Vizionând acest clip de la finalul articolului am învățat câteva lecții de viață și de slujire.

1. Pastorața trebuie sa fie curată. Uitați-vă la privirea acestui păstorel. O curățenie și o seninătate cum numai la Isus vezi. Dacă inima nu e curată, nu ai ce căuta în pastorație.

2. Atitudinea și echipamentul. Așa pune toiagul în pământ de zici că de 30 de ani face asta. Are atitudine fermă, verticală, știe exact ce vrea. Atitudinea defensivă de învingător ține turma flămândă. Probabil colegii lui râd pe la balcoane, dar el știe ce are de făcut, își cunoaște identitatea și are demnitate și atitudine. Echipat cu halat, geantă, mănuși, bocanci, tot ce trebuie pentru transhumanță. Nu prea ai ce căuta în slujire fără armura Duhului Sfânt.

3. Direcția. Dacă ai o direcție hotărâtă oile te urmăresc. Slujirea făcută cu nebăgare de seamă și fără o direcție clara a Bisericii se prăbușește aievea. Trebuie să știi de unde i-ai luat pe oameni și unde vrei să îi duci. În cer. De aceea trebuie să ne dăm TOT interesul în ce ține de noi, apoi Dumnezeu va face diferența.

4. Blândețea. Lucrând cu oamenii nu ai cum să trăiești fără palpitații. Din senin se ivește câte unul să te tulbure. Trebuie păstrat calmul și blândețea (dacă ați înțeles că acest lucru este ușor, înseamnă că v-ați grăbit), este o luptă continuă, provocări zilnice dar trebuie putere și stăpânire de sine. Nu uitați Isus a fost numit „Blândul Păstor”. Păi zici: „noi suntem oameni slabi!”, nici o problemă, ne străduim să fim ca El!

5. Supravegherea. Un detaliu neobservat. Filmulețul a ajuns la noi pentru că cineva matur, probabil tatăl filmează și supraveghează atent tânărul păstorel. Asta vede și Ieremia „un Vegheator care urmărește împlinirea Cuvântului sfânt” Dumnezeu nu-și abandonează slujitorii, îi cheamă și îi supraveghează atent.

6. Proprietatea. Turma este a părinților, a tatălui, a familiei, el doar merge înaintea ei că așa a dorit tatăl său. (1 Pet 5:2) Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră,
El, păstorelul respectă indicațiile din spatele camerei. De la tata.

7. Sinceritatea. Nu suntem perfecți, greșim, ne supărăm, avem slăbiciuni, dar oile mature nu se opresc în asta. Ele simt inima sinceră și te urmează. Dacă în față ar fi fost un puiuț de lup, cu siguranță oile erau împrăștiate. Dar sinceritatea adună, crește, și dă încredere turmei.

8. Poziția. Păstorelul merge cum a văzut pe tatăl său, înaintea turmei. Să îi arate calea, să o apere de pericole. Parcă îl aud pe Isus spunând: Ioan
(8:38) Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu și voi faceți ce ați auzit de la tatăl vostru.”
Ceea ce face păstorelul este să imite îndeaproape comportamentul tatălui său. Așa cu m mai spunea Isus: „Călcați pe urmele Mele”

9. Permanenta însoțire. Sunt convins că tatăl său merge cu spatele filmând. Fiecare pas făcut de tată sunt doi pași mărunți făcuți de păstorel. Dacă ai avut vreodată sentimentul abandonului, și eu am avut acest sentiment de multe ori. Înțelege astăzi că Dumnezeu este cu doi pași înaintea ta. El te așteaptă acolo, el pregătește calea, el te protejează de pericole. Tu doar trebuie să fii pe poziție.

10. Limitele. Cu siguranță dacă o oaie își rupe piciorul nu îl lasă tatăl pe copil să o trateze. Trusa de prim ajutor este la el, la tată. El mulge oile, el le tratează, el le adapă, el le păzește întregi. Nu uita dragă frate păstor că Dumnezeu are tratament pentru orice boală a oilor Sale, ac pentru cojocul oricărui berbec, lapte pentru creșterea oricărui mielușel și toiag pentru spinarea oricărui lup care se apropie de turma Lui.

11. Bucuria. Dacă nu faci cu bucurie lucrarea, lasă pe alții să o facă. Continuarea versetului mai sus citat ne lămurește în acest sens: nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; Oamenii sunt foarte inteligenți, ei văd dacă vii la biserică numai să fii plecat de acasă sau vii cu pastos, pregătit, motivat, asumat. Trebuie să slujim cu bucurie. Priviți atent la el cu își întoarce căpușorul și supraveghează atent fiecare oaie, de parcă ar vorbi cu ea.

