

Nu uita! Cine iubește cu adevărat, ajută oameni, face bine, este altruist, niciodată nu se laudă, ci laudă pe Dumnezeu, care i-au făcut harul de a fi folositor. Iar la final va zice: Căci a Ta este Împărăția, a Ta este puterea, a Ta este slava, în vecii vecilor, amin.

Dexul ne definește astfel verbul a pizmuí, pizmuiésc, vb. 1. a urî, a dușmăni, a invidia. 2. (refl.) a se încăpățâna; a persista, a stărui.

Cine iubește nu are timp de ură, de dușmănie sau invidie. Iubirea este atât de ocupată în a oferi atenție, bucurie, bunăstare, încât nu are vreme pentru nimicuri. Cine se îndeletnicește cu aceste lucruri, chiar dacă o face pe deșteptul și interesantul este un om ieftin, pe care să nu îl ai partener la taclale.

Dragostea nu urăște. E și normal, ea e curată, ori ura este crimă după spusele Mântuitorului din Matei 5. Practic cine urăște pe fratele său, este un ucigaș. Ar trebui condamnat la 15 ani de muncă silnică. Dacă întâlnești pe un om care urăște(mai ales pe fratele lui) să ai mai multă încredere într-o pisică decât în el. Iubește-l, dar nu aștepta nimic în schimb, el nu are.

Dragostea nu dușmănește. Așa cum apa nu stă în ciur, tot la fel răutatea și dușmănia nu pot sta ascunse, ele se revarsă ca niște aluviuni cu apă murdară. Ori dragostea nu face asta niciodată.

Dragostea nu invidiază. Ai știut că invidia se instalează în minte ta, atunci când găsește scaunul iubirii gol? Da, dacă ai început să fii invidios, de fapt ai încetat să mai iubești, să te bucuri cu cel ce se bucură, să apreciezi pe oameni, să îi vezi mai buni decât tine.

O altă nuanță a pizmei e încăpățânare, persistența, stăruința în rău. Dragostea este ușor de înduplecat. Omul care se străduiește să mă convingă, că doar așa cum zice el este bine, de fapt el nu mai are dragoste, neacceptând și opinia interlocutorului. Încăpățânarea și persistența în rău, este dovada lipsei de educație și de iubire.

Dragul meu, oricine ai fi, dacă întâlnești în caracterul tău aceste lucruri, nu te mai lupta în van să cauți vinovați, cere-I lui Dumnezeu să toarne iubire sfântă în inima ta. Eu asta îmi doresc, să iubesc și să ajut și pe alții să se schimbe, conștient fiind că acest lucru este posibil doar prin iubire.

Din ciclul REPERELE IUBIRII

Nu o să întâlnești niciodată un om care iubește pe Dumnezeu și pe semeni, dar este plin de răutate. Nu, ori iubește ori e rău. Cea mai mare anomalie cunoscută în limbajul și comportamentele cotidiene: „domnule, este un om bun la inimă, dar gura îl strică.” Nimic mai fals! Mântuitorul ne lămurește clar în acest sens în Luca 6:45: Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.
E răutăcios în vorbire? Înseamnă că are o inimă neagră, murdară, spurcată, care scuipă vorbele ca șarpele cobra veninul din gură.

Dragostea este plină de bunătate. Acest lucru nu poate fi posibil decât omului care se roagă, postește, cântă cântări duhovnicești și citește în mod devoțional Biblia, altfel este doar un actor care poate mima bunătatea, dar dacă l-ai călcat pe coadă ia foc și împrumută diavolului gura, privirea, mintea, spre: înjurături, violență, blesteme, jigniri, minciuni etc. Un om care acceptă să fie rău, de fapt refuză să iubească!

Ochii sunt reperul suprem. O privire senină, zâmbitoare, pașnică, prietenoasă, te va edificat spiritual, înseamnă că ai de-a face cu un om care îl iubește pe Dumnezeu. Discuția cu el te fascinează, te încântă, îți aduce zidire, acesta este un om bun. Opusul lui este un Cain invidios și rău, care se poate transforma în criminal, cu piatra sau cu vorba. Îți poluează inimă, iar după ce ți-a închis telefonul și mierea ți se pare amară.

Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui; şi mai mult preţuieşte un sărac decât un mincinos. Proverbe 19:22
Prefer săracul plin de farmecul bunătății, care e cinstit, iubitor și curat la suflet în locul bogatului mincinos și rău. Omul bun este cel mai fericit și mai frumos dintre semeni.

Desele excese de furie indică spre crizele de iubire pe care le traversăm. Dragostea este plină de bunătate. Asta înseamnă că se bucură de abundență de bunătate, suficientă cât să ofere și altora. Omul care nu iubește este rău, invidios, bârfitor, lacom, zgârcit, certăreț(conflictual), calomniator, fugi de el ca de diavolul însuși! E contagios!