12. Dragostea. Urmăriți aspectele legate de limbajul non-verbal la acest păstorel. Cu câtă bucurie și semeție puerilă bineînțeles, pășește pe cale. Ce mândru e de el. Oamenii de asemenea te simt dacă îi iubești sau vrei să te scapi de ei cât mai repede. Și Isus, Păstorul cel bun i-a iubit pe ai săi până la moarte de cruce.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4431411070321860&id=100003590332773&sfnsn=mo

Nădejdea învierii

Tu aduci zorii peste dealuri
Prin harul Tău vedem lumina,
Țintim eterne idealuri
Chiar de aici vedem doar tina,
Știm, râul are două maluri.

Aici cenușă efemeră,
Durere, lacrimi și suspine
Ne stingem în propria sferă.
Dincolo albia e fină,
Nisipul este cristalin
Și veșnicia e lumină.

Disloci din infinit speranța
Ne umpli sufletul cu pace,
Iar prin lumina mântuirii
E mai frumoasă dimineața.
Simțim răcoarea nemuririi
Când printre ani
Se stoarce viața.

Tot ce-i frumos,
Curat
Și dulce
Se leagă numai de Isus.
Tot ce râvnim cu bucurie
Să ni se-aducă din Înalt
Tot ce-i belșug și bogăție,
E de pe malul celălalt.

Vă las în urmă
Timp și viață,
Eu navighez spre alte sfere.
Cerul îmi dă belșug de pace
Și bucurii fără măsură,
Ce voi îmi dați
Sunt doar himere.

Tu smulgi din beznă răsăritul
Și soarele dizolvă ceața.
Când e aproape asfințitul,
Când e amurg la orizonturi
Și simți că ți se stinge viața.
De a îmbobocit credința
Atunci va înflori speranța.

Îți mulțumesc Ție Părinte
Pentru divină înfiere.
Când la Golgota am spus: Da!
S-a dus și frica de-ntuneric,
Iar moartea e fără putere.
Sunt neclintit în fața gropii
Doar prin nădejdea ÎNVIERII!

                  Onisim Botezatu
                  30.12.2021
                  H. 06:00
                  Felix

El a dat tot!…

A doua zi de sărbători dimineața. Dumnezeu avea să ne surprindă din nou cu un har deosebit. Atât prin colindele fanfariștilor și ale grupului Betleem, cât și prin rugăciune și cuvânt, Dumnezeu a binevoit să ne copleșească cu prezența Sa.

La final, vine fratele Mariș (responsabil cu strângerea colectei duminicale) și îmi spune plângând: „Am numărat banii, iar cineva a aruncat portofelul cu totul în persul pentru colectă, cu o suma de 566 lei și 50 de bani. Probabil, atins de Dumnezeu, acest bărbat (știm sigur că este bărbat, pentru că este un portofel de piele, îndoit). El a înțeles că dăruirea este mai importantă decât zece lei aruncați în colectă. Și-a sustras actele, să nu aflăm cine este și a aruncat portofelul acolo.

M-am simțit obligat să intervin la final. Să amintesc de văduvă săracă pe care Hristos o evidențiază prin cei doi bănuți pe care i-a pus în visteria Templului, spunând Isus: „Ea a dat mai mult ca toți, pentru că a dat tot ce i-a mai rămas ca să trăiască”

Dragul meu, nu știm cine ești! Deși mi-aș dori sa te cunosc. Să ne povestești despre motivația gestului tău. Despre ceea ce te-a determinat să recurgi la acest gest care sunt convins că a declanșat atenția divină spre binecuvântare în dreptul casei tale. Nu știu nici dacă ți-a mai rămas pentru bilet de tramvai sau nu.

Tu ai dat mai mult ca toți. Pentru că Dumnezeu nu se uită la cât dăm, ci la cât ne rămâne. Ori ție nu ți-a mai rămas nimic. De fapt, ai plecat acasă mai bogat ca noi toți. De când sunt în slujire nu am văzut, nici nu am auzit despre așa ceva. Ne-ai dat 100 de mii de euro sau poate un milion, sau poate zece milioane. Nu știu cât contabilizează Dumnezeu. Ești sponsorul principal al construcției Bisericii Betleem. Cu banii tăi cu siguranță vom termina biserica. Te iubim! Și Dumnezeu te iubește.

De fapt, dările noastre, milosteniile, zeciuielile, darurile de bună voie, ajutorarea, filantropia, sunt niste mici extemporale prin care Dumnezeu ne testează caracterul. Vrea să vadă dacă inima noastră este alipită de cer sau de humă. Vrea să vadă dacă avem caracter nobil, hristologic, bun, milos, sau daca suntem lacomi de avere, zgârciți, cu inima închisă ca Hagi Tudose.

Macedonenii s-au dat pe ei înșiși Domnului, iar atunci sărăcia lor s-a transformat în belșug de binecuvântare pentru sfinții mai săraci decât ei, așa constata apostolul Pavel.

Te iubim, drag creștine! Dumnezeu îți va binecuvânta inima ta jertfitoare. Îți va da un portofel și nou și plin. Dar mai mult de-atât, îți va face favoare în Împărăția Sa. Tu ai înțeles ce înseamnă dăruirea de sine, care este superioară dărniciei.

Anul e trist
Afară-i ceață
Și semiîntuneric.
Se-adună stări,
Se lasă gânduri
Închise în isteric.

Sinistre umbre se ivesc
Spre orizont grămadă,
Să prindă vulnerabil suflet
În pânzele tristeții
Cu-a deznădejdii coardă.

Nu te lăsa răpus în ceață
De semiîntuneric!
Sfios pășește prin credință
În a iubirii slavă
E un imens feeric.

Ești exilat?
Și vulnerabil
Pe barca disperării?
În slavă e senin și ☀️ soare☀️
Un Dumnezeu amabil
Și-o nesfârșită sărbătoare.

Hai! Ochii sus!
Privirea-n față,
Spre culmile iubirii.
La orizont e chiar Isus
Și-n slava Sa măreață
E pomul nemuririi.

Așa că ceața e un nor
În treacăt peste mine,
Iar eu rămân nemuritor
În zbor spre alte constelații
Cu aripi de iubire…

                    O. Botezatu
                    11.dec.2021
                    H 07:00. (Acasă)

Între leagăn și sicriu

Suntem stăpâni pe viață. Puternici stăpâni!

Ne naștem pe pământul acesta fără alegerea noastră, într-o țară pe care nu noi o alegem, nici părinții, nici culoarea, nici înălțimea, nici limba, nici numele. Primim un certificat de naștere pe care îl folosim foarte puțin în viață apoi unul de deces care ajuta pe alții să întocmească nuș’ ce dosare.

Creștem într-o casă mai luxoasă sau mai modestă, tot fără alegerea noastră.
Trăim pe pământ în spațiul pe care ni-l hotărăște divinitatea, respectăm legi de alții întocmite, pe care chiar dânșii le încalcă. Și dau apoi altele să le acopere nelegiuirile.

Nu știm aproape nimic despre ce ne rezervă viața și viitorul, apar în viața noastră persoane pe care nici măcar nu le-am invitat și ne părăsesc fără preaviz sau vreo notă informativă. Dar, din fericire apar și îngeri pe care nu am visat că îi vom cunoaște vreodată. Mângâierea lor vindecă rănile celorlalți.

Alegem o carieră și partenerul de viață, pe care alegem să îl iubim și să împărtășim bucuriile și dramele vieții. Dacă în tot acest decor nu ar fi și paleta celor două veșnicii, ar fi sinistru. Cel mai important lucru dintre toate acestea este dat de faptul că Dumnezeu ne lasă libertatea de a alege veșnicia. Oferindu-ne chiar harul de a fi cu Sine în cer. Păcătuim râzând câteva clipe în viață, iar apoi ne trebuie decenii de lacrimi să le rezolvăm. Pentru asta îl iubesc pe Hristos, că a murit înaintea mea și în locul meu.

Apoi îmbătrânim, iar fazele incipiente se repetă. Alții ne schimbă pempersul (puțin mai mare de data aceasta), ei ne hrănesc cu mâncarea de ei aleasă, ne spală, ne îmbracă, ne duc la azilul pe care doar ei îl decid. Nu sunt sinistru, nu sunt pesimist, nu sunt funebru în decor, doar observ realist niște lucruri. Am înmormântat 22 de oameni (unii chiar dragi) în ultimile 7 luni. Singurele întrebări responsabile sunt: oare cine urmează? Oare nu urmezi chiar tu? Oare nu sunt eu la rând? Eu am primit răspunsul în urmă cu 2000 de ani pe crucea din Golgota: „Tată iartă-i căci nu știu ce fac!”