Să iubiți ca Hristos! El nu a făcut diferențe, nu a pus condiții, nu a scormonit după scuze, nu s-a lăsat influențat, da, pentru că inima Sa era plină de bunătate. Nu va ajunge în Împărăția Sa decât cel care se luptă să se asemene cu El.

Cum știi dacă partenerul tău te iubește? Află mai întâi dacă se comportă cu bunătate față de tine, de copii, de părinți. Dacă nu, ai lângă tine un om schimonosit în cuget și schilodit emoțional, care trebuie reabilitat din temelie. Tot prin bunătate și iubire!

Bunătatea se exersează zilnic. Prin gesturi mici, întâi față de Dumnezeu, apoi față de familie, colegi, biserică, societate, toți trebuie să beneficieze de faptele tale, că de vorbe… li s-a sterpezit auzul! Să lăsăm puțin pe ceilalți, tu/eu, cum stăm cu iubirea, cu bunătatea?

Fiți buni și, iubiți cum se cuvine! Nu știi cum să începi? Învață de la Hristos!

Perioada pandemiei a pus mare presiune pe noi, referindu-ne la toate aspectele vieții. Pe fondul stresului, lipsei banilor, tensiunilor sociale, pierderilor celor dragi am devenit ca societate mai agitați. Ne pierdem cumpătul, vorbim răstit, vocea mai stridentă, dar trebuie avut mare grijă. Aceste aspecte pot afecta iubirea!

Întâlnim la tot pasul oameni cărora le „sare muștarul”, nu mai au răbdare, iar asta finalizează în claxoane, amenzi, jigniri etc.

De fapt, aici este testul suprem al dragostei. Când iubești rabzi, când nu mai ai răbdare treci la îndelungă răbdare. Haideți să facem o analiză minuțioasă a familiei noastre. Încearcă să amâni cu o zi sau o oră reproșurile, discuțiile aprinse și vei experimenta minuni relaționale.

Când un om nu mai are răbdare cu tine sunt două posibile cauze: 1. Fie a obosit să mai aștepte; 2. Fie nu te mai iubește. Verifică mai întâi prima variantă, posibil să i se fi terminat și îndelunga răbdare. Nu e sfârșitul lumii! Ia măsuri responsabile, dorește-ți schimbare, manifestă un interes mai sporit, dacă trebuie depune un efort considerabil mai mare, rupe din tine, iar lucrurile se vor așeza.

Dragostea este îndelung răbdătoare. Să nu facem abuz însă. Nu mizăm totul pe carte iubirii partenerului și a răbdării lui, ci mai degrabă să fim cooperanți și luptători. Dragostea soției mele, rabdă faptul că am ratat coșul aruncând o dată, de zece ori șosetele pe lângă el, dar bunul meu simț mă obligă la schimbare.

Iubiți-vă mult și…aveți răbdare îndelungă! Chiar îndelungă fiind, se poate rupe la un moment dat fără asumarea reciprocității.

Nu renunța! Poți mai mult! Înainte de oferi ceva, oferă tu totul! Dragostea este și cerebrală.

Unul dintre reperele apostaziei, este „înghețarea” dragostei. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci, spunea Mântuitorul în Matei 24:12.
Apostazie = Renunțare publică la o anumită credință religioasă, Cf renegare. 2-3 Renunțare la viața monahală și intrare în viața laică. 6 Revoltă împotriva stăpânirii. (DEX online)

Interesul spiritual pentru edificare a omului lăuntric a scăzut dramatic și scade constant pe zi ce trece. Asta se vede lămurit pe toate palierele: social, personal, familial, bisericesc. Este imposibil să nu reperezi în imediata apropiere o familie falimentară, poate chiar în viața ta anumite nuanțe ale apostaziei.

Nu e totul pierdut! În lumina pe care Dumnezeu mi-a dat-o, propun 16 zile de meditație profundă asupra propriei vieți, familii, biserici. Voi scrie un articol în fiecare dimineață într-un ciclu intitulat: REPERELE DRAGOSTEI, inspirat din 1 Corinteni 13.

Astfel că va apărea sub această formă: Ziua. 1. Dragostea este îndelung răbdătoare. Așa va continua până în ziua a 16-a, timp în care împreună cu mine ne vom pune în fața „ecografiei” biblice, pentru un diagnostic clar și măsuri pertinente.

Avem cele mai serioase motive să facem această analiză, să vedem pe unde ne aflăm, unde trebuie să fim și care este Calea de parcurs. Familia ta va fi altfel, tu vei fi mai profund și pragmatic, biserica va crește, iar societatea trebuie să vadă. Totul trebuie adaptatl la vremea pe care o trăim.

Abia aștept! Doamne ajută-ne!