În cele din urmă vor comanda un sicriu pe ce culoare vor ei (am auzit că se poartă sicriele ieftine, care pot fi acoperite de casa de pensii, că orice cheltuială „inutilă” trebuie evitată), apoi niște garoafe ofilite sunt aruncate peste un morman de pământ aerat, o cruce pe care scrie ceva foarte sumar. Câteva zile și luni își mai aduce câte cineva aminte de tine, apoi uitarea se așterne. Toți vor căuta alți oameni care îi pot ajuta la greu. Un mort nu mai e profitabil.

Și…Cam asta e tot…Pe pământ!
Ce bine că există nădejde și înviere și cer și Hristos și cruce!

Oare cât de stăpân ești pe viața ta? Să te crezi oare mai stăpân decât ești? Nu merită! E o iluzie! „Încredințează-ți soarta în mână Domnului” abia atunci ești în siguranță!

Romani (14:10) Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce disprețuiești tu pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
(14:12) Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.

Judecată de apoi este reală, dreaptă, finală, iar justețea ei e incontestabilă. Gândul la judecată frământă pe om de mic copil. Îți dă fiori, te macină, îți zdrobește conștiința, te erodează psihic, pentru că știi în sinea ta că nu e simplu de trecut pe la acest proces cosmic. Încearcă omul să își amăgească pe undeva conștiința prin stupefiante, alcool, ignoranță voită, dar în cugetul său trăiește adevărate drame. Expresiile „fiecare” și „toți” indică spre nici o șansă de a dribla judecata. Ștefan cel Mare a zugrăvit pe pereții Mănăstirii Voroneț în imagini Judecată de apoi. Și pe atunci oamenii aveau frământări escatologice, apocaliptice. Practic de când e lumea e așa.

În poezia Judecata, Costache Ioanid surprinde tendința omului de a mușamaliza: „Acolo nu mai merge cu ciubuc/ Să șantajezi cu pile și relații…../ În cazu-acesta suflet fără pace/ Cum ai făcut, așa ți se că face.” În Matei 25 Mântuitorul dă deja sentința: „cei de la dreapta vor merge în răsplătire veșnică, iar cei de la stânga în osândă veșnică.” Nu știu în care barcă te afli, tu știi foarte bine, ideea este că atâta vreme cât trăiești se poate face transferul prin credință și pocăință!

Se poate scăpa de judecată? Da! Cum? Mântuitorul avea să facă o afirmație șoc. Pentru contemporanii săi era aproape imposibil de rumegat. Să emiți pretenția că poți intermedia judecată de apoi, care era inevitabilă în economia lui Dumnezeu, era la limită de blasfemie, dar nu și în cazul Domnului Hristos.

Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață. (Ioan 5:24)

Din punct de vedere juridic, Hristos a câștigat prin patimile, moartea și învierea Sa dreptul de a ne reprezenta în fața înaltei curți de justiție în care va fi judecător Dumnezeu. Cine crede în Cuvântul Sfintei Evanghelii, se conformează faptic, acceptă nașterea din nou(din duh, de sus), nu mai moare, ci a trecut din moarte la viață. Și chiar daca a murit, va trăi. Dar cine nu crede a și fost judecat. Trăind fara Hristos, tu deja trăiești anticipat sub presiunea mâniei lui Dumnezeu, urmând să fii condamnat veșnic la asta.

În fața acestei oferte adevărate, vii, optimiste, unice, te invit să capitulăm asemenea tâlharului din dreapta lui Isus, în fața crucii de la Golgota, să implorăm iubirea lui Isus Hristos, să ne abandonăm în brațele Măriei Sale, să ne asumăm cerebral schimbarea vieții, iar veșnicia ne va surâde prietenos. Hristos devine avocatul suprem, care a câștigat prin jertfa de la Calvar, dreptul de a ne reprezenta în ultimă instanță.

Poți rămâne absent la aceasta mega ofertă a harului divin, poți ignora și trece mai departe la capitolul următor al nepăsării, dar după ce ai citit acest mesaj ceva în interiorul tău se va modifica. Te va urmări, te va motiva la o viață nouă și sfântă, apoi cu Dumnezeu o veșnicie.

Acceptă harul care se oferă din oficiu astăzi să te apere la judecată de apoi, pentru aceasta trebuie încheiată o clauză contractuală oferită de Domnul Hristos, un legământ prin jertfă, hainele tale pot fi albite în sângele Mielului lui Dumnezeu care a ridicat păcatul lumii.

Crede. Acceptă. Asuma-ți schimbarea. Împlinește Cuvântul. Rămâi statornic și vei evita judecata!